 |
| Odesa la 1917, Strada Pușkinskaya |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, 17 martie 1917
După trei săptămâni de căutări am găsit acest apartament confortabil într-un cartier liniștit, nu departe de Catedrală. Apartamentul aparține unei văduve, Madame Sophie, care locuiește împreună cu fiica ei, Sonia. Avem trei din cele șase camere ale apartamentului și împărțim bucataria și baia cu proprietăreasa. I-am plătit o sumă care ar fi fost o chirie mai mult decât suficientă pentru tot apartamentul pe timp de pace: 250 de ruble pe lună. Fără să mai pun la socoteală că noi ne asigurăm propria noastră lenjerie de pat, vesela si combustibilul pentru gătit!
Deși Madame Sophie și fiica ei nu stau niciodată la o masă obișnuită, ca toată lumea, se pare că iau, în schimb, gustări la orice oră din zi și din noapte, pentru că se pare că nici la culcare nu merg niciodată! Ambele vorbesc germană și franceză, fără pretenția de a fi niște persoane culte. Sonia vorbește și limba engleză. Le-am dăruit tot soiul de dulciuri și așa le-am câștigat inimile, deoarece amândurora le plac foarte mult dulciurile. Și, pentru a economisi cât mai mult prețioasele delicatese, își pune fiecare câte o bucațică între dinți și își soarbe lent prin ea toată ceașca de ceai. Am observat și la rușii din tren că făceau exact același lucru.
Pentru a lăsa deoparte problemele noastre personale și a mă reîntoarce la ce se întâmplă în lume, trebuie să spun că abia în prima duminică după sosirea noastră la Odesa, am auzit pentru prima dată vestea despre Revoluția din februarie și despre abdicarea Ţarului Rusiei, veste pe care am primit-o cu neîncredere și, timp de mai multe zile, totul a decurs normal. Nu puteam prezice ce va face Odesa, de partea cui se va poziționa orașul. Apoi am aflat că Generalul Marx, comandantul trupelor rusești din Odesa, s-a dat cu revoluționarii. Întorcându-mă din port pe la amiază, în urmă cu aproape două săptămâni, invitată la un prânz în oraș de o cunoștință, am auzit că avea loc chiar atunci o demonstrație în favoarea Revoluției.
Am ajuns într-un loc mai ferit și am văzut marșul desfășurat în ordine, la care participau mii de soldați, trecând pe lângă statuia Ecaterinei cea Mare. Soldații, fiecare cu câte o cocardă roșie, aveau uniforme bine îngrijite și cai arătoși cu hamuri strălucitoare. Clădirile erau decorate cu steaguri, iar peste balcoane atârnau covoare turcești. Era o mare aglomerație, toți cetățenii erau pe străzi. Studenții, băieți și fete, s-au prins de mână și au început să danseze pe unde treceau trupele, aplaudând și cântând cântece patriotice. După un scurt discurs ținut de general, trupele s-au dispersat în liniște, iar restul zilei a fost ca o vacanță.
Noi sperăm că, odată ce influențele germane de la Curtea Rusiei nu mai existau, rușii vor merge de-acum mai departe cu toată inima alături de Aliați și că România va avea o șansă mult mai bună.
Ofițerii ruși, cu care lucrează Barbu, au rămas pe posturile lor ca și înainte de Revoluție și par dornici și nerăbdători să coopereze în mod loial cu Misiunea Militară Românească din Odesa. Zece trenuri pleacă în fiecare zi de la Odesa la Iași, cu cantități mari de muniții și provizii, preluate din depozitele din oraș.
O mare parte din timpul meu mi-l petrec la cumpărături pentru prietenii de la Iași și toată ziua fac pachete și colete pe care le trimit la Iași prin curier. Prin Contele de Visart am avut prilejul să ne întâlnim cu o serie de familii rusești, foarte ospitalieri cu toții. Îmi vine să roșesc pentru ignoranța mea vizavi de viața din Rusia și am început să citesc asiduu traducerile după autorii ruși, găsind în lecturarea lor multă plăcere și înțelepciune. În fiecare marți seara mergem la familia Maszewski, care își pun la dispoziție apartamentul lor magnific pentru petreceri la care își invită prietenii și cunoștințele din mediul consulatelor străine din Odesa.
Monsieur și Madame Maszewski sunt rezidenți vechi ai Odesei. El este de origine poloneză, iar soția lui este elvețiancă. Sunt oameni fără copii, acum în vârstă, a căror singură plăcere este de a face plăcere altora. În această privință cei doi îmi aduc aminte de familia Dall'Orso din Galați, la care mă gândesc întotdeauna cu plăcere. Barbu se înțelege așa de bine în limba rusă cu toată lumea! Tot ce pot face eu până acum este să descifrez literele alfabetului și să le pronunț mental. Dificultatea mea cea mai mare este cu literele "R" și "P". În limba rusă ele se pronunță de-a-ndoaselea, "P" este "R" și invers! Nu mă pot obișnui deloc!
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
