Odesa, august 1917
Luna trecută, Contele de Visart a găsit de închiriat un palat, cam la o jumătate de milă depărtare de stația de pe Strada Pușkinskaya, cu condiția să îl folosească pentru Consulat. Proprietara, văduva unui armator italian, se temea că dacă l-ar fi închiriat unor oameni obișnuiți, cu siguranță revoluționarii ar fi intrat peste ei și i-ar fi distrus mult prețuita ei colecție ei de tablouri și statui, pe când așa, nimeni nu s-ar fi atins de un Cosulat. Contele s-a decis să închirieze palatul și asta ne-a dat nouă posibilitatea să luăm apartamentul lor. Ne-am mutat de îndată ce au plecat, iar acum ne simțim minunat pentru că avem și noi, în sfârșit, un salon adevărat, nu salonul improvizat cu care a trebuit să ne mulțumim de când am părăsit Iașiul, amenajat într-unul din dormitoarele închiriate de la Madame Sophie. Apartamentul este la parter si are șapte camere mari. Suntem fermecați de priveliștea încântătoare spre care dau ferestrele noastre: drept în față se vede marea, pe diagonală spre dreapta avem Primaria, iar pe laterală spate se află frumoasa clădire a Operei și părculețul care o mărginește.
Am închiriat mobila care ne era mai mult decât necesară de la un prieten de-al lui Madame Sophie. Am aflat că fosta noastră proprietăreasă a reușit să închirieze camerele noastre la un preț chiar mai mare decât îi dăduserăm noi pe ele. Tot ea ne-a făcut rost și de o bucătăreasă, care pregătește o mâncare nemaipomenit de gustoasă, dar care este și cea mai leneșă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu se dă jos din pat mai devreme de ora nouă și iese în oraș cu o rochie de catifea pe ea, în fiecare după-amiază de la ora patru la ora șase. Noroc cu Dumitru, servitorul nostru credincios, el este ajutorul nostru de bază, el este omul bun la toate. Îi scrisese lui Barbu atâtea scrisori jalnice de la Iași, unde se îmbolnăvise după ce am plecat noi, că Barbu l-a chemat în cele din urmă după noi la Odesa.
Vremea este minunată, iar eu mă bucur de scăldatul în valurile mării. În fiecare după-amiază Contele și Contesa de Visart dau pe la mine și mergem împreună în port, unde, de cele mai multe ori, îl găsim și pe consulul american, Domnul Ray, originar din Texas, un om care a călătorit mult la viața lui. Amabilitatea și modul lui direct de adresare îl făcuseră foarte popular în rândul colegilor săi din mediul diplomatic. La docuri, o barcă cu vâsle ne așteaptă si ne duce până la vasul "Jeanne", ancorat în larg. "Jeanne" este un vas italienesc de pasageri, pe care războiul îl prinsese în România, la Constanța, în 1914. Fusese trimis aici pentru siguranță, cu mai multe sute de cetățeni italieni la bord, care au reușit să scape astfel de invazia germano-bulgară a Dobrogei.
Echipajul de pe "Jeanne" fusese plătit și concediat, iar la bord mai erau acum doar căpitanul și trei marinari. Folosim cabinele ca să ne schimbăm în costume de baie și apoi coborâm jos în mare, pe o scară. Chiar lângă "Jeanne" este ancorat vasul "Carolus", la bordul căruia se află familiile comisarilor vamali români și ruși. După ce facem o baie răcoritoare, urcăm pe punte și începem să îi strigăm și să schimbăm noutăți, care-s din belșug și de toate felurile. Copiii se duc cu mașina în fiecare dimineață împreună cu Christine, bona noastră, la Plaja Langeron, aflată la aproximativ o milă în afara orașului, unde se pot juca în nisip. Christine este șocată de frivolitatea rușilor, care se dezbracă în întregime de haine și fac baie în pielea goală, deși sunt și bărbați și femei la un loc! Mă întreb dacă acest obicei nu se datorează cumva Revoluției.
Lucrurile merg prost, din păcate, pe frontul românesc. Mai mult ca sigur că deja s-a achiziționat o casă în Odesa pentru Regele Ferdinand și Regina Maria. Din ce în ce mai multe familii de români sosesc zilnic în Odesa, mărind astfel și așa deja numeroasa noastră comunitate românească, pentru că aici se pot bucura de confort și de siguranță. Majoritatea senatorilor și deputaților Parlamentului României sunt deja aici, printre care și celebrul Take lonescu, știut pentru simpatia lui pentru Antantă. Un alt bine cunoscut parlamentar, Doctorul Anghelescu, se pregătește să plece în America, pe post de șef al Misiunii militare românești în S.U.A. Dr. Anghelescu l-a întrebat ieri pe Barbu dacă ar dori să meargă și el în America în calitate de atașat naval. Îmi place! Barbu este din ce în ce mai ocupat - activitatea Misiunii militare românești din Odesa s-a intensificat și s-a ramificat în toate direcțiile. Deunăzi l-am auzit râzând cu tristețe, afundat în hățișurile unui contract încâlcit pentru milioane de potcoave de cai.
Din când in când, seara ieșim în oraș la Fresinnet sau la Robinya, terasele cele mai elegante ale orașului, unde îi poți vedea pe noii îmbogățiti, cu femeile lor îmbrăcate în mătăsuri și paiete. Stau, consumă înghețată și râd zgomotos, nepăsându-le de nimic, nici de război, nici de revoluție, nici de nimic altceva decât de satisfacția de a vedea și a fi văzuți. Pe străzi se vinde orice, la orice oră din zi. Femeile sunt cele care care se ocupă de astfel de vânzări, care sunt adevarate licitații. Stând în picioare pe scara câte unui automobil, împopoțonate cu pălării roșii, femeile vântură prin aer obiectele licitate: mături, găleți, site, cizme - și țin discursuri mult aplaudate, după care trecătorii încep o licitație frenetică pentru fiecare articol. Toate aceste licitații sunt cică în beneficiul Revoluției.
O evoluție alarmantă a ideilor revoluționare a început să ne-atragă atenția în ultima vreme, aici, în Odesa. Datorită intrigilor lansate de spionajul german, un mare număr de simpli soldați ruși au început să-și părăsească trupele, fugind din tranșee, convinși să fraternizeze cu inamicul pentru că pacea universală este pe cale de a fi declarată. De asemenea, soldații, care nu sunt altceva decat niște simplii amărâți, profund atașați de pământ, se tem că dacă nu vor fi acasă în momentul în care noul regim va împărți pământurile, ei nu vor mai primi partea care li se cuvine. În timpul nopții fură de pe la regimentele lor, iar acum au început să dezerteze pe capete, la început doar câțiva, apoi cu miile, acum cu zecile de mii. Nu are niciunul dintre ei nici o idee despre direcția în care s-o apuce sau despre distanțele pe care le vor face, dar toți vor să ajungă la casele lor.
Pe drum obosesc și li se face foame. Uneori, se urcă cu forța în trenuri și se constituie în bande. Când li se refuză hrana și adăpostul de către țăranii întâlniți prin satele prin care trec, încep să tragă și să fure, transformându-se în adevărate bestii puse pe jaf.
Proprietarii de pământuri se înghesuie în Odesa, temându-se pentru viața lor, abandonându-și casele și bunurile în mâinile jefuitorilor. Mulți încearcă să își vândă bijuteriile și alte obiecte de valoare, așa că la toate terasele și restaurantele vezi cum brokerii negociază de dimineață până seara prețul la diamante, dantelă, șaluri vechi și alte articole prețioase. Am aflat și cine este Kerenski: la început a fost ministru al Justiției, iar după Revoluție a devenit cel mai puternic și influent om din Petrograd. Se spune că vizitează zilnic liniile frontului, mergând printre soldați, îndemnându-i să lupte mai departe alături de Aliați, și pare să aibă succes, deși trebuie că este o sarcină supraomenească să mai poată opri acest val al dezertărilor. Până acum se pare că trupele românești au fost foarte puțin afectate de această lipsă de loialitate față de Aliați; dar ce poți să mai speri când nu mai ai nici sprijin adecvat, nici provizii?
Un număr mic de soldați nemulțumiți, membri ai Partidului Socialist din România înainte de război, majoritatea evrei sau de origine bulgară, au dezertat din armata română și acum sunt în Odesa, urlând în gura mare ce mare faptă au făcut. Toți aceștia sunt ca un ghimpe în coasta comunității noastre. Acești dezertori speră sa infiltreze ideile lor revoluționare și în România. Soldații și muncitorii, organizați de-acum în soviete par sa câștige puterea în fiecare domeniu. Barbu, care trebuie să se consulte cu generalii ruși cu privire la munițiile și transporturile pentru România, îi găsește pe aceștia din ce în ce mai ezitanți și mai indeciși pe zi ce trece. Se pare că nu mai dețin controlul asupra subordonaților lor, așa cum îl aveau înainte. Zilnic au loc întârzieri nejustificate și inversări ale deciziilor luate cu o zi înainte și toate astea sunt de rău augur pentru noi, făcându-i lui Barbu misiunea din ce în ce mai dificilă.
Am auzit foarte multe despre partidul bolșevic, un grup de extremiști din Parlamentul de la Petrograd. Se pare că termenul "Bolshoy" înseamnă “mare" sau "mult” și că acest partid care dorește să interzică definitiv proprietatea privată asupra bunurilor și să schimbe radical și dintr-o dată sistemul social, inclusiv să se retragă din război, și-a luat acest nume. Atât cât ne-am putut da seama, acest partid este susținut și de către cei mai needucați și neinformați oameni, și de către cei mai violenți reacționari. Am auzit că rușii exilați sau auto-exilați în America cu ani în urmă, au început să se întoarcă masiv la Petrograd (în mod sigur mulți sunt agenți secreți ai germanilor!) și au început să susțină o propagandă activă în favoarea bolșevicilor.
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
