O poveste fabuloasă (VI) - Nori negri deasupra Odesei

Opera din Odesa, 1917

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, noiembrie 1917

Ieri, când Barbu s-a dus la muncă, a plecat la una dintre întâlnirile lui obişnuite cu un general rus și l-a găsit în biroul acestuia pe șoferul generalului! Șoferul era de-acum comandantul unităţii militare, fusese pus în funcţie de soviete! În alte unităţi militare ofițerii au demisionat cu toţii, deoarece nu-şi mai puteau îndeplini misiunile, din moment ce subordonaţii lor nu le mai ascultau ordinele. Flota rusă este foarte puternică aici, în portul Odesei. Marinarii ruşi şi-au alungat toţi ofițerii și acum fiecare navă este sub comanda sovietelor.

Am auzit povești sinistre despre procese desfășurate în miez de noapte la bordul unei nave. Sovieticii îi vânează și îi arestează pe toți ofițerii pe care ei îi consideră nepopulari. Despre mulți dintre aceștia nu s-a mai auzit nimic niciodată după ce au fost arestați. Deseori auzim împușcături pe străzi în timpul nopții. Ducându-se la piață într-o dimineață, Dumitru a văzut un om culcat pe trotuar. Nu mai era nimeni prin apropiere. Dumitru s-a aplecat asupra lui și și-a dat seama că bietul om fusese împușcat în spate și zăcea mai mult mort decât viu într-o baltă de sânge.

Generalul Vivescu a sosit la Odesa și acum învaţă să preia din mers conducera Misiunii militare românesti, în condiții extrem de complicate. Misiunea militară franceză, care cooperează îndeaproape cu a noastră, trece și ea printr-o perioadă dificilă, deși francezii sunt mult mai influenți decât românii. Cauza fricțiunilor dintre români și ruși este legată de paza cantităților mari de bunuri destinate României, produse stocate în depozitele de lângă stațiile de cale ferată aflate pe drumul dintre Odesa și Iași, pe singura linie de cale ferată dintre cele două orașe, linie care trece prin Basarabia.

Bande înarmate de hoți disperați se furișează până la aceste depozite, pe timp de noapte, și fură cizme, paltoane, arme, sau orice altceva care cred ei că le-ar trebui sau le-ar plăcea. Paznicii, care sunt ruși, sunt fie indiferenți, fie împart prada cu hoții. Generalul Berthelot, cel care a reorganizat armata noastră, este profund îngrijorat, și a cerut guvernului român sa trimită cât mai multe trupe în Basarabia pentru a proteja aceste depozite, atât de vitale și de necesare pentru armata română. Nici plângerile noastre și nici anchetele rușilor n-au dus la nici un rezultat. De fapt, este un haos atât de mare la ruși, e o asemenea debandadă în armata lor, încât la fiecare alte 24 de ore are loc o schimbare completă a personalului din toate departamentele militare, astfel încât românii trebuie să reia totul de la zero, să o ia practic de la capăt cu toate explicațiile și negocierile.

Odesa, decembrie 1917

N-am avut nici un fel de ziare de mai bine de o lună. Nu mai putem să ne bazăm nici pe iluminatul electric, asa că ne-am văzut obligați să ne aprovizionăm cu lumânări, pe care să le-avem întotdeauna la îndemână. Le aprindem cu jăratic, pentru că chibritele sunt imposibil de găsit. Ca să putem cumpăra zahăr, petrol lampant, săpun sau pâine, Dumitru trebuie să stea la coadă ore întregi în fața centrelor de distribuție, care acum sunt conduse de soviete, și de multe ori se întoarce acasă cu mâna goală. Provizia noastră de combustibil este pe terminate, așa că luăm o singură masă caldă pe zi. Ca și la Iași, singurele subiecte de conversație au devenit condițiile elementare ale traiului de zi cu zi. S-au descoperit niște bombe în vecinătatea noastră – se spune că ar fi trebuit să fie aruncată în aer o bancă, dar, din fericire, oficialii băncii le-au găsit la timp. În ciuda tuturor acestor întâmplări, sala Operei este plină la fiecare spectacol, în fiecare noapte. Soldații ocupă lojele și cele mai bune locuri din sală, însoțiți de femei înfășurate în paiete fine. Își îmbrățișează femeile în văzul tuturor, ori de câte ori au chef. Hoții de buzunare sunt în elementul lor atunci când publicul iese din sală. Mulți români au pățit-o așa, li s-au furat mari sume de bani când au ieșit de la spectacol.

Barbu a fost până la Iași, un drum foarte incomod, pentru a vedea în ce stadiu sunt formalitățile legate de plecarea noastră în America. A aflat că este foarte posibil să avem gata toate documentele necesare abia după Anul Nou. Judecând după informațiile pe care le-am primit, Siberia este ravășită de luptele armate dintre partidele politice care își dispută între ele influența în principalele orașe. Începem să avem îndoieli că vom putea să mai ieșim vreodată din Odesa, deși zilnic românii noștri încearcă să fugă urcându-se în trenurile supraaglomerate care merg spre Arhanghelsk, sperând că de acolo vor putea lua un vapor către Franța.

Într-o clădire în care se afla înainte o prestigioasă școală de fete, se află acum Partidul Ucrainenilor. Toată această parte din sudul Rusiei a fost cunoscută în vechime sub numele de Ucraina, iar locuitorii ei se deosebesc din toate punctele de vedere, inclusiv ca limbă, de rușii din nord. În ultimul timp, ideea unei Republici a Ucrainei, care să fie independentă de guvernul central condus de bolșevicii de la Petrograd, a devenit foarte populară printre oamenii cultivați și educați din Odesa. Ei au organizat un grup puternic în speranța că-i vor putea domina pe partizanii schimbărilor revoluționare violente, că se vor putea opune teroriștilor care doresc confiscarea proprietăților și că,în același timp, vor fi în stare să insufle sentimente patriotice în rândul locuitorilor Ucrainei. Drapelul pe care l-au adoptat are culorile albastru și galben. Îl vedem agățat pe mai toate clădirile. Soldații care sunt de partea ucraineană poartă banderole verzi, dar nu îți trebuie cine știe ce supraputeri ca să îți dai seama imediat că toți au de fapt câte două banderole: una verde la vedere și încă una roșie în buzunar. Amândouă taberele, și cea ucraineană și cea bolșevică, oferă între două sute și două sute cincizeci de ruble dacă treci de partea lor...

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

O poveste fabuloasă (V) - Haos și anarhie

Odesa în vremea războiului, 1917

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, octombrie 1917

Este deprimant să vezi cum ideile bolșevice se răspândesc insidios în spitalele din Odesa în care au fost aduși și soldații români, aflați în convalescență după rănile suferite la Mărășești. Nu mai departe decât acum vreo două săptămâni, am văzut o mare parte dintre ei, bandajați și în cârje, mărșăluind alături de o gloată de bolșevici, aici, pe străzile Odesei, cu un banner pe care era scris: "Moarte Regelui Ferdinand!" și "Jos cu ofițerii!". Domnul Ray, consulul american, vine deseori să vadă marșurile astea de la fereastra noastră - suntem ca într-o lojă la Operă - și ne traduce sloganele rusești de pe bannerele enorme și ciudate. Pe lângă cuvinte, mai sunt și imagini pictate reprezentând îngeri grași care își rup lanțurile în care au fost țintuiți sau cranii și oase încrucișate. Pe altele vezi fierari în mărime naturală zdrobind coroanele regilor cu ciocane mai mari de aproximativ cinci ori decât dimensiunea coroanelor.

Duminica trecută a avut loc cea mai mare procesiune, de cu totul altă factură, au trecut ore până i-am văzut trecând pe toți. Marșul acesta a fost organizat în semn de protest împotriva celor care l-au ucis pe venerabilul arhiepiscop de la Petrograd. A fost omorât chiar în altar, în propria sa Catedrală. Preoți în haine strălucitoare, fiecare purtând câte o icoană venerată, au înconjurat impunătoarea Catedrală Ortodoxă din Odesa. Apoi s-au îndreptat către toate bisericile principale, până când au făcut circuitul orașului. În urma preoților era o mulțime imensă, mai ales femei, cântând imnuri. Totul s-a desfășurat extrem de ordonat.

Doctorul Anghelescu a plecat la Washington, iar Barbu este nominalizat în calitate de membru al Misiunii militare din America. De îndată ce aranjamentele financiare și diplomatice vor fi finalizate, vom putea pleca și noi. Ar fi ca o mană cerească pentru noi să plecam de aici, din Rusia. Barbu este extenuat și mulți dintre colegii săi ofițeri sunt bolnavi de surmenaj, stres sau alimentație insuficientă. Presimt că va fi o călătorie foarte dificilă, chiar periculoasă, dar oare aici în Odesa nu e totul dificil și periculos? Și-apoi, odată ce vom scăpa din Rusia, vom fi din nou unde este liniște și confort, îi vom regăsi pe toți cei pe care nu i-am mai văzut de ani de zile. Și sunt sigură că în America vom putea ajuta cu adevărat România. Știind că nu vom putea lua multe bagaje cu noi, am început sa vând din lucruri, haine și tot ce nu vom lua cu noi la drum. Este destul de amuzant – sunt asaltată de cereri si le vând la niște prețuri nemaipomenite. Ne-am propus să luăm Trans-Siberianul pană la Vladivostok. Generalul Vivescu, cel care urmează să îi ia locul lui Barbu, sosește abia luna viitoare, în luna noiembrie. Barbu va trebui să îl inițieze în treburile Misiunii militare românești de la Odesa, lucru care va dura aproximativ o lună, astfel încât de Crăciun vom putea pleca.

În ultima vreme am fost destul de des la Biserica Anglicană, m-am bucurat de slujbele de acolo si m-am întâlnit cu membri ai comunității engleze și americane. Reverendul Forster este foarte interesat de Rusia și de ruși, și urmărește cu nerăbdare desfășurarea evenimentelor de după Revoluție. Am mai întâlnit o persoană foarte interesantă, de care m-am simțit foarte atrasă: Prințesa Maria Wolkonski, o rusoaică de origine franceză. O femeie foarte inteligentă, scriitoare și artistă, ea s-a refugiat aici din Volînia, împreună cu soțul și copiii ei, și a luat o casă tocmai dincolo de Parcul Alexandru, la marginea orașului, unde s-au mutat și alți refugiați, formând un cerc fermecător de cosmopolit. Pentru că noi locuim chiar în buricul târgului, când se decide să vină la oraș, Prințesa dă deseori pe la noi, ne întindem la discuții foarte plăcute și ne ține la curent cu tot ce se întâmplă, aflăm lucruri pe care altfel le-am ignora complet. 

Pentru mine este reconfortant să întâlnesc un astfel de om ca ea, o rusoaică patrioată cu credință în viitorul țării sale, în ciuda dezastrului omniprezent. Experiențele ei au fost mai degrabă macabre, până acum. Și-a luat copiii și s-a dus la o moșie de-a ei din Basarabia, lângă orașul Cetatea Albă. Într-o dimineață, la scurt timp după sosirea lor acolo, Prințesa s-a dus până în oraș, tocmai când era un val de jaf și teroare. Țăranii intraseră în cimitir și dezgropau cu sălbăticie oasele nobililor pe care le aruncau la ciorile înfometate. Au profanat și biserica, spărgând ferestrele și comportându-se, în general, de parcă ar fi fost nebuni. S-a întors în grabă acasă, a ordonat să fie pregătiți caii și trăsura, a luat copiii și au mers fără oprire până la căderea nopții, când s-au oprit și au dormit în plin câmp. A doua zi, după o serie de aventuri mai mult comice decât periculoase, au ajuns în siguranță la Odesa. Majoritatea celorlalți refugiați au, desigur, povești mult mai tragice de spus.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

O poveste fabuloasă (II) - De partea cui va fi Odesa?

Odesa la 1917, Strada Pușkinskaya

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, 17 martie 1917

După trei săptămâni de căutări am găsit acest apartament confortabil într-un cartier liniștit, nu departe de Catedrală. Apartamentul aparține unei văduve, Madame Sophie, care locuiește împreună cu fiica ei, Sonia. Avem trei din cele șase camere ale apartamentului și împărțim bucataria și baia cu proprietăreasa. I-am plătit o sumă care ar fi fost o chirie mai mult decât suficientă pentru tot apartamentul pe timp de pace: 250 de ruble pe lună. Fără să mai pun la socoteală că noi ne asigurăm propria noastră lenjerie de pat, vesela si combustibilul pentru gătit!

Deși Madame Sophie și fiica ei nu stau niciodată la o masă obișnuită, ca toată lumea, se pare că iau, în schimb, gustări la orice oră din zi și din noapte, pentru că se pare că nici la culcare nu merg niciodată! Ambele vorbesc germană și franceză, fără pretenția de a fi niște persoane culte. Sonia vorbește și limba engleză. Le-am dăruit tot soiul de dulciuri și așa le-am câștigat inimile, deoarece amândurora le plac foarte mult dulciurile. Și, pentru a economisi cât mai mult prețioasele delicatese, își pune fiecare câte o bucațică între dinți și își soarbe lent prin ea toată ceașca de ceai. Am observat și la rușii din tren că făceau exact același lucru.

Pentru a lăsa deoparte problemele noastre personale și a mă reîntoarce la ce se întâmplă în lume, trebuie să spun că abia în prima duminică după sosirea noastră la Odesa, am auzit pentru prima dată vestea despre Revoluția din februarie și despre abdicarea Ţarului Rusiei, veste pe care am primit-o cu neîncredere și, timp de mai multe zile, totul a decurs normal. Nu puteam prezice ce va face Odesa, de partea cui se va poziționa orașul. Apoi am aflat că Generalul Marx, comandantul trupelor rusești din Odesa, s-a dat cu revoluționarii. Întorcându-mă din port pe la amiază, în urmă cu aproape două săptămâni, invitată la un prânz în oraș de o cunoștință, am auzit că avea loc chiar atunci o demonstrație în favoarea Revoluției.

Am ajuns într-un loc mai ferit și am văzut marșul desfășurat în ordine, la care participau mii de soldați, trecând pe lângă statuia Ecaterinei cea Mare. Soldații, fiecare cu câte o cocardă roșie, aveau uniforme bine îngrijite și cai arătoși cu hamuri strălucitoare. Clădirile erau decorate cu steaguri, iar peste balcoane atârnau covoare turcești. Era o mare aglomerație, toți cetățenii erau pe străzi. Studenții, băieți și fete, s-au prins de mână și au început să danseze pe unde treceau trupele, aplaudând și cântând cântece patriotice. După un scurt discurs ținut de general, trupele s-au dispersat în liniște, iar restul zilei a fost ca o vacanță.

Noi sperăm că, odată ce influențele germane de la Curtea Rusiei nu mai existau, rușii vor merge de-acum mai departe cu toată inima alături de Aliați și că România va avea o șansă mult mai bună. Ofițerii ruși, cu care lucrează Barbu, au rămas pe posturile lor ca și înainte de Revoluție și par dornici și nerăbdători să coopereze în mod loial cu Misiunea Militară Românească din Odesa. Zece trenuri pleacă în fiecare zi de la Odesa la Iași, cu cantități mari de muniții și provizii, preluate din depozitele din oraș.

O mare parte din timpul meu mi-l petrec la cumpărături pentru prietenii de la Iași și toată ziua fac pachete și colete pe care le trimit la Iași prin curier. Prin Contele de Visart am avut prilejul să ne întâlnim cu o serie de familii rusești, foarte ospitalieri cu toții. Îmi vine să roșesc pentru ignoranța mea vizavi de viața din Rusia și am început să citesc asiduu traducerile după autorii ruși, găsind în lecturarea lor multă plăcere și înțelepciune. În fiecare marți seara mergem la familia Maszewski, care își pun la dispoziție apartamentul lor magnific pentru petreceri la care își invită prietenii și cunoștințele din mediul consulatelor străine din Odesa.

Monsieur și Madame Maszewski sunt rezidenți vechi ai Odesei. El este de origine poloneză, iar soția lui este elvețiancă. Sunt oameni fără copii, acum în vârstă, a căror singură plăcere este de a face plăcere altora. În această privință cei doi îmi aduc aminte de familia Dall'Orso din Galați, la care mă gândesc întotdeauna cu plăcere. Barbu se înțelege așa de bine în limba rusă cu toată lumea! Tot ce pot face eu până acum este să descifrez literele alfabetului și să le pronunț mental. Dificultatea mea cea mai mare este cu literele "R" și "P". În limba rusă ele se pronunță de-a-ndoaselea, "P" este "R" și invers! Nu mă pot obișnui deloc!

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.