O poveste fabuloasă (II) - De partea cui va fi Odesa?

Odesa la 1917, Strada Pușkinskaya

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, 17 martie 1917

După trei săptămâni de căutări am găsit acest apartament confortabil într-un cartier liniștit, nu departe de Catedrală. Apartamentul aparține unei văduve, Madame Sophie, care locuiește împreună cu fiica ei, Sonia. Avem trei din cele șase camere ale apartamentului și împărțim bucataria și baia cu proprietăreasa. I-am plătit o sumă care ar fi fost o chirie mai mult decât suficientă pentru tot apartamentul pe timp de pace: 250 de ruble pe lună. Fără să mai pun la socoteală că noi ne asigurăm propria noastră lenjerie de pat, vesela si combustibilul pentru gătit!

Deși Madame Sophie și fiica ei nu stau niciodată la o masă obișnuită, ca toată lumea, se pare că iau, în schimb, gustări la orice oră din zi și din noapte, pentru că se pare că nici la culcare nu merg niciodată! Ambele vorbesc germană și franceză, fără pretenția de a fi niște persoane culte. Sonia vorbește și limba engleză. Le-am dăruit tot soiul de dulciuri și așa le-am câștigat inimile, deoarece amândurora le plac foarte mult dulciurile. Și, pentru a economisi cât mai mult prețioasele delicatese, își pune fiecare câte o bucațică între dinți și își soarbe lent prin ea toată ceașca de ceai. Am observat și la rușii din tren că făceau exact același lucru.

Pentru a lăsa deoparte problemele noastre personale și a mă reîntoarce la ce se întâmplă în lume, trebuie să spun că abia în prima duminică după sosirea noastră la Odesa, am auzit pentru prima dată vestea despre Revoluția din februarie și despre abdicarea Ţarului Rusiei, veste pe care am primit-o cu neîncredere și, timp de mai multe zile, totul a decurs normal. Nu puteam prezice ce va face Odesa, de partea cui se va poziționa orașul. Apoi am aflat că Generalul Marx, comandantul trupelor rusești din Odesa, s-a dat cu revoluționarii. Întorcându-mă din port pe la amiază, în urmă cu aproape două săptămâni, invitată la un prânz în oraș de o cunoștință, am auzit că avea loc chiar atunci o demonstrație în favoarea Revoluției.

Am ajuns într-un loc mai ferit și am văzut marșul desfășurat în ordine, la care participau mii de soldați, trecând pe lângă statuia Ecaterinei cea Mare. Soldații, fiecare cu câte o cocardă roșie, aveau uniforme bine îngrijite și cai arătoși cu hamuri strălucitoare. Clădirile erau decorate cu steaguri, iar peste balcoane atârnau covoare turcești. Era o mare aglomerație, toți cetățenii erau pe străzi. Studenții, băieți și fete, s-au prins de mână și au început să danseze pe unde treceau trupele, aplaudând și cântând cântece patriotice. După un scurt discurs ținut de general, trupele s-au dispersat în liniște, iar restul zilei a fost ca o vacanță.

Noi sperăm că, odată ce influențele germane de la Curtea Rusiei nu mai existau, rușii vor merge de-acum mai departe cu toată inima alături de Aliați și că România va avea o șansă mult mai bună. Ofițerii ruși, cu care lucrează Barbu, au rămas pe posturile lor ca și înainte de Revoluție și par dornici și nerăbdători să coopereze în mod loial cu Misiunea Militară Românească din Odesa. Zece trenuri pleacă în fiecare zi de la Odesa la Iași, cu cantități mari de muniții și provizii, preluate din depozitele din oraș.

O mare parte din timpul meu mi-l petrec la cumpărături pentru prietenii de la Iași și toată ziua fac pachete și colete pe care le trimit la Iași prin curier. Prin Contele de Visart am avut prilejul să ne întâlnim cu o serie de familii rusești, foarte ospitalieri cu toții. Îmi vine să roșesc pentru ignoranța mea vizavi de viața din Rusia și am început să citesc asiduu traducerile după autorii ruși, găsind în lecturarea lor multă plăcere și înțelepciune. În fiecare marți seara mergem la familia Maszewski, care își pun la dispoziție apartamentul lor magnific pentru petreceri la care își invită prietenii și cunoștințele din mediul consulatelor străine din Odesa.

Monsieur și Madame Maszewski sunt rezidenți vechi ai Odesei. El este de origine poloneză, iar soția lui este elvețiancă. Sunt oameni fără copii, acum în vârstă, a căror singură plăcere este de a face plăcere altora. În această privință cei doi îmi aduc aminte de familia Dall'Orso din Galați, la care mă gândesc întotdeauna cu plăcere. Barbu se înțelege așa de bine în limba rusă cu toată lumea! Tot ce pot face eu până acum este să descifrez literele alfabetului și să le pronunț mental. Dificultatea mea cea mai mare este cu literele "R" și "P". În limba rusă ele se pronunță de-a-ndoaselea, "P" este "R" și invers! Nu mă pot obișnui deloc!

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

O poveste fabuloasă (I) - Sosirea la Odesa

Odesa la 1917, Biserica Panteleymonovskaya

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Mi s-a părut fascinant să vă redau observațiile, trăirile și emoțiile acestei românce, Ethel Greening Pantazzi, canadiancă la origine, măritată cu un român de-al nostru și pe care hazardul a dus-o la Odesa chiar în vâltoarea Primului Război Mondial. Erau vremuri epocale, nemaivăzute, o lume întreagă se prăbușea pentru a face loc alteia... Am tradus direct de la sursă, din cartea ei "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921. Ulterior am aflat că a fost tradusă și publicată la Editura Humanitas. Să începem, așadar, să depănăm aventurile lui Ethel la Odesa...

Odesa, 16 martie 1917

Ajungând la Odesa după o călătorie îngrozitoare cu trenul, ne-am dus direct în port, unde era ancorat "Principele Mircea", o navă de pasageri românească de la Dunăre. Căpitanul ne oferise cu ospitalitate adăpost până când ne vom putea găsi un apartament în oraş. După ce Barbu s-a asigurat că totul este în regulă, s-a întors la gară ca să ne ia şi ne-a găsit la micul dejun - copiii erau plini de viață, după un somn bun. Câteva birje ne aşteptau şi ne-am urcat cu toţii, noi, copiii şi bagajele. Ne-am pornit, în faţă fiind trăsura lui Barbu, noi după el, mergând de-a lungul Străzii Puşkin, un bulevard larg şi drept. Odesa părea atât de curată, atât de aerisită, atât de frumoasă, încât mi-a venit să cânt de fericire chiar acolo în stradă. Pe măsură ce ne apropiam de mare, soarele strălucea puternic. De-aici se vedea perfect vasul "Principele Mircea", atât de familiar și de confortabil. Mi-am amintit că fusesem de faţă la lansarea lui în 1913.

Am regăsit prieteni, feţe simpatice şi amabile, săpun și apă din belşug – în sfârşit ne puteam şi noi odihni după călătoria noastră de coșmar! Astăzi, odihnită, după ce-am despachetat tot şi ne-am aranjat cât mai confortabil la bordul navei, lumea îmi părea cu totul alta. Am ieşit la o promenadă pe punte în această dimineață, în lumina soarelui, uitandu-mă la sutele de pescăruși care zboară pe deasupra și am respirat aerul curat şi tonic. La un moment dat, Barbu mi-a spus, aşa, dintr-o dată: "De ce la Iași e întotdeauna întuneric?" Portul este plin de nave, deşi totul este împietrit, nu se mişcă nimic. Românii au adus în portul Odesei aproape toate navele lor comerciale şi de război. Yachtul Regelui Ferdinand, "Ștefan cel Mare", este ancorat chiar lângă noi. Tot langă noi e şi o navă de război rusească, "Sinope". Marinarii ruși par nişte giganți în comparație cu românii noştri.

Odesa a fost planificată de ingineri arhitecţi, sub conducerea Ecaterinei cea Mare, înainte ca orice clădire să înceapă să fie construită pe locul ales pentru oraș (un fost cătun turcesc), aşa că de aceea toate străzile sunt largi și drepte și toate intersecţiile fac unghi drept. Oraşul se termină pe malul mării, la frumosul bulevard plin de copaci, de unde se vede portul, care este cam la două sute de picioare sub coasta abruptă. Nişte trepte uriaşe de piatră duc până la port, la care se poate ajunge şi cu un funicular ca de jucărie, aflat chiar lângă trepte.

Populația trebuie să fi ajuns la cel puțin un milion de oameni în prezent, oraşul fiind plin cu refugiați de război. Cele mai multe clădiri au fost proiectate de către arhitecții italieni și cele mai frumoase dintre ele seamănă cu palatele din Veneția. Chiar şi cele mai umile au câte o scară de marmură la intrare, adusă pe mare de la Carrara. Multe case ocupă o suprafață mare și, deși rareori au mai mult de patru etaje, numeroase sunt compuse din o sută de apartamente. Există foarte puține case locuite doar de o singură familie. Mergând pe stradă, poţi zări frumoasele curți interioare, foarte plăcut aranjate, de obicei cu câte o fântână în mijlocul lor.

Principalele intrări sunt înalte de aproximativ douăsprezece picioare și sunt blocate de un gard ornamental dintr-un grilaj de fier, aşa că trebuie să suni ca să poţi intra. Toate casele au un portar care, deschizând o ușă mică din mijlocul grilajului, lasă vizitatorii să intre în curte. Aceşti portari știu totul despre toată lumea și joacă un rol important în viața oamenilor care ocupă aceste apartamente. În casele celor bogați, pe lângă portar, există şi un servitor îmbrăcat într-o uniformă superbă care stă în faţa scării principale.

Numeroasele pieţe ale Odesei sunt decorate cu statui şi monumente, cea mai mare piaţă fiind cea a Catedralei (Sobornaya), aflată în zona principală de afaceri. Parcul Alexandru, aflat în partea estică a orașului, este imens și este locul favorit pentru întâlnirile de duminică și plimbările de sărbători. Dincolo de parc urmează trei suburbii, nişte staţiuni cu reşedinţe frumoase, cu grădini cu vedere la mare. Staţiunea celor bogați, care se mută aici când vremea este foarte caldă, se numeşte Bolşoy Fontan (Marea Fântână) şi e cea mai importantă dintre ele.

Contesa de Visart ne-a escortat ieri la o bibliotecă publică de unde se pot împrumuta cărţi în limbile franceză, germană și engleză. Majoritatea colecţiilor sunt în germană, deși cărțile în franceză sunt şi ele numeroase și destul de recente. Autorii englezi sunt cam depășiţi. Oscar Wilde este cel mai popular – dar cărţile acestuia sunt aproape în zdrențe, motivul fiind acela că din cauza purității dicției lui, Wilde este recomandat elevilor de către toţi profesorii de engleză. Biblioteca va fi o mare resursă pentru noi, pentru că ne-am luat foarte puține cărți de-acasă. Contele şi Contesa de Visart au un cerc foarte plăcut de cunoștințe și asta ne face să credem că viața în Odesa ne va schimba în curând gândurile, atât de profund afectate de melancolie şi de experiențele noastre din ultimele șase luni.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.