Odesa, 1918 |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, 20 inauarie 1918
Până la urmă, inevitabilul s-a produs: bolşevicii și ucrainenii au început războiul unii împotriva altora. În ultimele trei zile s-au luptat încontinuu între ei pe străzi pentru a pune stăpânire pe Odesa. Am observat mişcări neobișnuite încă de duminica trecută. De la ferestrele noastre am putut vedea detașamente mici de cavalerie, automobile încărcate cu arme stivuite şi camioane pline cu mitraliere. Câteva tunuri mari au fost aduse din port de către marinari. De obicei nici nu mai dăm atenție împuşcăturilor frecvente din timpul nopții, dar luni de dimineață am văzut o baricadă formată din băncile de lemn din parc, peste bulevardul larg din fața casei noastre. Dincolo de baricade se zăreau şi două tunuri amplasate la baza statuii lui Puşkin şi asta ne-a convins că urmează să se întâmple ceva grav şi serios.
O studiere mai atentă a împrejurimilor, ne-a făcut să ne dăm seama că bolşevicii sunt stăpâni pe situație în cartierul nostru. Curând au început împuşcăturile care au durat câteva ore fără întrerupere. Casa noastră a fost atinsă de sute de gloante. Ferestrele de la subsol erau toate sparte, putând fi folosite de-acum pe post de adevărate tranșee. A doua zi am văzut un tanc oribil care s-a tot mişcat într-o parte şi alta a bulevardului, trăgând în toate direcțiile. La un moment dat, întorcându-se în mijlocul străzii, tancul a atins fereastra de la sufrageria noastră. Am zărit pe geam cum asistentele medicale de la Crucea Roșie au ieșit cu brancardele, agitând un steag alb, pentru a-i ridica de pe străzi pe cei căzuți ca să îi ducă la un spital din apropiere. Se părea că ucrainenii vor invinge, dar bolşevicilor le-a venit o idee pe cât de strălucită, pe atât de groaznică. Partidul Bolşevicilor avea sprijinul aproape unanim al marinarilor din port. Astfel, marinarii şi-au manevrat navele la chei aşa încât să poată trage cu tunurile lor grele drept în sus, pe bulevardul principal. Marinarii aceştia nu sunt din Odesa, sunt adunați de prin toate porturile Rusiei, aşa că ei privesc Odesa ca pe un loc bun de pradă.
Nici unul dintre aceşti bolşevici nu dă doi bani pe conservarea clădirilor sau a monumentelor oraşului. Vibrația de la prima lovitură de tun a făcut să tremure toate ferestrele noastre, într-un fel foarte ciudat. A fost ca și cum o minge mică a străpuns centrul fiecărui geam, în punctul în care era rezistența mai puternică, apoi geamurile s-au crăpat în mici triunghiuri egale pe toată suprafața lor. Toate ferestrele au tremurat, pentru o clipă, şi apoi geamurile au căzut toate pe jos cu un zgomot asurzitor! Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, am început să primim "vizite" de la marinari, care îşi motivau intrarea în casele noastre spunând că sunt în căutarea oricăror arme de foc, şi plecau, la schimb, cu numeroase suveniruri. Prima dată când ne-au intrat în casă a fost imediat după ce s-au spart toate ferestrele. Eram cu toții împreună la Dumitru, a cărui cameră dă înspre curtea interioară, unde am adus în grabă şi paturile copiilor. Când au năvălit peste noi, Barbu, furios, i-a dat afară, dar pe urmă au venit alții şi alții. Domnul Ray, Consulul american, ne dă telefon în fiecare seară de la Consulat ca să afle dacă este sigur să se întoarcă acasă, dat fiind că apartamentul lui este tot pe strada noastră.
Odesa, 23 ianuarie 1918
Bolşevicii au câștigat. În această dimineață, atmosfera de-afară fiind liniștită, am ieşit pe la ora 11 și am văzut statuia Ecaterinei cea Mare înfăşurată, legată şi acoperită toată în nişte pînză de sac. Sute de gloanțe zăceau presărate pe trotuare. Beciurile celor două hoteluri din vecinătatea noastră, "Petrograd" și "Londonskaya" au fost "rechiziționate" și pavajul din fața clădirilor era roșu de la atâta vin vărsat pe jos. Sticlele cu gâturile sparte erau aproape la fel de numeroase ca și gloanțele. Străzile erau pustii. Din fericire, am avut suficiente provizii în casă în timpul luptelor de stradă. Multe dintre cunoștințele noastre erau leşinate atât din cauza foamei făcute în zilele asediului, cât şi a fricii de a ieşi din casă pentru aprovizionare. Și chiar dacă ar fi ieşit, s-ar fi întors tot cu mâinile goale, pentru că nu mai era nimeni la piață și toate magazinele aveau obloanele trase.
Suntem informați că există cel puțin 15.000 de ofițeri ruși care se ascund prin Odesa, şi se pare că nici unul dintre ei nu are nici o inițiativă sau vreo idee de organizare pentru a se opune bolşevicilor. Este ciudat că nu au dat nici o mână de ajutor Partidului Ucrainenilor, preferând să asiste la cum sunt vânați ucrainenii de către extremiștii bolşevici de la putere. Numărul celor care ucid și jefuiesc este relativ mic, dar populația Odesei este inertă și supusă. Tot ce ar trebui pentru restabilirea ordinii, ar fi un lider zdravăn! Se fac pregătiri pentru înhumarea colectivă a bolşevicilor patrioți (patrioți!?), care au murit în timpul luptelor. Au fost puşi în sicrie de culoare roșie cu coroane de flori artificiale. Nu am aflat exact câți au murit, dar trebuie să fi fost câteva sute. Gara a fost foarte grav avariată, iar cupolele verzi ale bisericii de vizavi au fisuri adânci. Pe troutuare vezi la tot pasul cărămizi căzute, sticlă spartă, resturi de tencuială. Situația comunității româneşti va fi şi mai dificilă de-acum înainte. Chiar în timpul luptelor de stradă, mulți dintre românii care locuiau la hoteluri, au fost arestați pe timp de noapte, dar cei mai mulți dintre ei au fost eliberați, dând pur şi simplu o şpagă liberală cinstiților bolşevici. Ducem o existență foarte agitată, toată ziua vin la Barbu prietenii celor care sunt încă arestați, ca să-l implore să găsească o soluție pentru eliberarea lor grabnică. Ne-am reparat ferestrele la nişte prețuri ruinătoare.
Odesa, 28 ianuarie 1918
Am auzit în această dimineață că Racovski a sosit în Odesa, trimis de Lenin și Troțki ca să se ocupe de situația din oraş, aflat acum cu totul în mâinile bolșevicilor. Mai auzisem eu câte ceva, vag, despre acest nou stăpân al Odesei, dar consternarea care a cuprins comunitatea românească atunci când vestea sosirii acestuia a ajuns la toată lumea, m-a făcut să vreau să știu cât mai multe detalii posibile cu privire la el. Acest Racovski este cetățean român de origine bulgară, medic de profesie. Familia lui se mutase în România după 1880, unde moștenise niște pământuri prin partea Dobrogei, regiune cedată României cu mulți ani în urmă. Și-a făcut primii ani de școală în România și, deşi cetățean al țării noastre, a afişat întotdeauna o ură evidentă împotriva României, pentru că se considera tot bulgar. A ajuns să fie un tânăr cu realizări intelectuale deosebite şi s-a înscris în Partidul Socialist. Din cauza activităților sale a fost exilat din țară. Ani de zile s-a ocupat de Internaționala Socialistă şi era prieten intim cu Lenin. Când a izbucnit Revoluția din Rusia, a fost îndeajuns de imprudent ca să se întoarcă în România și să înceapă să facă agitație bolşevică. Și-a folosit toată puterea de convingere ca să îi facă şi pe soldații noștri să urmeze exemplul "fraților" ruși și să dezerteze. Efectele le-am văzut cu ochii noștri aici, în Odesa. Desigur, a fost arestat și băgat într-o închisoare din Iași. Cum a scăpat de-acolo, este un mister pentru toată lumea de-aici, din Odesa. Cu siguranță, nimeni nu poate să spere că, în privința acestui Racovski, vom avea de-a face cu un dictator blând.
Odesa, 2 februarie 1918
Barbu tocmai se pregătea să iasă din casă în această dimineață, pe la ora opt, când aghiotantul Generalului Vivescu a sunat la uşă. Ne-a spus că superiorul său fusese arestat noaptea trecută de un grup de bolşevici, format din ruşi și români, deopotrivă. Ne-a mai spus că aproape toți românii considerați importanți şi cu un rol proeminent în societate au fost luați de lângă familiile lor şi, desigur, arestați. În ce ne priveşte, noi avuseserăm o noapte liniştită şi la auzul acestor veşti ne-am întrebat cum de Barbu scăpase! Gândul că l-ar fi putut aresta şi pe Barbu m-a copleșit. Am inceput să îl bat la cap să plece la Consulatul Italiei şi să rămană acolo până când vom putea face ceva ca să îi eliberăm şi pe ceilalți şi să încercăm să aflăm veşti din Iaşi, despre ce oare o fi vorba. După o oră de rugăminți, timp în care urechile mele parcă auzeau încontinuu sosirea bolșevicilor, Barbu a consimțit să plece pe jos, în haine civile, la Contele de Visart, la Consulat, aflat cam la 15 minute distanță de noi. În restul zilei a fost linişte. Pe la ora cinci după-amiaza mi-am înfăşurat în jurul taliei o cămașă curată pentru Barbu, apoi mi-am pus pe umeri balonzaidul, am mai aruncat nişte gulere și batiste prin buzunare și am plecat pe jos spre Consulatul Italiei. Contele baricadase aşa de bine toate uşile, că i-a luat ceva vreme portarului ca să mă lase să intru. L-am găsit pe Barbu în salonul din spate împreună cu gazdele. Tocmai discutaseră despre cum să plece din Odesa, dar nici un plan nu era satisfăcător. Am înțeles că însuşi Contele trimisese un mesager de încredere în Iaşi, dar atât de mulți curieri au dispărut fără urmă, fără a mai da vreodată vreun semn de viață, încât am puține speranțe că de data asta va fi altfel.
Odesa, 3 februarie 1918
O zi perfect de liniștită. N-am îndrăznit să îl las pe Dumitru să iasă din casă de teamă să nu fie arestat în plină stradă, aşa că azi s-a ocupat de cumpărături bucătareasa, care, în stilul ei, s-a întors acasă cu o trăsură, bine mersi. Prețurile la carne și la legume s-au triplat și este extrem de dificil să mai schimbăm valută. Nu țin în casă mai mult decât banii necesari pentru o săptămână, de fapt o parte din bani îi țin chiar asupra mea, în ciorapi. Nu are rost să-i ascund în corset, pentru că primul lucru pe care îl fac bolșevicii când îți intră în casă este să caute prin fustele femeilor. O altă parte din bani am dat-o lui Dumitru şi bonei copiilor, aşa că şi ei au asupra lor bani ascunşi cât se poate de bine. În această după-amiază am trimis copiii cu bona să îl vadă pe Barbu. Am pus niște țigări, pentru el, pe fundul unei cutii vechi de bomboane, apoi am pus deasupra lor o bucată de carton, peste care am presărat niște pietricele împachetate în poleiană, ca bomboanele, în caz că ar dori cineva să controleze şi să deschidă cutia. Persoanele care au asupra lor pachete sunt oprite pe stradă şi percheziționate, iar țigările sunt primele care sunt confiscate! Barbu a fost foarte mulțumit de surpriza pe care i-am făcut-o, iar Contesa de Visart a înlocuit pietricelele cu bomboane adevărate, spre încântarea copiilor. Din oră în oră mă aştept să vină bolşevicii peste noi. E imposibil să nu apară.
Odesa, 4 februarie 1918
Astăzi, tocmai când mă aşezam la masa de prânz, a venit la noi un tânăr pe care îl ştiam din vedere, ştiam că se ocupă cu ceva pe la Serviciul de transport maritim român. L-am invitat să ia loc la masă, şi l-am întrebat ce treburi l-au adus pe la noi. Mi-a spus că mulți români au reușit să se ascundă și l-au trimis pe el la noi ca să ceară sfatul soțului meu dacă trebuie sau nu să se predea dictatorului Odesei, lui Racovski, care ordonase să se publice o înştiințare, lipită pe toate zidurile oraşului, în care se anunța că dacă românii se predau de bună voie, atunci vor fi bine tratați. În timp ce vorbeam cu el pe franțuzeşte, am auzit zgomotul sinistru al bătăilor în uşă, semn că a sosit o trupă de bolșevici. Nici nu se punea problema să ne împotrivim, aşa că i-am zis lui Dumitru să le deschidă. Imediat s-au năpustit înăuntru o duzină de zdrahoni, iar liderul lor s-a apropiat de masa unde stăteam şi mi s-a adresat în limba rusă. I-am răspuns că rusa mea nu este suficient de bună pentru a susține o conversație. Apoi, o voce din fundal a strigat:
- Știe bine româneşte! - aceasta remarcă venea de la un dezertor român, care mă cunoştea în mod evident. Totuşi, unul dintre ei ştia franțuzeşte aşa că am continuat conversația în limba franceză. Prima întrebare a fost:
- Unde e soțul tău? - i-am răspuns că nu știam.
- Când l-ai vazut ultima dată? - i-am spus că soțul meu plecase în urmă cu trei zile la spital și de atunci nu l-am mai văzut. L-au remarcat imediat pe tânărul care stătea la masă şi m-au întrebat:
- Cine este acest domn? - inima a început să îmi bată cu putere, când spre uimirea mea, tânărul le-a răspuns:
- Să nu îndrăzniți să vă atingeți de mine, eu sunt cetățean britanic! - m-am gândit că săracul tânăr a luat-o razna, nu îl auzisem spunând nici un cuvânt în limba engleză, dar când bolşevicii i-au cerut să-şi dovedească spusele, tânărul şi-a scos paşaportul din buzunar, dovedind că era, într-adevăr, cetățean britanic, născut în Malta! Văzând o astfel de dovadă irefutabilă a cetățeniei sale britanice, bolșevicii l-au lăsat în pace, iar el a plecat imediat.
Uniformele bolşevicilor erau furate din depozitele Misiunii militare britanice. Toți erau foarte tineri, niște băieți simpli, între optsprezece şi douăzeci de ani; fiecare avea câte o puşcă cu baionetă, câte două pistoale şi o beretă pe cap. Șeful lor era evreu, inconfundabil. În timp ce întorceau toată casa cu susu-n jos, a sunat telefonul. Am răspuns cât se poate de liniştită. Era Contesa de Visart. I-am răspuns scurt că suntem bine şi am închis. Apoi i-am rugat pe bolşevici să umble în linişte în camera copiilor ca să nu-i sperie. Au căutat în fiecare colț al casei, confiscând tot ce părea să arate a documente şi, la plecare, l-au luat pe Dumitru cu ei. Nu mă îndoiam nici o clipă de afecțiunea lui pentru noi, dar ştiam că îl vor tortura până va spune unde este ascuns Barbu. Pe la șase seara s-a întors acasă alb ca varul. Mi-a povestit cum i-au pus un pistol la tâmplă, spunându-i că-l împușcă dacă nu le dezvăluie locul unde se ascunde Barbu. Nu le-a spus nimic şi a fost aşa de convingător că l-au lăsat să plece cu condiția să ne spioneze şi să-i informeze imediat ce află ceva. Ca să scape, le-a spus că vrea şi el să adere la mişcarea bolșevică. Chiar în orele în care se afla acolo, bolşevicii au luat un prizonier, l-au scos afară în curte şi l-au împușcat.
Bolşevicii ne-au pus nişte santinele lângă casă, aşa că mi-e frică să mai ies afară de teamă să nu fiu urmărită. Liderul bolșevicilor mă amenințase, înainte să plece, că dacă soțul meu nu va fi găsit în douăzeci și patru de ore atunci voi fi arestată eu în locul lui. În absența lui Dumitru, a dat pe la noi şi Domnul Ray, pe care tânărul care mă vizitase mai devreme, îl avertizase despre ceea ce mi se întâmplă. Santinela de la uşă l-a oprit, dar l-a lăsat imediat să intre când a aflat cine este. A fost peste masură de indignat de ceea ce au făcut bolşevicii şi mi-a spus că se va duce imediat la Racovski ca să protesteze. Cum toată lumea crede că sunt americancă, îi va fi şi mai uşor Consulului american să îşi susțină plângerea în fața lui Racovski. I-am telefonat Contesei de Visart şi i-am spus că voi veni mâine să îl văd pe Barbu. Am reuşit să îmi ascund neliniştea. Sunt copleșită şi epuizată, dar știu că nu voi putea închide un ochi toată noaptea. Este o binecuvântare că Dumitru a scăpat cu viață și chiar am ajuns să mă simt mai în siguranță cu santinelele la ușă, pentru că ne vor proteja de alți jefuitori. Acum o oră m-a sunat Domnul Ray și mi-a spus că s-a văzut cu Racovski, care a promis că nu voi mai fi vizitată de alți tovarași.
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu