O poveste fabuloasă (V) - Haos și anarhie

Odesa în vremea războiului, 1917

Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, octombrie 1917

Este deprimant să vezi cum ideile bolșevice se răspândesc insidios în spitalele din Odesa în care au fost aduși și soldații români, aflați în convalescență după rănile suferite la Mărășești. Nu mai departe decât acum vreo două săptămâni, am văzut o mare parte dintre ei, bandajați și în cârje, mărșăluind alături de o gloată de bolșevici, aici, pe străzile Odesei, cu un banner pe care era scris: "Moarte Regelui Ferdinand!" și "Jos cu ofițerii!". Domnul Ray, consulul american, vine deseori să vadă marșurile astea de la fereastra noastră - suntem ca într-o lojă la Operă - și ne traduce sloganele rusești de pe bannerele enorme și ciudate. Pe lângă cuvinte, mai sunt și imagini pictate reprezentând îngeri grași care își rup lanțurile în care au fost țintuiți sau cranii și oase încrucișate. Pe altele vezi fierari în mărime naturală zdrobind coroanele regilor cu ciocane mai mari de aproximativ cinci ori decât dimensiunea coroanelor.

Duminica trecută a avut loc cea mai mare procesiune, de cu totul altă factură, au trecut ore până i-am văzut trecând pe toți. Marșul acesta a fost organizat în semn de protest împotriva celor care l-au ucis pe venerabilul arhiepiscop de la Petrograd. A fost omorât chiar în altar, în propria sa Catedrală. Preoți în haine strălucitoare, fiecare purtând câte o icoană venerată, au înconjurat impunătoarea Catedrală Ortodoxă din Odesa. Apoi s-au îndreptat către toate bisericile principale, până când au făcut circuitul orașului. În urma preoților era o mulțime imensă, mai ales femei, cântând imnuri. Totul s-a desfășurat extrem de ordonat.

Doctorul Anghelescu a plecat la Washington, iar Barbu este nominalizat în calitate de membru al Misiunii militare din America. De îndată ce aranjamentele financiare și diplomatice vor fi finalizate, vom putea pleca și noi. Ar fi ca o mană cerească pentru noi să plecam de aici, din Rusia. Barbu este extenuat și mulți dintre colegii săi ofițeri sunt bolnavi de surmenaj, stres sau alimentație insuficientă. Presimt că va fi o călătorie foarte dificilă, chiar periculoasă, dar oare aici în Odesa nu e totul dificil și periculos? Și-apoi, odată ce vom scăpa din Rusia, vom fi din nou unde este liniște și confort, îi vom regăsi pe toți cei pe care nu i-am mai văzut de ani de zile. Și sunt sigură că în America vom putea ajuta cu adevărat România. Știind că nu vom putea lua multe bagaje cu noi, am început sa vând din lucruri, haine și tot ce nu vom lua cu noi la drum. Este destul de amuzant – sunt asaltată de cereri si le vând la niște prețuri nemaipomenite. Ne-am propus să luăm Trans-Siberianul pană la Vladivostok. Generalul Vivescu, cel care urmează să îi ia locul lui Barbu, sosește abia luna viitoare, în luna noiembrie. Barbu va trebui să îl inițieze în treburile Misiunii militare românești de la Odesa, lucru care va dura aproximativ o lună, astfel încât de Crăciun vom putea pleca.

În ultima vreme am fost destul de des la Biserica Anglicană, m-am bucurat de slujbele de acolo si m-am întâlnit cu membri ai comunității engleze și americane. Reverendul Forster este foarte interesat de Rusia și de ruși, și urmărește cu nerăbdare desfășurarea evenimentelor de după Revoluție. Am mai întâlnit o persoană foarte interesantă, de care m-am simțit foarte atrasă: Prințesa Maria Wolkonski, o rusoaică de origine franceză. O femeie foarte inteligentă, scriitoare și artistă, ea s-a refugiat aici din Volînia, împreună cu soțul și copiii ei, și a luat o casă tocmai dincolo de Parcul Alexandru, la marginea orașului, unde s-au mutat și alți refugiați, formând un cerc fermecător de cosmopolit. Pentru că noi locuim chiar în buricul târgului, când se decide să vină la oraș, Prințesa dă deseori pe la noi, ne întindem la discuții foarte plăcute și ne ține la curent cu tot ce se întâmplă, aflăm lucruri pe care altfel le-am ignora complet. 

Pentru mine este reconfortant să întâlnesc un astfel de om ca ea, o rusoaică patrioată cu credință în viitorul țării sale, în ciuda dezastrului omniprezent. Experiențele ei au fost mai degrabă macabre, până acum. Și-a luat copiii și s-a dus la o moșie de-a ei din Basarabia, lângă orașul Cetatea Albă. Într-o dimineață, la scurt timp după sosirea lor acolo, Prințesa s-a dus până în oraș, tocmai când era un val de jaf și teroare. Țăranii intraseră în cimitir și dezgropau cu sălbăticie oasele nobililor pe care le aruncau la ciorile înfometate. Au profanat și biserica, spărgând ferestrele și comportându-se, în general, de parcă ar fi fost nebuni. S-a întors în grabă acasă, a ordonat să fie pregătiți caii și trăsura, a luat copiii și au mers fără oprire până la căderea nopții, când s-au oprit și au dormit în plin câmp. A doua zi, după o serie de aventuri mai mult comice decât periculoase, au ajuns în siguranță la Odesa. Majoritatea celorlalți refugiați au, desigur, povești mult mai tragice de spus.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.