 |
| Odesa, Gara feroviară la 1918 |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, 9 februarie 1918
Incapabilă să mă ocup de ceva, cu atâtea lucruri pe capul meu, m-am dus din nou în această dimineață la Consulatul american ca să îl intreb pe Domnul Ray dacă mi-ar putea obține de la Racovski permisiunea de a merge în vizită la Barbu, pe nava-închisoare, o favoare despre care auzisem că alte femei beneficiaseră deja ca să-şi vadă soții.
- Ce-ar fi să te duci chiar dumneata sa-l întrebi! E chiar aici! - mi-a zis, arătând spre ușa biroului său personal. - Cred că Racovski este într-o stare de bună dispoziție, la câte milioane numară el în momentul ăsta!
Aşadar, era adevărat. Din primul moment al sosirii sale la Odesa, Racovski încercase să dea de fondurile băneşti ale Guvernului României. Revoluția are nevoie de bani ca să reuşească, nu? Barbu dăduse sfoară-n-țară că banii româneşti fuseseră trimişi în Iași cu avionul, dar Racovski nu s-a lăsat păcălit. Cum a descoperit Racovski că o parte din bani au fost depozitați la Consulatul american...este o altă poveste, şi lungă, şi nenorocită, o poveste despre încredere şi trădare! Domnul Ray mi-a spus că Racovski s-a prezentat la el cu o hârtie prin care era autorizat să utilizeze fondurile băneşti pentru "românii săraci din Odesa". Ar fi fost inutil să i se opună, cu hârtie sau fără hârtie.
Obsedată de dorința de a obține permisiunea de a-l vedea pe Barbu, am intrat în biroul în care se afla Racovski. Aveam în fața mea un om subțire, cu barbă, cu ochi luminoşi și pătrunzători, privind fix şi încruntați asupra mea. Când am început să-i vorbesc în limba engleză, fața lui s-a relaxat. Mi-a răspuns tot în engleză, cu un accent pur și fluent, iar după câteva momente mi-a spus să iau loc. Ochii mei priveau fascinați la muntele de bani aflați pe birou, la bancnotele acelea de toate culorile. Trebuie că erau miloane acolo. Racovski mi-a aprobat permisiunea, am dat mâna cu el şi am ieşit.
Afară, pe stradă, primejdia plutea în aer. În drum spre casă, am văzut o femeie arestată, escortată de un soldat. Mai încolo, pe Deribasovskaya, tocmai când voiam sa traversez pe trotuarul opus din cauza aglomerației, a început o îmbrânceală generală în mijlocul străzii. Am observat o femeie aproape de mine purtând un guler de blană frumos, aruncat peste umeri, și m-am gândit că e o nebunie să porți aşa ceva pe vremurile astea. Deodată am auzit-o țipând! Cineva îi smulsese gulerul de blană şi o luase la fugă. Am mers mai departe, liniştită, fără să spun nimic, ca şi când nimic nu se întâmplase. Tâlharii forțează adesea femeile să se descalțe de cizme și de șoșoni în plină stradă, fără ca nimeni să spună ceva sau să le ia apărarea femeilor...O prietenă de-a mea, o belgiancă bogată, a avut parte de ceva mai rău. A fost dată jos, cu forța, din automobilul ei de un grup de bolşevici şi aceştia i-au luat pur şi simplu maşina. Au zis că se rechiziționează! A protestat, spunând că ea nu este cetățean rus și că nimeni nu are dreptul să i-l ia.
- Și ce contează asta? - i-au răspuns bolşevicii. - La Revoluția Franceză nu a fost şi maşina Mariei-Antoaneta rechiziționată?
Nevasta Consulului grec a venit să mă viziteze în această după-amiază. Starea de nevroză făcea ravagii în toată Odesa. Mi-a povestit, ca fiind absolut autentic, că un localnic, indignat de lipsa de caracter a multor locuitori ai Odesei, de faptul că nimeni nu ia atitudine, a decis să se împotrivească tuturor rechiziționărilor, de orice fel. A reușit să facă rost de un revolver cu care a ieșit să-şi facă obişnuita plimbare de după-amiază. Un trecător s-a lovit de el pe stradă. Instinctiv, omul nostru a dus mâna la buzunar şi a simțit că nu mai avea ceasul. Și-a scos pistolul, l-a prins pe acel trecător şi a strigat la el să îi dea ceasul, fluturându-i arma în față. Individul, speriat, a scos un ceas şi i l-a dat. Triumfător, omul s-a întors acasă, nerăbdător să-i povestească nevestei aventura lui. Aceasta îl astepta în uşă:
- Ai venit cam târziu - i-a spus ea - dar de ce m-aş mira?. E prima dată în viața mea când te-am văzut plecând în oraş fără să îți iei ceasul cu tine!
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
