"Celebritatea universală (a Treptelor Potemkin) le-a adus-o un film la fel de universal celebru: "Crucişătorul Potemkin", din anul 1925. Cine a văzut teribila scenă a masacrului de pe Treptele Potemkin, când soldaţii Ţarului împuşcă mulţimea venită să se solidarizeze cu marinarii răsculaţi de pe crucişătorul Potemkin ancorat în port, o scenă halucinantă, când, ca spectator, îţi zvâcnesc tâmplele de durere văzând un cărucior cu un bebeluş rostogolindu-se în jos, pe scări, în bătaia puştilor cazacilor, nu o va mai uita niciodată! Mii de bărbaţi şi femei fug, în jos, haotic, pe scările gigantice, sperând să scape cu viaţă. Este probabil cea mai faimoasă scenă din istoria cinematografiei. Mai contează că nu e nimic adevărat, ci că e o pură şi genială propagandă bolşevică? Impactul a fost atât de mare încât şi azi lumea este convinsă că aşa s-a întâmplat în realitate! E un caz unic în istoria umanităţii, în care un film a făcut faimos un oraş, Odesa, şi un simbol al acestuia: Treptele Potemkin! Celebritatea lor a devenit la fel de mare ca aceea a Turnului Eiffel sau a Domului din Milano. A fost un caz celebru de manipulare în masă, dar care a avut şi un efect colateral, la care nici comuniştii, nici regizorul nu s-au gândit: filmul acesta a fost probabil cea mai percutantă campanie de promovare turistică a unui oraş pe plan mondial! Regizorul Serghei Eisenstein a trecut dincolo de propagandă şi a dat lumii o capodoperă. Că ne-a manipulat pe toţi... asta e puterea magică a celei de-a şaptea arte! Scena "Scării din Odesa" a fost reluată şi redată în fel şi chip de zeci de regizori de la Hollywood în alte filme faimoase, atât de mare a fost influenţa acestui film peste timp, considerat, zeci de ani de-a rândul, cel mai bun film din istoria cinematografiei! De-aici, de la acest film, şi-au luat Treptele numele de Potemkin, pentru că ele se numeau, de fapt, Treptele Primorsky, nume pe care, oficial, şi l-au recăpătat în ziua de azi."
(Odesa - seducţie şi pasiune, capitolul 12)
|
"Crucişătorul Potemkin" |
|
Mulțimea se adună pe Treptele Potemkin pentru a saluta crucișătorul rebel care se apropie de Odesa |
|
Mulțimea de pe Treptele Potemkin |
|
Din spatele mulțimii, dinspre Ducele de Richelieu, apar cazacii... |
|
Soldații țariști se pregătesc să tragă în mulțime. |
|
O mamă cu un copil în cărucior își dă seama îngrozită despre ceea ce urmează să se întâmple |
|
Soldații înaintează necruțători... |
|
... și deschid focul! |
|
Mama este împușcată, iar căruciorul începe să o ia, încet, la vale... |
|
Oamenii cad împușcați pe trepte... |
|
Soldații continuă să tragă |
|
Lumea aleargă pe trepte în jos, ingrozită... numai că jos îi așteaptă cazacii călare! |
|
Ducele de Richelieu asistă, de sus, îngrozit și el, la masacrul de pe Treptele Potemkin... |
|
Nimeni nu pare să aibă scăpare... |
|
Între timp, căruciorul cu bebeluşul a cărui mamă a fost împuşcată se rostogoleşte în jos, pe scări, în bătaia puştilor cazacilor |
|
Mulțimea este blocată pe scări |
|
Mama bebelușului a murit... |
|
Oamenii încearcă să se ajute între ei |
|
Bebelușul inocent aflat în căruciorul care se rostogolește... |
|
Mulțimea și cazacii |
|
Ce soartă va avea bebelușul? |
|
Scena apocaliptică de pe Treptele Potemkin |
|
Până și leul de la Palatul Voronțov, aflat în apropiere, pare să prindă viață, îngrozit și el de ceea se întâmplă... |
|
Cazacii nu se vor opri până nu îi vor impușca pe toți |
|
O femeie încearcă să le arate soldaților că nu au de ce să tragă în ei, în femei și în copii... |
|
Durere și revoltă |
|
Un strigăt disperat de îndurare |
|
Nimeni nu scapă... |
|
Mulțimea încă fuge, îngrozită |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu