Fiecare oraș își are propriul simbol: acel loc pe care turiștii vor să îl vadă neapărat sau unde toți tinerii căsătoriți vin să-și facă fotografii. Este acel lucru care apare pe tricouri, pe căni, pe cărți poștale sau pe magneți. Opera din Odesa este un astfel de simbol.
Titlul oficial al Operei este Teatrul Național Academic de Operă și Balet din Odesa.
Actuala clădire a Operei a fost proiectată de arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, care au luat ca exemplu Opera din Dresda, construită cu patru ani mai înainte, în stil baroc, de către arhitectul Gottfried Semper. Era cea de-a 13-a clădire construită de cei doi arhitecţi!
Proiectul lui Fellner și Helmer nu a dat atenție detaliilor, în plus, arhitecții nu au venit niciodată la Odesa în timpul construcției, așa că multe detalii au fost regândite și completate de Alexandro Bernardazzi.
Clădirea teatrului a fost echipată cu cea mai recentă tehnologie a vremii: pentru prima dată s-a folosit iluminatul electric și încălzirea cu abur. Noul teatru a fost deschis la 1 octombrie 1887. În afară de meritele sale estetice, noua construcţie era şi extrem de bine asigurată în privinţa incendiilor: sala de spectacol are 320 de uşi prevăzute pentru evacuare!
Latura dinspre fântâna arteziană, cu vedere spre (cândva) Clubul Englez, a fost denumită fațada englezească, iar latura orientată spre Palais Royal: fațada franțuzească. Clădirea Operei este azi - indubitabil - perla arhitectonică a Odesei şi una dintre cele mai frumoase construcţii de acest gen din Europa. Privită dinspre Strada Richelieu, Opera pare că pluteşte! Faţada este decorată cu un portic cu două nivele, cu o statuie a lui Melopene, muza tragediei, într-un car tras de patru pantere şi cu sculpturile lui Orfeu şi Tersifore, simbolizând opera şi baletul.
Primele două etaje, decorate cu coloane toscane, creează un sentiment de stabilitate și fermitate, iar al treilea etaj, delicat și sofisticat, dă clădirii o impresie generală de armonie și grație. Cupidoni care se joacă, sculpturile alegorice şi busturile lui Puşkin sau Gogol, reprezentând poezia, comedia, drama şi muzica dau faţadei o şi mai mare eleganţă. Stilul baroc italian cu elemente renascentiste prevesteşte splendoarea şi luxul din interior, care sunt izbitoare, provocând un adevărat extaz spiritual.
„Teatrul din Odesa este cel mai bun din lume!” - așa a reacționat co-autorul proiectului, Ferdinand Fellner, când a venit la Odesa și a văzut clădirea cu ochii lui. Iar după prima sa vizită la Opera din Odesa, marele Chaliapin i-a scris soției: „... am fost la Operă și am fost încântat de frumusețea ei. Niciodată în viața mea nu am văzut ceva mai frumos!"
Noul teatru de operă și balet a devenit instantaneu centrul cultural al orașului, un loc preferat al lumii bune din Odesa și, în plus, s-a bucurat de o popularitate fără precedent în rândul artiștilor de renume mondial. Feodor Chaliapin, Enrico Caruso, Titta Ruffo, Louise Tetrazini au cântat aici, Anna Pavlova, Katharine Geltzer și Isadora Duncan au dansat, iar Ceaikovski, Rimsky-Korsakov și Rachmaninov au dirijat.
Dar soarta teatrului nu a fost ușoară!
Bolșevicii, odată veniți la putere, au stricat acustica sălii, înmulțind numărul de locuri și dând jos diverse decorațiuni, pe motiv că nu sunt demne de ochii clasei muncitoare. În 1925 a izbucnit un incendiu care a distrus scena și a avariat sala. Un an mai târziu, teatrul a fost restaurat, dar în 1965 a fost necesară - din nou - o renovare extinsă.
La mijlocul anilor '90, clădirea ajunsese într-o stare catastrofală, iar terenul de sub clădire se surpa. Încet, dar sigur, teatrul avea să înceapă să alunece spre mare. Din fericire, în 2007 a fost finalizată o restaurare în timpul căreia fundația clădirii a fost consolidată cu o inserţie de 1800 de stâlpi de beton, a fost introdus un sistem modern de aer condiționat și de alarmă la incendiu, pe lângă renovarea completă a fațadelor și a spațiilor interne și redarea faimoasei acustici.
Scaunele sunt acoperite cu catifea roşie, iar oglinzile din foaierul teatrului sunt încadrate de rame aurite. Sala, foaierul, scările și holurile sunt decorate cu stucatură ornamentată cu aur.
Acustica unică a sălii în formă de potcoavă permite artiștilor de pe scenă să fie auziți în orice colț al sălii, chiar dacă vorbesc în șoaptă. Sala, în stil rococo, are o capacitate de 1.664 de locuri. Tavanul sălii - pe lângă un candelabru imens de cristal - este împodobit cu patru medalioane cu picturi de François Lefleur, înfățișând scene din piesele lui Shakespeare: Hamlet, Visul unei nopți de vară, O poveste de iarnă și Așa cum îți place. Unul dintre cele mai înalte puncte ale teatrului este locul de deasupra scenei. Evident, toate detaliile tehnice și de culise sunt ascunse de ochii spectatorilor.
