Nu orice om de rând era turist pe la 1835, iar cei care ajungeau la Odesa erau cu atât mai mult uimiţi și încântaţi de aspectul italienesc al oraşului. În schimb, treizeci de ani mai târziu, Mark Twain era frapat de aspectul tipic american al Odesei! Oricum ar fi fost, clima blândă şi arhitectura neoclasică, peste care fremăta un „joie de vivre” specific Mării Mediterane, abundenţa de magazine pline de delicatese, eleganţa bulevardelor, luxul şi viaţa de noapte, toate contrastau puternic cu imaginea de gheaţă a îndepărtatului Imperiu Rusesc. În prima jumătate a secolului al XIX-lea toată lumea asemuia Odesa unui oraş italian mediteranean, clasic.
Nemţoaica Ecaterina cea Mare - despotul luminat, stăpâna absolută a Imperiului Rus, un imperiu izolat şi înapoiat, dar aflat în plină expansiune teritorială - în viziunea ei asupra a ceea ce trebuia să devină Odesa, a apelat la vestiţii meşteri italieni, arhitecţi civili şi militari, sculptori, ingineri, decoratori, zidari, dulgheri, pietrari, depozitării unei ştiinţe a construcţiilor şi ai unei culturi milenare care puteau transfera cu succes civilizaţia occidentală către oraşul aflat în mijlocul stepei ucrainene. Italienii au fost primii care au construit, înfrumuseţat şi îmbogăţit oraşul descoperit de Jose de Ribas.
Jose (sau Giuseppe) de Ribas şi succesorii lui, Ducele de Richelieu și Contele de Langeron, au chemat aici constructori de renume, comercianţi, medici, dintre care foarte mulţi proveneau din Italia, din Genova, Livorno, Sienna, Napoli, Palermo şi Veneţia. Pe lângă aceştia au venit în Odesa şi misionari, dar şi aventurieri sau civili pur şi simplu.
Curând, după ce s-a construit şi Opera, aveau să vină din Italia şi cântăreţi, muzicieni, pictori şi poeţi. Astfel, italienii n-au fost doar un simplu val de imigranţi, nu doar o altă parte a mozaicului multi-cultural al Odesei, ci un grup cu o imensă influenţă asupra vieţii primilor ani ai oraşului, prin transferul de afaceri, cultură, artă, muzică, sculptură, pictură, arhitectură. Toate activităţile portuare au fost conduse la început de italieni şi mai toate poziţiile cheie din administraţie au fost ocupate tot de ei în primii ani de existenţă ai oraşului.
În primele decade ale secolului al XIX-lea limba italiană se preda în mai toate şcolile din Odesa, iar numele de străzi erau scrise atât în rusă cât şi în italiană. Practic, la Odesa, limba italiană era lingua franca! Limba italiană nu era folosită doar în comerţ, ci şi în saloane, pe stradă, la Operă! Cazinoul Italian din Piaţa Teatrului era locul preferat de întâlnire al comercianţilor care se vedeau aici cu italienii care aduceau vin, marmură, ulei de măsline, fructe uscate, portocale...
Din 1853, odată cu Războiul Crimeii, numărul italienilor aflaţi în Odesa a început să se împuţineze. Mulţi italieni au rămas aici, dar şi mai mulţi au preferat să plece înapoi acasă. Aveau de dus propriul lor război de emancipare naţională! Din fericire pentru noi, turiştii de azi ai Odesei, avem mărturia vie a trecerii lor prin acest colţ de lume. Aproape toate clădirile de pe Strada Puşkin sau de pe Bulevardul Italian etalează faţade magnifice, solemne şi demne de acelea din Roma, Veneţia, Torino sau Milano.
Preluare și adaptare după „Odesa, seducție și pasiune”, Editura Universitară, 2017
