vineri, 23 aprilie 2021

Contrastele Odesei: strada Evreiască

Nu este o noutate faptul că Odesa este un oraș al contrastelor. Aici, cu același zâmbet, ți se poate fura portofelul sau poți fi tratat cu o portocală. Poți cere unui localnic să te îndrume spre o adresă, iar acesta este în stare să vină cu tine până la locul în care vrei să ajungi! Contrastele, în general, se văd și în aspectul orașului: bogăție și sărăcie, capodopere arhitecturale și clădiri noi din sticlă, curți interioare liniștite alături de străzi zgomotoase. 






Strada Evreiască este oglinda celor spuse mai sus. Deși lungimea ei este de puțin peste un kilometru, diversitatea întâlnită aici este frapantă. La prima impresie ai senzația că fiecare își vede de treaba lui! Evreii vin să se roage la sinagogă, polițiștii își investighează cazurile în sediul aflat aproape de sinagogă, turiștii vin să admire curțile interioare pictate de artiștii locali. Și, în timpul liber, practic toată lumea se adună la Piața de Cărți, un loc de neratat pentru o cafea, o ultimă bârfă sau o întâlnire cu prietenii.








Ritmul vieții pe Strada Evreiască este ilustrarea adevărului știut de toată lumea din Odesa: cine înțelege viața nu se grăbește! Toate magazinele și birourile sunt pline de lume, de agitație, este o forfoteala continuă, deși nimeni nu-și refuză pauzele de țigară și de cafea! Iar salcâmii - specifici acestei străzi - au nu doar un rol estetic, ci și practic, protejând trecătorii de căldura verii. Curțile evreiești încântă privirea prin felul în care sunt îngrijite. Dar, inevitabil, vei întâlni și clădiri vechi într-o stare deplorabilă. 







Pisicile - reginele neîncoronate ale Odesei - merg impunătoare și agale pe trotuare, oamenii sunt ocupați cu propriile lor afaceri, și viața merge mai departe.

(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)