 |
| Parcul Alexandru (azi Șevcenko), Odesa 1917 |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, 15 ianuarie 1918
De Anul Nou am fost invitaţi, la cină, acasă la un general rus. Înainte să plecăm la petrecere, dat fiind că se auzeau împuşcături în vecinătatea noastră, ne-am tot gândit şi răzgândit ceva timp înainte de a ne aventura afară din casă, dar în cele din urmă ne-am decis să riscăm. Seara ne-a fost de-a dreptul stricată pentru că şi la gazdele noastre era aceeaşi situaţie: în faţa casei generalului au început adevărate lupte de stradă, un du-te vino de vânzoleli şi lupte violente. Pe la ora 3 noaptea ne-am întors acasă. Ultima lună a avut atâtea evenimente cât nu se întamplă în ani de zile de viață normală. Cu toții trăim acum într-o incertitudine chinuitoare – în fiecare oră se poate întâmpla orice. Rusia a declarat război României și acum rușii luptă împotriva noastră cu înverșunare pentru a intra în posesia depozitelor de muniții din Basarabia. Nu am mai avut absolut nici o știre din Iași începând de la Crăciun.
Realitatea războiului ne-a lovit din plin în ziua în care Barbu a fost arestat când a ieşit din casă pentru a pleca la muncă, pe data de 7 ianuarie. Bolşevicii l-au dus la bordul unei nave şi l-au reținut peste noapte ca ostatic, dar intervenția energică a consulilor străini din Odesa a făcut ca Barbu să fie eliberat a doua zi, nevătămat. Dezertorii din armata română continuă să mărşăluiască pe străzi, în număr tot mai mare. Ei s-au alăturat bolşevicilor ruşi şi şi-au luat denumirea de "Batalionul Morţii". De-acum ei reprezintă o amenințare directă la adresa comunităţii româneşti din Odesa. Barbu, deşi cam bolnav în ultimul timp, s-a angajat să ajungă la un acord cu liderii "Batalionului Morţii", apelând şi la ajutorul Consulului nostru şi al câtorva senatori și deputați, pentru a îi convinge să redevină loiali faţă de România, țara lor natală. Mi-e teamă că eforturile lor vor fi în zadar - este prea târziu.
Pe de altă parte, bolșevicii se războiesc și cu ucrainenii. S-au înmulţit și zvonurile că se apropie de Odesa puternica armată a Germaniei și Austro-Ungariei. Cele mai fantastice și sălbatice știri ne izbesc din toate părţile, peste putinţa noastră de înţelegere, dar un lucru este sigur: suntem într-o situație disperată și gravă. Visul nostru frumos de a pleca în America dispăruse complet din gândurile noastre. Când am venit noi la Odesa prima dată, autoritățile rusești îi puseseră lui Barbu la dispoziţie un automobil frumos, ca un gest de reciprocitate, pentru că și românii îl dotaseră pe șeful Misiunii militare ruse de la Iași cu un automobil. Încă din prima zi de după Anul Nou, rușii au tot avut câteva tentative de a-l priva pe Barbu de acest automobil, dar fără succes până azi.
De dimineață, pe la aproximativ ora zece, am auzit zgomot de pași grei în holul de la intrare și apoi o bătaie insistentă în ușa noastră. Dumitru a întrebat cu voce tare:
- Cine este acolo?
Pauză.
- Prieteni! - a venit răspunsul. N-am știut ce să facem. Lovituri din ce în ce mai grele au început să răzbata din ușă. Mai bine să le deschidem până nu ne dărâmă ușa, m-am gândit. Când Dumitru le-a deschis, șapte bărbați ruși înarmați cu puști, patru în haine civile și trei în uniforme de marinari, au năvălit înăuntru.
- Unde este automobilul? Vrem automobilul comandantului! - au strigat.
O femeie, pe care o angajasem cu ziua ca să ne lustruiască parchetul din sufragerie, s-a ridicat de jos și, speriată, a luat-o la fugă spre ușa care duce în curtea interioară. Cei trei marinari au luat-o după ea, urlând la ea să se oprească, ceea ce a făcut-o să alerge și mai repede. Dumitru l-a apucat de reverul hainei pe cel care părea să fie șeful și i-a spus:
- Ascultă, tovarășe. Comandantul nu este aici, și nici automobilul, că doar nu îl ţinem în casă. Mașina este la Misiunea militară a României. Doar știi unde este, aproape de Catedrală. De ce nu te duci acolo să o cauți?
Știam că se va ajunge la așa ceva, incă din ziua în care Barbu ne-a zis că a început să lase mașina la câteva străzi distanţă de birou sau de casă.
- Dacă doriți să căutați prin casă după automobil, aveţi toată libertatea să o faceţi - am adăugat eu.
Le-am arătat apartamentul și s-au ţinut după mine din cameră în cameră, fără să atingă sau să comenteze ceva. Marinarii s-au aplecat și au început să caute ceva pe jos, apoi s-au retras cu toţii în holul de la intrare, au parlamentat ceva între ei și, după câteva minute au plecat, frustraţi și nedumeriţi. Când Barbu s-a întors acasă în jurul prânzului, mi-a spus că fusese să îl viziteze pe Contele de Visart și parcase mașina la o stradă mai sus de casa acestuia. Cand s-a întors, o jumătate de oră mai târziu, mașina dispăruse! Toate eforturile de a o găsi au fost zadarnice. De bună seamă, vizitatorii mei de dimineaţă o găsiseră, l-au ameninţat pe șofer să se dea jos și duși au fost cu ea.
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
