Pandemia lovește Odesa
Anul 1812: una dintre cele mai mari epidemii de ciumă bubonică devastează orașul Odesa. Marinarii de pe corăbiile care se apropiau de Odesa puteau vedea, din depărtare, steagurile care indicau starea pandemiei: un steag galben însemna că zona este purificată; un steag roșu însemna că ciuma era încă prezentă. Mulți dintre acești marinari veneau de la Constantinopol și auziseră deja zvonurile despre condițiile îngrozitoare ale echipajelor altor nave aflate în carantină in portul orașului Odesa. Echipajul fiecărei nave străine care sosea în Odesa era nevoit să suporte o perioadă de izolare în zona de carantină a orașului. Gărzile înarmate păzeau zona în permanență, iar oricine încerca să scape înainte de a fi eliberat era împușcat pe loc. Între 1812 și 1813, ciuma a devastat populația Odesei. A fost una dintre ultimele pandemii de acest gen din Europa. Înainte de a dispărea, la fel de brusc cum a apărut, ciuma a transformat orașul și temutul său cordon sanitar într-o scenă infernală, o lume plină de boli, secondată de efectele colaterale ale fiecărei pandemii: corupția și depravarea.
Noul El Dorado
Odesa fusese întemeiată de către despotica Împărăteasă a Rusiei, Ecaterina cea Mare, în 1794 și devenise în scurt timp cel mai cosmopolit oraș din întreg Imperiul Rus. Noul oraș de la țărmul Mării Negre evoluase rapid într-un El Dorado care a atras greci, francezi, turci, tătari, evrei, români, bulgari, albanezi, italieni, polonezi, sau englezi. Populația Odesei a crescut exponențial și orașul și-a câștigat rapid reputația de toleranță și deschidere, două calități fundamentale ale unicității si farmecului Odesei. În ziua de 22 noiembrie 1812, toți cei 32.000 de locuitori ai Odesei au fost izolati cu forța în casele lor. Ducele de Richelieu, guvernatorul general al orașului, a instituit o forță armată de 500 de cazaci pentru a asigura izolarea completă. Toate semnele exterioare de socializare și de prietenie au fost interzise.
Carantina
Infecția s-a răspândit cu o rapiditate devastatoare de la persoană la persoană, din casă în casă. Curând, întregul oraș s-a confruntat cu izolarea fiecărui locuitor în propria casă. Orașul a fost împărțit în patru districte și - de două ori pe zi - au fost efectuate vizite la fiecare casă pentru a înregistra fiecare persoană care prezenta simptomele bolii. Viața orașului a încetat brusc. Mâncărurile erau scufundate în apă rece înainte de consum, banii erau schimbați numai în flacoane de oțet, scrisorile erau fumigate și citite pe capătul unui băț. Focuri uriașe au fost aprinse pe principalle bulevarde pentru a purifica aerul și toate locurile publice au fost închise. Ciuma a făcut ravagii și a ucis până la 40 de persoane în fiecare zi. Nimeni nu avea voie să-și deschidă geamurile sau ușile, cu excepția cazului în care autoritățile livrau carne înmuiată cu apă și pâine fumigată de două ori pe zi. Pușcariașii au fost scoși și puși să împingă căruțele care transportau morții și bolnavii muribunzi. Atunci când transportau bolnavi, căruța avea un steag roșu, iar când transportau morți, căruța avea un steag negru. Cei afectați de simptomele ciumei au fost etichetați „suspecți” și duși în cartiere speciale pentru carantină, unde, în cele din urmă - mulți dintre ei - au fost nevoiți să-și sape propriile morminte. Locuitorii Odesei au petrecut în total 66 de zile de izolare în casele lor înainte de ridicarea restricțiilor impuse de Ducele de Richelieu. Când totul s-a terminat, ciuma luase viața a 2.656 de oameni dintr-o populație inițială de 32.000 de locuitori. Printre morți se numărau și patru dintre cei cinci medici ai Odesei, care toți s-au îmbolnăvit după îngrijirea bolnavilor. Toate casele celor morți de ciumă au fost incendiate și dărâmate.
Prima carantină
Prima carantină din istorie, cel puțin atestată documentar, a fost înființată în 1377, în colonia venețiană Ragusa, acum Dubrovnik, aflat în Croația. Ragusa era un oraș de coastă bogat, iar masura radicală de salvare a sănătății publice - prin instituirea carantinei - a fost o încercare de a atenua distrugerea provocată de infecția bacteriană pe care locuitorii credeau că navele străine o adusesera în oraș. O astfel de pandemie era combătută prin ordine: trebuia exclusă orice confuzie posibilă. Trebuia să fie instituită imediat distanțarea si apoi izolarea, pentru ca boala să nu se transmită, autoritățile interzicând ca oamenii să stea în grupuri mari, unii lângă ceilalți. Trebuiau să fie combătute panica, frica, zvonurile... Carantina s-a dovedit a fi un mijloc eficient de reducere a răspândirii infecției. Dar acest succes a venit la pachet cu ignorarea completă a nevoilor de bază ale celor declarați „suspecți” sau „contagioși”. Izolarea și ghetoizarea bolnavilor, separarea lor de cei sănătoși - au dus deseori la corupție și depravare socială (furturi, crime, nerespectarea regulilor și câte altele).
Cum a ajuns ciuma la Odesa?
Există mai multe versiuni despre originile focarului infecției. O sursă susține că pandemia a ajuns la Odesa când echipajul bolnav de ciumă al unei nave austriece a mituit un paznic ca să iasă din carantină. Apoi s-au îmbătat și s-au plimbat prin magazinele si cârciumile orașului. Alte surse spun că un turc a fugit din carantină și a răspândit infecția printre dansatoarele de la Operă. O altă sursă plasează izbucnirea ciumei într-un context mai romantic: un amorez aflat în carantină a mituit paznicii ca să poată trimite un inel unei actrițe de la Operă. Acest inel era contaminat! Oricărei versiuni i-am da crezare, toate susțin aceeași idee: străinii și „femeile decăzute” erau vinovații de serviciu ai pandemiei!
Refugiații
În jurul Anului Nou 1813, 400 de refugiați din orașul Balta au ajuns la porțile Odesei, doar pentru a fi închiși și forțați să stea într-o tabără de carantină, în afara limitelor orașului. Carantina generală pentru locuitorii Odesei a rămas în vigoare până la 7 ianuarie 1813. O carantină generală pentru refugiați sau vizitatori a rămas încă în vigoare până în toamnă. Nu conta dacă erai țăran, comerciant, refugiat sau... rege!
Cum era - de fapt - în zona de carantină?
În funcție de cel cu care stăteai de vorbă, carantina din Odesa era fie un model de eficiență medicală, fie un simbol al opresiunii. Dar cum era efectiv în carantina? Un călător ajuns la Odesa din Constantinopol intra imediat în carantină și toate obiectele sale, inclusiv îmbrăcămintea, scrisorile personale și actele, erau imediat colectate de un ofițer și pregătite pentru fumigare. Obiectele suspectate că erau contaminare erau imediat arse. Astfel că... oamenii își începeau carantina în... pielea goală! Se dezbrăcau în prezența autorităților și, după inspecție, îmbrăcau niște haine, până când propriile haine erau fumigate. Apoi erau repartizați pe camere, care semănau mai mult cu niște celule de pușcărie. Camerele aveau o suprafață de 16 metri pe 13. Erau foarte umede și reci și nu conțineau altceva decât două paturi vechi de lemn și o masă mică și murdară. Camera era plină de șobolani, șoareci, purici și alți paraziţi. Cu toate acestea, oamenii puteau cumpăra niște lemne de foc cu care să umple găurile din podea și partea inferioară a pereților, iar cu restul să-și încălzească soba de cărămidă. De obicei, treceau câteva zile până când reușeau să alunge șobolanii și șoarecii și să poată dormi liniștiți.
Motivele asprimii carantinei
De ce a adoptat Odesa un sistem de carantină atât de strict încât a devenit celebru în lumea întreagă? Apropierea de Constantinopol, unde au fost înregistrate focare majore ale ciumei de-a lungul secolului al XIX-lea, a contribuit fără îndoială la decizia de a lua măsuri atât de severe. Dar... realitatea este mai prozaică. Unii istorici sugerează că altul a fost motivul pentru o carantină reglementată atât de strict: locuitorii mai „întreprinzători” ai Odesei și-au dat seama din timp că mulți bani ar putea fi obținuți prin exploatarea persoanelor aflate în carantină! Comercianții care vindeau mărfuri în zona carantinei au început să-și stabilească niște „prețuri de carantină” extraordinar de mari, știind că oamenii aflați aici nu aveau unde să se ducă! Un comerciant a plătit chiar pentru renovarea fabuloasei Opere a Odesei și le-a promis oficialilor orașului că va aduce cele mai mari vedete ale Europei pe scenă în schimbul garanției că va avea un monopol pe piața de carantină! Așa cum se puteau face bani din război, la fel se puteau face bani - pentru comercianții pricepuți ai Odesei - și dintr-o epidemie terifiantă: carantina din Odesa părea a fi mai degrabă o operațiune de luare a banilor, precum un cazinou sau o navă de croazieră. La ceva timp după ce marea ciumă a încetat în Odesa, încă mai veneau nave de la Constantinopol cu ciumă la bord, dar erau toate oprite în carantină. Frecvent, toți cei de la bord mureau, fără ca nimeni să-i îngroape... Ciuma și-a continuat marșul morții la Constantinopol, unde au murit peste 100.000 de oameni.
Carantina de după...
Spre deosebire de majoritatea vizitatorilor care au petrecut izolarea în infama zonă a carantinei din portul Odesa, după ce ciuma a trecut, următorilor vizitatori li s-a permis să stea în carantină în oraș. Mărturiile din acea vreme ne spun că locuitorii unui sat din apropierea Odesei au refuzat să-și îngroape morții, iar Ducele de Richelieu a călătorit acolo personal, a luat o lopată și a început să sape în fața sătenilor șocați, care, în cele din urmă, s-au apucat de treabă... Mai aflăm despre cât de grele erau izolarea, plictiseala, fumigarea aerului, menținerea igienei, respectarea regulilor...
