miercuri, 19 mai 2021

Portul turistic al Odesei, ieri și azi

Am prins și eu anii în care pacheboturi uriașe intrau în port, am văzut cu ochii mei frumusețea, animația și bucuria celor care vizitau locurile acestea, am fost și eu uimit de impactul arhitecturii, așadar... am văzut cum era! 










Dar azi? Cum este azi?

Expresia „portul turistic Odesa” sună pretențios față de ce vedem astăzi, deși - în principiu - se presupune că vizitarea lui ar trebui să fie o încântare. În realitate, din păcate, nu prea mai sunt motive de încântare. Durează de atâția ani alegerea unui proiect de revigorare a portului Odesa, încât pare că acum, azi, totul se duce de râpă. Cel puțin, acesta este sentimentul pe care îl ai după o plimbare prin portul turistic.

Portul turistic al Odesei, cu un terminal ultra-modern pentru acea epocă, a fost inaugurat în 1968. Este interesant că înainte de acel an nu exista niciun astfel de terminal de pasageri în Odesa. Era, ce-i drept, o veche clădire cu două etaje la debarcaderul Voenniy, pe post de terminal. Acolo ancorau navele de pasageri în timpul erei sovietice. Dar era clar că orașul avea mare nevoie de un terminal mare si modern.

Primele proiecte erau în spirit pur stalinist, însă vremurile s-au schimbat și, ca urmare, a fost aleasă versiunea actuala, propusă de arhitecții Golovin și Kremlyakov. În viziunea lor, clădirea terminalului maritim trebuia să semene cu un gigantic pachebot de pasageri, construit din sticlă și beton armat. De fapt, așa a și fost construit portul maritim Odesa. Azi nu mai pare atât de grandios și de imens, dar pentru anii 1960 cu siguranță era!

În 1994 a avut loc prima renovare a portului maritim: s-au făcut reparații majore, s-a modernizat și s-a extins spațiul interior și s-a construit un club de iahturi. Depozitele situate la nivelul subteran au fost reconvertite într-un complex de săli de concerte și expoziții. Și, în sfârșit, în 2001, a fost construit și hotelul Kempinski (redenumit ulterior Odesa). Se părea că viitorul portului turistic era un succes, că Odesa avea, în sfârșit, o poartă maritimă luxoasă care încânta și uluia prin frumusețe atât turiștii cât și locuitorii orașului.

În plus, au apărut două frumoase monumente - „Copilul de aur” de Ernst Neizvestny și „Nevasta marinarului” de Alexander Tokarev, care i-au atras și mai mult pe cei care veneau în vizită aici. Dar ceva nu a mers bine. Iar acest lucru provoacă nedumerire chiar și  astăzi în rândul locuitorilor Odesei, care sunt deja obișnuiți cu multe. Aceeași uimire o au și vizitatorii. Într-adevăr, la toate expozițiile internaționale, orașul este promovat nici mai mult, nici mai puțin, ca „perlă a Marii Negre”. Mai este oare adevărat?

Vom începe plimbarea noastră prin port dinspre mare. Aici - în fața clubului de iahturi, care nu arată foarte impresionant nici măcar la mijlocul lunii mai, din cauza lipsei... iahturilor - se află Biserica Sf. Nicolae. În dreapta și în stânga bisericii se află două scări - care sunt deja în ruină - care duc la platforma principală a noului debarcader.













Pe platforma superioară - situată dincolo de biserică - întâlnim imediat un fel de muzeu în aer liber, un mini-muzeu al ancorelor. Numai că niciun turist străin nu va înțelege niciun cuvânt din inscripțiile care amintesc de istoria fabuloasă a Odesei, pentru simplul motiv că textele nu au o traducere în engleză, măcar! 

Apoi, pe stânga, înspre Farul Voronțov, ne atrage atenția „Nevasta marinarului”! Dar ea este aici deja de mult timp, nimic nou nu vedem și pare că doar vopsirea cam de mântuială a balustradelor este principala preocupare a administratorilor. Iar stâlpii cu semne publicitare, gen „excursii cu barca” par extrem de nesiguri!

Urmează hotelul Kempinski al cărui nume a fost schimbat în Odessa, după care a fost complet închis, iar acum pare a fi total abandonat. O astfel de pustietate ar putea fi atribuită unei pandemii sau unei carantine, dar totul a început de multă vreme...

Clădirea terminalului maritim și-a pierdut demult ideea inițială - toată dinamica aceea concepută de arhitecți, toată combinația de ușurință și transparență. Și sălile de concerte și expoziții au încetat de mult să mai fie o atracție. Chiar și cu ajutorul ideii extravagante de a crea o fațadă cinetică terminalului, nu s-a putut recrea măreția de odinioară. În teorie, 5 mii de plăci metalice instalate în locul vechii fațade din geamuri și oglinzi ar fi trebuit să creeze un efect de valuri ale mării, folosind mișcarea naturală a vântului. Și când te gândești că această noua fațadă a costat peste 350.000 de euro, fără a avea efectul scontat!

În același timp, este foarte ciudat faptul că de atât de mulți ani nu s-a restaurat interiorul terminalului. Aici totul este extrem de neatractiv pentru ochii unui turist modern. Este suficient să aruncăm o privire de-a lungul pereților și a tavanului, fără să mai vorbim de standurile învechite, cu suveniruri pe care nu le cumpără nimeni. Pe de altă parte, pe geamurile murdare sunt lipite afișe care promovează monumentele arhitecturale ale Odesei și tot felul de evenimente artistice.













Și, bineînțeles, oricât de uitat și de nerenovat ar fi acest loc, tot ți se taie răsuflarea văzând priveliștea mării și a Treptelor Potemkin. Farul Voronțov se vede ca prin ceață, iar macaralele portuare, care parcă amintesc de niște girafe, lucrează încontinuu zi și noapte. Putem, desigur, să închidem ochii la multe neajunsuri. Dar putem fi și îngrijorați! Mai există ceva de admirat azi în portul Odesa? La urma urmelor, dacă Odesa este o poartă maritimă, atunci care este primul lucru pe care trebuie să-l admirăm dacă nu însuși portul cu terminalul maritim de pasageri? 

(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)