luni, 19 iulie 2021

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, bordelurile Odesei sau istoria celei mai vechi meserii din lume!


Odesa a fost considerată mult timp capitala aventurilor amoroase sau orașul bordelurilor și mulți cred că povestea aceasta a început imediat după căderea bolșevicilor, în primii ani 1990. De fapt, avem de-a face cu o lungă tradiție care a început fix de la... înființarea orașului!

Sub Ducele de Richelieu, in urma unui recensământ din 1812, au fost înregistrate mai mult de 1.500 de „fete cu virtute ușoară” in Odesa, care la acea vreme avea o populație de 30.000 de oameni. 

Să fim onești și să spunem lucrurilor pe nume: primii locuitori ai Odesei au fost soldați și marinari din toată Europa! Categorii profesionale... inseparabile de serviciile oferite de fetele la care ne referim. Și-apoi: de când sunt lumea si pământul, toate orașele porturi au fost locuri de.. plăceri ilicite.

Împărăteasa Ecaterina cea Mare, pragmatică, îngrijorată de sănătatea armatei și a marinei sale, a semnat „Carta Pietății Urbane”, care stabilea obligativitatea examinării medicale a femeilor publice și stipula în ce zone ale Odesei își puteau desfășura plăcutele activități. Urmașul Ecaterinei, Împăratul Pavel I, a stabilit și o uniformă pentru prostituate: rochia galbenă. De aceea, certificatul oficial al unei prostituate a devenit „biletul galben”.

Până la 1843, prostituția era, oficial, interzisă. Nicolae I a legalizat-o, însă atitudinea societății față de cea mai veche meserie din lume a rămas negativă. Primarii Richelieu, Langeron, Voronțov și Stroganov au încercat să închidă bordelurile. Acesta din urmă a și comentat cu umor această luptă zadarnică: „Nu știu dacă noi vom scăpa de prostituție, sau mai degrabă va scăpa ea de noi!”

Toate prostituatele și bordelurile au intrat sub controlul serviciului medical și al poliției. Acest sistem a dat roade: impozitul pe prostituție a depășit semnificativ taxele din comerțul cu marfă din portul Odesa și numărul bolilor a scăzut. Examinările medicale de până la 1909 erau efectuate de două ori pe săptămână direct în secțiile de poliție. Primăria era responsabilă și de ajutarea minorilor, a femeilor însărcinate și de „readucerea lor la un stil de viață onest”.

Bordelurile aveau propriile reguli. Conform legii, un bordel nu trebuia să aibă semne distinctive, distanța de la acesta la biserici sau școli trebuia să fie de cel puțin 300 de metri. Era interzisă decorarea unei case de toleranță cu portrete ale familiei regale. Și: doar o femeie putea deține un bordel!

Categoria de bordel depindea de disponibilitatea fetelor tinere (18-22 de ani), a fetelor exotice (femei străine sau de origine aristocrată), precum și de serviciile sexuale prestate. Costul serviciilor pentru o „preoteasă a iubirii” era de la 25 de copeici până la 1 rublă. Atmosfera, mobilierul și aspectul fetelor erau, de asemenea, foarte importante. Erau bordeluri pentru toate buzunarele: de la foarte luxoase, cu doamne în ținute elegante până la bordeluri cu dame trecute și cu mobilier murdar.

Cum am mai spus, bordelurile erau impozitate. Trei sferturi din impozit era suportat de patroană, un sfert de angajate. Legea mai stipula că fetelor trebuie să li se asigure adăpost, securitate, îmbrăcăminte și alimente. În teorie, proprietarii de bordeluri care aduceau fetele la o epuizare extremă prin utilizarea excesivă erau pedepsiți. În practică, nimeni nu a pățit nimic niciodată, iar fetele au trăit în permanență într-un soi de sclavie modernă, deși prostituatele aveau propriul sindicat care le apăra dreptul la muncă!

Programul de lucru al caselor de toleranță era în mod necesar adaptat calendarului bisericesc! Activitatea era închisă duminica până la prânz și în timpul sărbătorilor religioase, precum și în zilele de post de dinaintea Paștelui.

Dacă o fată era prinsă cu un client, iar ea nu avea autorizație, aceasta primea automat celebrul „bilet galben” - actul de identitate al unei curve! Din acel moment ea putea lucra exclusiv numai în profesia respectivă, fiindu-i aproape imposibil să revină într-o altă profesie. 

Toate hotelurile din Odesa puneau la dispoziția clienților o listă cu adrese ale bordelurilor din oraș.

Cele mai multe bordeluri erau în cartierul Moldavanka, dar cele mai simandicoase se aflau pe străzile Richelieu, Preobrazhenskaya, Pușkin, Sadovaya, Langeron, ba chiar și în Piața Catedralei! În 1887, Arhiepiscopul Odesei s-a plâns de faptul că prostituatele își ademenesc clienții la ușa bisericii! 

În arhivele poliției există multe cazuri penale în care prostituatele și-au furat sau chiar și-au ucis clienții. Dar de multe ori era invers: fetele erau ucise de iubiții de ocazie. Ziarul „Foaia Odesei” din iulie 1884 descrie cu lux de amănunte uciderea prostituatei Maria Voronovici într-un bordel de pe strada Langeron.

Alteori, fetele erau răpite și vândute în bordeluri străine. La începutul secolului al XX-lea, potrivit rapoartelor poliției, existau 33 de bordeluri în Odesa, unde lucrau 8.304 fete. Bolșevicii au încercat eradicarea prostituției, dar fără rezultat. Oficial, prostituția a fost desființată în 1926. Doar oficial!

În timpul domniei lui Hrușciov și a lui Brejnev, prostituatele de elită au fost racolate de KGB. Au lucrat numai cu turiști străini, au frecventat restaurante și hoteluri scumpe. Au devenit prietene cu străinii și cu oficiali ai partidului comunist, pentru a spiona despre înclinațiile interesante ale clienților lor importanți. Ba chiar, la rândul lor, au reușit să racoleze oficiali străini, așa cum s-a întâmplat cu un fost ambasador francez în URSS...

Și? Astăzi cum este? Ei, aceasta este o altă poveste!