Gata, ne-am decis să plecăm înapoi la București după 5 zile superbe în Odesa. După check-out ne-am recuperat mașina de lângă Catedrala Ortodoxă și am luat-o spre drumul care trece pe la Palanca spre direcția Reni - Galați.
Mergem cu mașina Oanei, un mini jeep cam vintage, dar foarte rezistent. Evident, conduce ea, întotdeauna îi place să fie in the driver's seat. De-aia și îmi place să îi zic Grigore, adică pe numele ei de familie, lucru care pe mine mă amuză teribil iar pe ea o enervează garantat! N-am nimic împotrivă, sunt ok cu scaunul din dreapta, așa pot să trag un pui de somn pentru că aseară am cam întârziat pe la terasele de pe Deribasovskaya. Grigore e fresh, cum altfel dacă întotdeauna se duce în camera ei și se culcă de la 8 seara?
Din fericire, drumul este ca-n palmă, proaspăt refăcut și renovat, se circulă foarte bine și judecând după ora la care am ieșit din Odesa - zece dimineața - cam pe la ora două după amiaza vom fi în România.
Și chiar am adormit puțin, dar, cam după o oră, mă trezesc din cauza hurducăturilor. Deschid ochii și văd în fața mea un drum plin de gropi! Păi, ce-i asta? Ce căutăm pe-aici? Grigore, ai greșit drumul! Dracu' m-a pus să adorm? Hai înapoi!
- Nu, n-am greșit, zice Grigore. Am pe gps harta de la prietenul Bobiță! Zice că e bun și drumul ăsta!
Mă gândesc că drumul pe care suntem este paralel cu cel bun, care a rămas undeva în sud, și mai încolo vom face stânga la un moment dat ca să revenim pe... calea cea dreaptă! Între timp, gropile se înmulțesc!
Ne apropiem de o intersecție care arată un drum prioritar la stânga și ne gândim că pe-acolo o scoatem la capăt. Zis și făcut, facem stânga și intrăm printr-o salbă de sate semi-părăsite, printre găini și gâște, până când ne dăm seama că nu vom ajunge nicăieri, pentru că în fața noastră e doar orizontul! Înapoi! Revenim în drumul de dinainte și îi spun lui Grigore să ne întoarcem la dreapta, spre Odesa, ca să reintrăm pe drumul cel bun. Fugi de-aici! Avem harta lui Bobiță, ne ținem după ea! OK. Facem stânga și continuăm pe drumul plin de gropi.
Nu-mi fac probleme. Încă! Suntem deja de mai bine de o oră într-o zonă despre care habar n-am nimic: Găgăuzia, partea ucraineană! Dar este devreme, avem tot timpul din lume. Este abia trecut de ora 12. Și mergem. Și mergem... Și satele dispar, ca și drumul, care e drum doar cu numele, e drum doar pe harta lui Bobiță, pentru că de-acum traversăm albii de râuri, trecem prin văi secate, după care urcăm pe culmi de dealuri. Suntem în plin safari! Sau într-o cursă off road! Niciun indicator, nicio stație de benzină! Nimic care să ne spună unde suntem... Ba da, este faimoasa hartă a lui Bobiță care îi zice lui Grigore că ne apropiem de graniță!
Iar drumurile arată ca după un bombardament nuclear. Ne-am întors în timp, suntem într-un alt secol. Facem slalom printre gropi, ne oprim să cerem niște indicații, dar nimeni nu știe românește. Ba chiar mi se pare că suntem priviți cam urât de găgăuzii ăștia de pe-aici, așa că... hai să ne vedem de drum, zic. Din când în când mai vedem câte un camion sau câte o motocicletă cu ataș, toate desprinse parcă din filmele de război sovietice. Am trecut, probabil, și de ultimul sat, pentru că acum suntem doar noi și natura! De zeci de kilometri n-am mai văzut țipenie de om sau vreo casă sau vreun semn că cineva locuiește pe-aici.
Suntem pe o culme de deal, înaintăm încet, peisajul este ireal de ciudat și probabil că ar fi chiar foarte frumos dacă nu aș fi deja îngrijorat! Ne apropiem de ora 3 după amiaza! N-am mai văzut nici oameni, nici gâște, nici câini, internet nu există, în curând vom pierde și semnalul la telefon... Nu avem deloc bani gheață la noi, doar carduri. Îmi este clar că nu avem ce face cu cardurile prin coclaurile astea.
Din sens opus apare un biciclist care se uită mirat la noi și își continuă drumul spre... el știe unde! Și deodată drumul se lățește, apare și asfaltul și vedem în față, la vreo sută de metri, o vamă! Am reușit! Am ajuns unde trebuie! Ne apropiem încet și dintr-o gheretă iese o vameșă durdulie cu pușca pe umăr și ne oprim! Ce crezi? Da, este o vamă! Dar pe-aici nu se trece! Niet, niet! Este o vamă pentru militari, nu pentru civili! Ha!
Ne întoarcem, ne depărtăm puțin de vamă și ne oprim! Gata! Până aici i-a fost lu' Grigore! Aproape că face o criză de isterie! Ceea ce-i iese pe gură este clar interzis celor sub 18 ani!
Eu sunt și amuzat și îngrijorat. Este cazul să intervin. Comanda la mine! Mergem înapoi fix pe unde am venit. Cum? Am o memorie fotografică excelentă, așa că nu ne vom rătăci. De-acum, dai la dracu' harta lu' Bobiță! Ții drumul așa cum ți-l arăt eu. Trebuie să ne grăbim ca să ajungem pe zi în drumul de Odesa și să alimentăm cu benzină, că pe-aici și dacă am da peste vreo benzinărie, nu cred că s-a inventat cardul!
Bun, avem pe puțin 50 de km până vom ajunge la... liman! Îi vom face în aproximativ 3 ore. E bine, va fi încă pe ziuă! Doamne, noroc că e vară, e ziua lungă! Hai, pe cai! Să ieșim mai repede, dracului, din Găgăuzia asta!
Post scriptum: poza este făcută de Oana Grigore și, nu, nu este din Găgăuzia! Dar, da, aventura din Găgăuzia este astăzi o amintire frumoasă și amuzantă!
