Din ciclul „amintiri din călătorii”: să nu ceri fresh de lămâie la Odesa!

Opera din Odesa, luminată feeric noaptea

Odesa, cândva în vara lui 2007...

După masa asta bună de la restaurantul Kumaneț... ar cam fi cazul să mai facem nişte mişcare, aşa că o luăm din loc şi ajungem iar pe Strada Deribasovskaya. De-acum s-a lăsat noaptea, dar e tot cald şi plăcut. Strada e luminată a giorno şi parcă e mai animată decât peste zi. Ce-i de făcut? Găsim o nouă terasă? Intrăm într-un club de pe-aici? Să mergem în Arcadia? Vă vine să credeți că de dimineață zăceam prin vămile alea nenorocite şi că acum ne plimbăm prin bijuteria asta de oraş? 

Adevărul e că toți trei suntem destul de obosiți şi ne decidem să ne oprim, dacă ne mai oprim, la o terasă aflată în drum spre hotel, iar mâine... să o luăm de la capăt! Hai să regăsim intersecția cu Strada Richelieu şi să vedem ce pub-uri mai sunt pe-acolo. Când ajungem la intersecția cu pricina, înainte să facem dreapta, mai aruncăm totuşi o privire spre stânga şi priveliştea clădirii Operei luminate în diverse culori îți taie răsuflarea! E o feerie! Nemaipomenit! Deci: eu nu am vizitat azi nimic din ce am vrut! Nici Treptele Potemkin, nici Catedrala, nici Opera! Da, dar ai mâncat borş, îmi zice Giure. Și-ai băut bere până ai început să agăți chelnerițele, completează Jimmy.

Cât vezi cu ochii în jos, pe stradă, e plin de lume, de lumini şi un vacarm difuz şi plăcut te prinde imediat şi te aruncă instantaneu în atmosfera nocturnă a centrului Odesei. N-ai cum să te duci la culcare! Cam câte cvartale să fie până la hotel? Alegem o terasă plină ochi, ne-aşezăm pe scaunele largi şi confortabile pe care găsim şi nişte pături, în caz că ne-ar fi frig, şi comandăm bere. Giure se răzgândeşte în ultima clipă şi cere un fresh de lămâie. 

Și ca să întărească ceea ce dorește, îi şi arată prin gesturi chelnerului cum se stoarce o lămâie. Multă, multă lămâie! Doar lămâie! Sigur asta vreți?, întreabă chelnerul. Da, sigur! Mi-am aprins o țigară, privind la animația din jurul meu, şi m-am declarat satisfăcut de ceea ce-am găsit aici, oraşul e frumos. Și oamenii, şi atmosfera, totul, cel puțin până acum. Ne vin berile, dar fresh-ul lui Giure mai întârzie puțin. Jimmy zice să stabilim un plan pentru mâine. Vine şi fresh-ul de lămâie, Giure duce paharul la gură şi îl vedem cum se scutură si se schimonoseşte dintr-o dată! Ce e? Păi, ce să fie? În paharul ăsta e numai lămâie! Ha! Pe bune?! Păi nu asta ai vrut?

Mai bea o dată şi mutra lui ne face să izbucnim în râs! Privesc rapid spre restaurant şi îl surprind pe chelner amuzându-se, uitându-se fix la Giure. I-o mai fi cerut vreodată vreun client un astfel de fresh? E clar că nu! „Malcik”-ul vine la masa noastră şi-i aduce lui Giure. o cutie frumoasă lucrată din lemn, i-o deschide şi înăuntru e zahăr de toate felurile: alb, brun, cubic. Dacă nu vă place, vă dau altceva! Nu. Asta am cerut, asta beau! Și mai bea o dată din pahar, zâmbindu-i chelnerului. Vezi? Îmi place! Nu mai putem de atâta râs! Nu vezi că special ți l-a făcut aşa, exact cum i-ai zis? Hai să-i cerem să ți-l schimbe, să-ți aducă niște apă. Credeai că-ți aduce o apă leşinată, amețită cu sare de lămâie, ca pe la Bucureşti? Nu tu i-ai spus să fie lămâie, multă lămâie, numai lămâie?! Mă dor obrajii de atâta râs şi mutra lui Giure face toți banii! Și pe măsură ce eu şi Jimmy devenim mai exuberanți, probabil de la efectul berii, Giure devine din ce în ce mai acru...

Îi arăt eu ăstuia, zice Giure. O să îl beau pe tot! Deja e o problemă de care pe care. Te pui cu românul nostru?