 |
| Odesa la 1917, Biserica Panteleymonovskaya |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Mi s-a părut fascinant să vă redau observațiile, trăirile și emoțiile acestei românce, Ethel Greening Pantazzi, canadiancă la origine, măritată cu un român de-al nostru și pe care hazardul a dus-o la Odesa chiar în vâltoarea Primului Război Mondial. Erau vremuri epocale, nemaivăzute, o lume întreagă se prăbușea pentru a face loc alteia... Am tradus direct de la sursă, din cartea ei "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921. Ulterior am aflat că a fost tradusă și publicată la Editura Humanitas. Să începem, așadar, să depănăm aventurile lui Ethel la Odesa...
Odesa, 16 martie 1917
Ajungând la Odesa după o călătorie îngrozitoare cu trenul, ne-am dus direct în port, unde era ancorat "Principele Mircea", o navă de pasageri românească de la Dunăre. Căpitanul ne oferise cu ospitalitate adăpost până când ne vom putea găsi un apartament în oraş. După ce Barbu s-a asigurat că totul este în regulă, s-a întors la gară ca să ne ia şi ne-a găsit la micul dejun - copiii erau plini de viață, după un somn bun. Câteva birje ne aşteptau şi ne-am urcat cu toţii, noi, copiii şi bagajele. Ne-am pornit, în faţă fiind trăsura lui Barbu, noi după el, mergând de-a lungul Străzii Puşkin, un bulevard larg şi drept. Odesa părea atât de curată, atât de aerisită, atât de frumoasă, încât mi-a venit să cânt de fericire chiar acolo în stradă. Pe măsură ce ne apropiam de mare, soarele strălucea puternic. De-aici se vedea perfect vasul "Principele Mircea", atât de familiar și de confortabil. Mi-am amintit că fusesem de faţă la lansarea lui în 1913.
Am regăsit prieteni, feţe simpatice şi amabile, săpun și apă din belşug – în sfârşit ne puteam şi noi odihni după călătoria noastră de coșmar! Astăzi, odihnită, după ce-am despachetat tot şi ne-am aranjat cât mai confortabil la bordul navei, lumea îmi părea cu totul alta. Am ieşit la o promenadă pe punte în această dimineață, în lumina soarelui, uitandu-mă la sutele de pescăruși care zboară pe deasupra și am respirat aerul curat şi tonic. La un moment dat, Barbu mi-a spus, aşa, dintr-o dată: "De ce la Iași e întotdeauna întuneric?" Portul este plin de nave, deşi totul este împietrit, nu se mişcă nimic. Românii au adus în portul Odesei aproape toate navele lor comerciale şi de război. Yachtul Regelui Ferdinand, "Ștefan cel Mare", este ancorat chiar lângă noi. Tot langă noi e şi o navă de război rusească, "Sinope". Marinarii ruși par nişte giganți în comparație cu românii noştri.
Odesa a fost planificată de ingineri arhitecţi, sub conducerea Ecaterinei cea Mare, înainte ca orice clădire să înceapă să fie construită pe locul ales pentru oraș (un fost cătun turcesc), aşa că de aceea toate străzile sunt largi și drepte și toate intersecţiile fac unghi drept. Oraşul se termină pe malul mării, la frumosul bulevard plin de copaci, de unde se vede portul, care este cam la două sute de picioare sub coasta abruptă. Nişte trepte uriaşe de piatră duc până la port, la care se poate ajunge şi cu un funicular ca de jucărie, aflat chiar lângă trepte.
Populația trebuie să fi ajuns la cel puțin un milion de oameni în prezent, oraşul fiind plin cu refugiați de război. Cele mai multe clădiri au fost proiectate de către arhitecții italieni și cele mai frumoase dintre ele seamănă cu palatele din Veneția. Chiar şi cele mai umile au câte o scară de marmură la intrare, adusă pe mare de la Carrara. Multe case ocupă o suprafață mare și, deși rareori au mai mult de patru etaje, numeroase sunt compuse din o sută de apartamente. Există foarte puține case locuite doar de o singură familie. Mergând pe stradă, poţi zări frumoasele curți interioare, foarte plăcut aranjate, de obicei cu câte o fântână în mijlocul lor.
Principalele intrări sunt înalte de aproximativ douăsprezece picioare și sunt blocate de un gard ornamental dintr-un grilaj de fier, aşa că trebuie să suni ca să poţi intra. Toate casele au un portar care, deschizând o ușă mică din mijlocul grilajului, lasă vizitatorii să intre în curte. Aceşti portari știu totul despre toată lumea și joacă un rol important în viața oamenilor care ocupă aceste apartamente. În casele celor bogați, pe lângă portar, există şi un servitor îmbrăcat într-o uniformă superbă care stă în faţa scării principale.
Numeroasele pieţe ale Odesei sunt decorate cu statui şi monumente, cea mai mare piaţă fiind cea a Catedralei (Sobornaya), aflată în zona principală de afaceri. Parcul Alexandru, aflat în partea estică a orașului, este imens și este locul favorit pentru întâlnirile de duminică și plimbările de sărbători. Dincolo de parc urmează trei suburbii, nişte staţiuni cu reşedinţe frumoase, cu grădini cu vedere la mare. Staţiunea celor bogați, care se mută aici când vremea este foarte caldă, se numeşte Bolşoy Fontan (Marea Fântână) şi e cea mai importantă dintre ele.
Contesa de Visart ne-a escortat ieri la o bibliotecă publică de unde se pot împrumuta cărţi în limbile franceză, germană și engleză. Majoritatea colecţiilor sunt în germană, deși cărțile în franceză sunt şi ele numeroase și destul de recente. Autorii englezi sunt cam depășiţi. Oscar Wilde este cel mai popular – dar cărţile acestuia sunt aproape în zdrențe, motivul fiind acela că din cauza purității dicției lui, Wilde este recomandat elevilor de către toţi profesorii de engleză. Biblioteca va fi o mare resursă pentru noi, pentru că ne-am luat foarte puține cărți de-acasă. Contele şi Contesa de Visart au un cerc foarte plăcut de cunoștințe și asta ne face să credem că viața în Odesa ne va schimba în curând gândurile, atât de profund afectate de melancolie şi de experiențele noastre din ultimele șase luni.
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
