Odesa, sau orașul unde limba italiană era cândva limba oficială!

Nu orice om de rând era turist pe la 1835, iar cei care ajungeau la Odesa erau cu atât mai mult uimiţi și  încântaţi de aspectul italienesc al oraşului. În schimb, treizeci de ani mai târziu, Mark Twain era frapat de aspectul tipic american al Odesei! Oricum ar fi fost, clima blândă şi arhitectura neoclasică, peste care fremăta un „joie de vivre” specific Mării Mediterane, abundenţa de magazine pline de delicatese, eleganţa bulevardelor, luxul şi viaţa de noapte, toate contrastau puternic cu imaginea de gheaţă a îndepărtatului Imperiu Rusesc. În prima jumătate a secolului al XIX-lea toată lumea asemuia Odesa unui oraş italian mediteranean, clasic.

Nemţoaica Ecaterina cea Mare - despotul luminat, stăpâna absolută a Imperiului Rus, un imperiu izolat şi înapoiat, dar aflat în plină expansiune teritorială - în viziunea ei asupra a ceea ce trebuia să devină Odesa, a apelat la vestiţii meşteri italieni, arhitecţi civili şi militari, sculptori, ingineri, decoratori, zidari, dulgheri, pietrari, depozitării unei ştiinţe a construcţiilor şi ai unei culturi milenare care puteau transfera cu succes civilizaţia occidentală către oraşul aflat în mijlocul stepei ucrainene. Italienii au fost primii care au construit, înfrumuseţat şi îmbogăţit oraşul descoperit de Jose de Ribas.

Jose (sau Giuseppe) de Ribas şi succesorii lui, Ducele de Richelieu și Contele de Langeron, au chemat aici constructori de renume, comercianţi, medici, dintre care foarte mulţi proveneau din Italia, din Genova, Livorno, Sienna, Napoli, Palermo şi Veneţia. Pe lângă aceştia au venit în Odesa şi misionari, dar şi aventurieri sau civili pur şi simplu. 

Curând, după ce s-a construit şi Opera, aveau să vină din Italia şi cântăreţi, muzicieni, pictori şi poeţi. Astfel, italienii n-au fost doar un simplu val de imigranţi, nu doar o altă parte a mozaicului multi-cultural al Odesei, ci un grup cu o imensă influenţă asupra vieţii primilor ani ai oraşului, prin transferul de afaceri, cultură, artă, muzică, sculptură, pictură, arhitectură. Toate activităţile portuare au fost conduse la început de italieni şi mai toate poziţiile cheie din administraţie au fost ocupate tot de ei în primii ani de existenţă ai oraşului.

În primele decade ale secolului al XIX-lea limba italiană se preda în mai toate şcolile din Odesa, iar numele de străzi erau scrise atât în rusă cât şi în italiană. Practic, la Odesa, limba italiană era lingua franca! Limba italiană nu era folosită doar în comerţ, ci şi în saloane, pe stradă, la Operă! Cazinoul Italian din Piaţa Teatrului era locul preferat de întâlnire al comercianţilor care se vedeau aici cu italienii care aduceau vin, marmură, ulei de măsline, fructe uscate, portocale...

Din 1853, odată cu Războiul Crimeii, numărul italienilor aflaţi în Odesa a început să se împuţineze. Mulţi italieni au rămas aici, dar şi mai mulţi au preferat să plece înapoi acasă. Aveau de dus propriul lor război de emancipare naţională! Din fericire pentru noi, turiştii de azi ai Odesei, avem mărturia vie a trecerii lor prin acest colţ de lume. Aproape toate clădirile de pe Strada Puşkin sau de pe Bulevardul Italian etalează faţade magnifice, solemne şi demne de acelea din Roma, Veneţia, Torino sau Milano.

Preluare și adaptare după „Odesa, seducție și pasiune”, Editura Universitară, 2017

Spectacole cinematografice în aer liber pe Treptele Potemkin!

Anul acesta, Festivalul Internațional de Film din Odesa va avea loc în perioada 14-21 august. 

În timpul festivalului, faimoasele Trepte Potemkin - declarate oficial comoară a culturii cinematografice europene - devin un imens cinematograf în aer liber, cu proiecții de filme clasice mute, acompaniate live de orchestra Operei din Odesa!

De-a lungul anilor au fost prezentate filme celebre, precum „Luminile orașului” de Charlie Chaplin, „Metropolis” de Fritz Lang, „Șantaj” de Alfred Hitchcock, „Omul cu camera de filmat” de Dziga Vertov, „Sherlock Holmes” de Arthur Berthelet, „Spre fericirea doamnelor” de Julien Duvivier și, desigur, „Crucișătorul Potemkin” de Serghei Eisenstein. 

Anul acesta va fi proiectat faimosul „The Kid” de Charlie Chaplin!

Staruri internaționale au fost prezente an de an la Odesa pentru a participa la festival: Catherine Deneuve, Christopher Hampton, Peter Greenaway, Cillian Murphy, Krzysztof Zanussi, John Malkovich, Rose McGowan, Eric Roberts, Claudia Cardinale, Daryl Hannah, Darren Aronofsky, Geraldine Chaplin, Aidan Turner sau Alain Delon.

Ceremonia de deschidere va avea loc pe 14 august între orele 17:00 și 23:00 la Operă. Filmele vor fi prezentate la Teatrul de Operetă și la Cinematograful Rodina si, bineinteles, pe Treptele Potemkin.

Pentru prima dată în istoria festivalului, ceremonia de închidere va avea loc în aer liber pe Treptele Potemkin (și nu la Operă, cum era până acum)!

O aventură în Găgăuzia

Gata, ne-am decis să plecăm înapoi la București după 5 zile superbe în Odesa. După check-out ne-am recuperat mașina de lângă Catedrala Ortodoxă și am luat-o spre drumul care trece pe la Palanca spre direcția Reni - Galați.

Mergem cu mașina Oanei, un mini jeep cam vintage, dar foarte rezistent. Evident, conduce ea, întotdeauna îi place să fie in the driver's seat. De-aia și îmi place să îi zic Grigore, adică pe numele ei de familie, lucru care pe mine mă amuză teribil iar pe ea o enervează garantat! N-am nimic împotrivă, sunt ok cu scaunul din dreapta, așa pot să trag un pui de somn pentru că aseară am cam întârziat pe la terasele de pe Deribasovskaya. Grigore e fresh, cum altfel dacă întotdeauna se duce în camera ei și se culcă de la 8 seara?

Din fericire, drumul este ca-n palmă, proaspăt refăcut și renovat, se circulă foarte bine și judecând după ora la care am ieșit din Odesa - zece dimineața - cam pe la ora două după amiaza vom fi în România.

Și chiar am adormit puțin, dar, cam după o oră, mă trezesc din cauza hurducăturilor. Deschid ochii și văd în fața mea un drum plin de gropi! Păi, ce-i asta? Ce căutăm pe-aici? Grigore, ai greșit drumul! Dracu' m-a pus să adorm? Hai înapoi!

- Nu, n-am greșit, zice Grigore. Am pe gps harta de la prietenul Bobiță! Zice că e bun și drumul ăsta!

Mă gândesc că drumul pe care suntem este paralel cu cel bun, care a rămas undeva în sud, și mai încolo vom face stânga la un moment dat ca să revenim pe... calea cea dreaptă! Între timp, gropile se înmulțesc! 

Ne apropiem de o intersecție care arată un drum prioritar la stânga și ne gândim că pe-acolo o scoatem la capăt. Zis și făcut, facem stânga și intrăm printr-o salbă de sate semi-părăsite, printre găini și gâște, până când ne dăm seama că nu vom ajunge nicăieri, pentru că în fața noastră e doar orizontul! Înapoi! Revenim în drumul de dinainte și îi spun lui Grigore să ne întoarcem la dreapta, spre Odesa, ca să reintrăm pe drumul cel bun. Fugi de-aici! Avem harta lui Bobiță, ne ținem după ea! OK. Facem stânga și continuăm pe drumul plin de gropi.

Nu-mi fac probleme. Încă! Suntem deja de mai bine de o oră într-o zonă despre care habar n-am nimic: Găgăuzia, partea ucraineană! Dar este devreme, avem tot timpul din lume. Este abia trecut de ora 12. Și mergem. Și mergem... Și satele dispar, ca și drumul, care e drum doar cu numele, e drum doar pe harta lui Bobiță, pentru că de-acum traversăm albii de râuri, trecem prin văi secate, după care urcăm pe culmi de dealuri. Suntem în plin safari! Sau într-o cursă off road! Niciun indicator, nicio stație de benzină! Nimic care să ne spună unde suntem... Ba da, este faimoasa hartă a lui Bobiță care îi zice lui Grigore că ne apropiem de graniță!

Iar drumurile arată ca după un bombardament nuclear. Ne-am întors în timp, suntem într-un alt secol. Facem slalom printre gropi, ne oprim să cerem niște indicații, dar nimeni nu știe românește. Ba chiar mi se pare că suntem priviți cam urât de găgăuzii ăștia de pe-aici, așa că... hai să ne vedem de drum, zic. Din când în când mai vedem câte un camion sau câte o motocicletă cu ataș, toate desprinse parcă din filmele de război sovietice. Am trecut, probabil, și de ultimul sat, pentru că acum suntem doar noi și natura! De zeci de kilometri n-am mai văzut țipenie de om sau vreo casă sau vreun semn că cineva locuiește pe-aici. 

Suntem pe o culme de deal, înaintăm încet, peisajul este ireal de ciudat și probabil că ar fi chiar foarte frumos dacă nu aș fi deja îngrijorat! Ne apropiem de ora 3 după amiaza! N-am mai văzut nici oameni, nici gâște, nici câini, internet nu există, în curând vom pierde și semnalul la telefon... Nu avem deloc bani gheață la noi, doar carduri. Îmi este clar că nu avem ce face cu cardurile prin coclaurile astea.

Din sens opus apare un biciclist care se uită mirat la noi și își continuă drumul spre... el știe unde! Și deodată drumul se lățește, apare și asfaltul și vedem în față, la vreo sută de metri, o vamă! Am reușit! Am ajuns unde trebuie! Ne apropiem încet și dintr-o gheretă iese o vameșă durdulie cu pușca pe umăr și ne oprim! Ce crezi? Da, este o vamă! Dar pe-aici nu se trece! Niet, niet! Este o vamă pentru militari, nu pentru civili! Ha! 

Ne întoarcem, ne depărtăm puțin de vamă și ne oprim! Gata! Până aici i-a fost lu' Grigore! Aproape că face o criză de isterie! Ceea ce-i iese pe gură este clar interzis celor sub 18 ani! 

Eu sunt și amuzat și îngrijorat. Este cazul să intervin. Comanda la mine! Mergem înapoi fix pe unde am venit. Cum? Am o memorie fotografică excelentă, așa că nu ne vom rătăci. De-acum, dai la dracu' harta lu' Bobiță! Ții drumul așa cum ți-l arăt eu. Trebuie să ne grăbim ca să ajungem pe zi în drumul de Odesa și să alimentăm cu benzină, că pe-aici și dacă am da peste vreo benzinărie, nu cred că s-a inventat cardul!

Bun, avem pe puțin 50 de km până vom ajunge la... liman! Îi vom face în aproximativ 3 ore. E bine, va fi încă pe ziuă! Doamne, noroc că e vară, e ziua lungă! Hai, pe cai! Să ieșim mai repede, dracului, din Găgăuzia asta!

Post scriptum: poza este făcută de Oana Grigore și, nu, nu este din Găgăuzia! Dar, da, aventura din Găgăuzia este astăzi o amintire frumoasă și amuzantă!

Hotel Nemo sau terapia cu delfini!

Cazare excelentă, personal prietenos, delfini minunați... Hotelul „Nemo” este situat pe plaja Langeron, fiind parte a unui complex format din delfinariu, centru de terapie cu delfini, hotel, restaurant și baruri, terase, piscine cu apă sărată și jacuzzi, piscină interioară, spa și club pentru copii. Plaja are o piscină spațioasă în formă de delfin, o piscină pentru copii și o promenadă cu fântâni și palmieri...

La centrul de terapie și reabilitare cu delfini sunt tratate diferite tulburări de dezvoltare ale copiilor, cum ar fi bolile neuro-locomotorii. 

De fapt, aici totul se leagă de delfini! Centrul de reablitare, posibilitatea ca oricine să înoate cu delfinii, scufundări cu delfini, spectacolele superbe de la Delfinariu...

Este unul din acele rare locuri în care fiecare găsește ceva care să îi placă sau să îl ajute! Prețurile sunt piperate, dar, hei! E vorba de 5 stele garantate!

Pentru cei interesați de terapia cu delfini, acesta este site-ul: odessa.therapynemo.com

 

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, curțile interioare și secretele lor

Cuvântul „dvorik” este tradus cel mai adesea „curte” sau „patio”, dar înțelesul lui este mult mai complex: într-adevăr, curțile interioare odesite sunt niște spații partajate în stil italian, le poți zări prin arcadele de la intrare, dar ele au o puternică asociere cu legendara cultură multinațională a Odesei. Aceste curți constituiau un spațiu comun al vieții odesiților și erau extrem de iubite de cei care le locuiau. Astăzi sunt iubite de cei care le vizitează.

Au fost lăudate de scriitori și poeți iluștri, pictate de artiști,  fotografiate pentru nenumărate expoziții și nu lipsesc din niciun tur de oraș. Curțile interioare ale Odesei sunt ca o emblemă, ca o marcă înregistrată a orașului, căruia i-au modelat spiritul și reputația internațională.

Locuitorii erau ca o familie imensă ai cărei membri știau totul unul despre celălalt, se certau și se împăcau constant într-o manieră foarte gălăgioasă și foarte publică. După aceea se adunau cu toții la cină la o masă lungă din curtea interioară. Copiii se jucau împreună, bărbații jucau domino sau discutau politică, iar femeile spălau sau găteau.

Locuitorii mai bogați intrau în apartamentele lor prin intrarea principală din stradă, nu prin curtea interioară. Inițial, majoritatea caselor din Odesa nu aveau apă curentă și canalizare, astfel încât centrul curții interioare era de obicei dominat de o pompă de apă cu o cantitate limitată de apă potabilă și o fântână pentru colectarea apei de ploaie în scopuri nealimentare.

Tot aici era și toaleta, până când s-au introdus instalațiile sanitare în toate apartamente. Deși nicio curte nu semăna cu alta, mai toate aveau pavaje din plăci negre masive, aduse ca balast de navele care veneau din Italia. Din nicio curte nu lipseau scările de fier sau micile grădini personale. Și, bineînțeles, nu lipseau pisicile! Ele au rămas până în ziua de azi!

Alte curți interioare aveau ieșiri pe mai multe străzi sau un pasaj subteran către catacombe, prin care faimoșii gangsteri din Moldavanka scăpau rapid de poliție!

Evident, vremurile s-au schimbat. Astăzi este greu să mai găsești așa ceva. Mulți s-au mutat în apartamente din noile zone rezidențiale ale Odesei înca din anii '60 și '70; alții au emigrat la începutul anilor 1990.

În locul lor s-au mutat chiriași care au venit în oraș pentru a lucra. Puțini dintre ei ajung să absoarbă spiritul orașului. Dar clădirile în sine și curțile interioare, au rămas, spre deliciul turiștilor. Fără îndoială, ele fac parte din patrimoniul cultural, dar cine le mai întreține astăzi?

Multe dintre ele s-au deteriorat iremediabil, mai ales în cartierul Moldavanka. Au fost năpădite de construcții bizare, verande urâte și balcoane din plastic, toate cu un aspect jalnic.

Așa că ar trebui să te grăbești să vezi aceste comori culturale secrete, cât încă mai este ceva de văzut!

(preluat, adaptat, dezvoltat după odessareview/ foto de Igor Sytnik)

Muntele Skoda din Odesa (Shkodova Gora)

Munte în Odesa? De unde până unde? Și cum se face că nu am auzit mai nimic despre așa ceva? Da, există un... munte în Odesa! Este un loc mai puțin cunoscut, dar plin de povești interesante și misterioase despre viața celor care locuiau în zona pe care avea să fie construită Odesa. 

Numele de Skoda înseamnă în ucraineană rău sau pagubă. Pe vremea când zona Peresyp (azi un cartier al Odesei) era inundată de apele Estuarului Hadgibey, căruțele cu marfă ale cazacilor trebuiau să ocolească zona și să meargă în schimb de-a lungul versanților acestui munte, printre stânci și tufișuri, unde de cele mai multe ori căruțele se blocau și se stricau.

Cândva, după 1775, aici s-au așezat tăietorii de piatră împreună cu familiile lor - acei oameni care au fost ulterior angajați la munca de construcții de drumuri si case din Odesa. Locuiau în case rupestre, în peșteri pe care și le-au cioplit și amenajat singuri. Erau echipate cu scări, pasaje, rafturi și sobe cu coșuri de fum. Era locul ideal de a te feri de arșița verii. Azi, pe lângă aceste peșteri, vei putea vedea și un vechi cimitir cazac, care este, evident, mai vechi decât orașul.

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, aceste case erau folosite de cei care fugeau de poliție: când avea loc un raid, pur și simplu se ascundeau în catacombe, pentru că fiecare „apartament” avea un pasaj care ducea direct către catacombe.

Astăzi, mai toate aceste case rupestre au fost lăsate în voia sorții. S-au umplut de gunoaie sau de frunziș și crengi de copaci. Până în prezent, autoritățile locale nu s-au arătat interesate să profite de acest loc în scop turistic.

În perioada sovietică, aici, pe Shkodova Gora, a fost construită o rafinărie de petrol, care încă funcționează și este deținută de Lukoil, lângă care s-a ridicat un sat pentru muncitorii de la rafinărie. 

Din 1883 și până în astăzi, tramvaiul cu numărul 20 - așa numitul tramvai-stuf -  circulă neîntrerupt spre Shkodova Gora. Această rută a fost inclusă pe lista celor mai interesante rute de tramvai din lume de către revista Forbes.

Dar chiar avem de-a face cu un munte? Acest așa zis „munte” este situat la granița dintre cartierele Peresyp și Slobodka, în nord-vestul Odesei. Prin mijlocul lui trece strada cu același nume - Shkodova Gora. Dacă ne gândim că aici era o zonă de stepă nemărginită, în care relieful este plat cât vezi cu ochii, atunci este evident de ce acestui deal înalt de 40 de metri i s-a spus... munte!

O privire onestă, obiectivă asupra plajelor Odesei: azi, Langeron

Plaja Langeron ar putea fi definită ca o combinație de elitism, aglomerație și delicii gastronomice. Există cel puțin opt locații diferite în zona acestei plaje. Și, din păcate, doar una dintre ele se poate lăuda cu un tobogan adevărat. În același timp, există și un punct forte: șansa - dacă ai bani, desigur - să mânanci și să bei tot ce vrei, tot ce e mai bun. 

Astăzi Langeron este unul dintre cele mai renumite locuri din Odesa. Punctele de atracție? - poziția centrală și prezența Delfinariului, precum și a unui mare număr de restaurante pe țărmul mării. Exact aici, cu aproximativ 200 de ani în urmă, pe aceste teritorii practic sălbatice, Contele de Langeron a primit permisiunea de a-și construi o casă de vară. Curând, Casa Langeron a devenit locul unde aveau loc cele mai frumoase baluri și recepții și unde lumea bună din Odesa respira aer proaspăt. Câteva decenii mai târziu, zona s-a transformat într-o plajă la modă. Contele de Langeron a lăsat moștenire această plajă locuitorilor Odesei. 

Ca orice altă mare plajă a Odesei, și Plaja Langeron este formată din mai multe plaje mai mici. Adesea o porțiune de plajă este închiriată de un restaurant, o cafenea sau de un hotel din apropiere, astfel încât este uneori dificil să distingem o zonă de alta. Pare că doar culorile umbrelelor, șezlongurilor și a bungalourilor așezate pe nisip, de-a lungul mării, se schimbă.

Când se gândesc la Plaja Langeron, odesiților de astăzi le vin în minte mai multe imagini. Prima, poate, este cu privire la cele două bile uriașe! Un exemplu de arhitectură care a apărut cel mai probabil la mijlocul secolului al XX-lea. Oricum, nimeni nu-și amintește cum au ajuns pe Plaja Langeron, dar asta nu le-a împiedicat să devină un fel de carte de vizită a zonei. O altă imagine este Delfinariul. Sau o alta, de ce nu, superbul ansamblul de fântâni colorate! Dar cum totul este în schimbare, nu știm cum va arăta Langeron în următorii câțiva ani. Ar fi frumos să se păstreze ideea originală, și anume că, în primul rând, plajele sunt destinate recreerii, nu cateringului, comerțului sau hotelurilor.

În plus, toate plajele, conform normelor existente, sunt închiriate exclusiv „pentru a oferi turiștilor contra cost servicii de plajă cu confort sporit”. Iar aceste servicii includ: furnizarea de echipamente de plajă (șezlonguri, umbrele de plajă etc.), închirierea de echipamente sportive (tenis, biliard, volei, bărci, biciclete marine etc.), construirea de aqua-park-uri, piscine pentru copii și alte obiective de divertisment care nu interferează cu înotul și recreerea altor turiști aflați pe plajă.

Dar la Langeron, care acum este împărțita în mai multe plaje, nu este totul chiar așa. Plaja care corespunde cel mai bine criteriilor de mai sus este Santa Barbara, situată la granița cu următorea mare plajă a Odesei, Otrada.

Plaja cu platformă de lemn  
De fapt, această zona a Plajei Langeron poate fi numită cu greu... plajă, pentru că este în întregime terasată și acoperită cu o platformă de lemn. Dar, în același timp, este foarte, foarte populară în rândul locuitorilor din Odesa, deoarece are niște avantaje: fără nisip în lucruri și pe corp, absența șezlongurilor care aglomerează spațiul, scările care duc direct la mare, proximitatea unor restaurante bune și a Delfinariului, plus apropierea de parcare și, în general, de centrul oraşului. Amatorii de plajă de aici au fost întotdeauna mulțumiți de toaletele foarte decente și de dușurile de lângă fiecare coborâre în mare. 

Dar nu este clar dacă salvamarii lucrează pe această plajă și dacă există vreun post de prim ajutor, deși, cel mai probabil, dat fiind că Hotelul Nemo se află chiar pe țărmul marii, această problemă trebuie că este rezolvată. 

Zona a fost gândită mai degrabă ca o faleză, ca un loc de respirat aer proaspăt, ca o tranziție lină de la terasament la adevăratele plaje. Dar multora le place să facă plajă chiar aici, departe de aglomerație.  Cel mai probabil, fundul mării din această zonă nu a fost explorat, prin urmare, pentru propria siguranță, este mai bine să te odihnești pe terasă cu o ceașcă de cafea în mână, fără a înota dimineața devreme sau în afara sezonului!

Cele două bile legendare
De fapt, cele două bile sunt singurele care au vreun sens în această zona, pentru că restul este un haos; toate sunt amestecate: șezlongurile, bungalourile, barurile, cocktailurile, umbrelele... 

Prețurile serviciilor sunt, în general, ca peste tot - un șezlong: 100 grivne, o umbrelă: 50, un pat: 500, un bungalou: 700. Barurile și terasele sunt peste tot, dar este dificil de înțeles care este acea suprafață gratuită de 30% din suprafața plajei.

Complexul de divertisment Telnyashka 
Numele în sine (tricou alb albastru) te duce cu gândul la ceea ce te așteaptă pe această plajă: culorile albe și albastre ale șezlongurilor, barmanii care inventează tot felul de cocktail-uri colorate și muzică exotică! Prețurile sunt aceleași: 150 grivne pentru un șezlong cu umbrelă și 500 pentru un pat. Totul este destul de calm și logic. Dar va trebui să cauți o toaletă în restaurantele de la etaj. Există, de asemenea, un post de prim ajutor undeva la etaj, care, însă, pare deja închis pe la jumătatea zilei.

Sunset Beach 
Dacă mergi de-a lungul terasamentului,  dincolo de punctul de închiriere a bărcilor, se deschide Sunset Beach. Pare destul de mare - există un teren de volei la îndemâna tuturor și zone de plajă gratuite și, desigur, toate tipurile de servicii pe plajă: șezlonguri, paturi, bungalouri, cocktailuri la prețuri rezonabile. Aici, dacă ai bani, nu vei putea rămâne nemancat; mâncarea este peste tot pe Langeron: porumb fiert, vată de zahăr și, evident, delicatesele de la terase și restaurante.

Clubul Violet Beach 
Totul este clar aici: umbrelele violete acoperă întreaga plajă. Prețurile pentru servicii sunt tradiționale: un șezlong cu o umbrelă - 150 grivne, un pat - 500, bungalouri - 700, un prosop  - 70 grivne; este necesar un depozit de 200 grivne.

După Violet Beach totul devine confuz până la Cheiul 1. Următorele plaje sunt mici, arondate diferitelor restaurante și hoteluri, cum ar fi hotelul Skopeli sau restaurantul Veranda. În teorie, aici ar trebui să stea numai turiștii de la locațiile respective, dar vine toată lumea de-a valma, așa că nu mai știi ce este gratuit și ce este privat, toate sunt amestecate: umbrele, prosoape, șezlonguri... 

Cheiul 1
Inițial, aici era un restaurant, dar acum, dincolo de restaurant, poți coborî pe plaja cu același nume, unde poți lua un șezlong cu o umbrelă pentru 160 grivne. Condițiile sunt destul de democratice: dușuri și toalete pentru toată lumea.

Santa Barbara 
Și, în sfârșit, ajungem și la ultima plajă din zona Langeron: „Santa Barbara”. Plaja nu iese în evidență pentru ceva anume, dar pare destul de confortabilă. Există o toaletă publică pentru 5 grivne. Sunt oferite tot felul de servicii, de la șezlonguri banale până la scufundări. Există chiar și o patiserie. 

Trebuie spus că nici (toate) autoritățile, nici mulți turiști nu își fac... treaba! La mijlocul lunii iulie, încă mai există o mulțime de alge în apa mării, lângă țărm. Pe de altă parte, mulți turiști nu se satură să lase munți de gunoaie în urmă. Există senzația că plajele sunt încă accesibile tuturor, dar nu toate sunt echipate corespunzător. Mai este ceva ce trebuie cerut cu insistență autorităților: pe lângă curățenie, mai multe puncte de ajutor medical, cu semne  vizibile și funcționale. Încet încet, unele zone au deja o infrastructură de înaltă calitate!

(preluat, adaptat și dezvoltat după lotsia.com)