Se afișează postările cu eticheta constanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta constanta. Afișați toate postările
sâmbătă, 20 mai 2017
miercuri, 2 septembrie 2015
O poveste fabuloasă (XI) - Încă un canadian la Odesa!
![]() |
| Odesa, 1918 - Primăria |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, 12 februarie 1918
Sovieticii nu ne-au mai inspectat casa din ziua în care Barbu a fost arestat. M-am dus în vizită la el de câteva ori, dar niciodată nu am fost lăsată nici singură cu el, nici mai mult de zece minute împreună. Gardienii înțeleg româneşte, dar apuc să vorbesc un pic cu Barbu pe franțuzeşte sau englezeşte, până încep ei să tragă cu urechea. Bolșevicii îi şicanează şi îi îngrozesc pe prizonierii români încontinuu și le dau să facă cele mai degradante munci la care se poate gândi cineva. Barbu a refuzat - bolşevicii au amenințat, dar până în prezent nu s-au dedat la nici o violență împotriva ostaticilor. E aşa o vânzoleală la bord şi totul este cât se poate de murdar! Nouă, soțiilor deținuților, ni se permite să le aducem alimente, și se pare că chiar au nevoie de hrană, pentru că la bord li se dă mâncare rar și de proastă calitate. Barbu îşi petrece timpul citind. Pe navă sunt aproximativ șaptezeci de prizonieri români: bancheri, vice-preşedintele Senatului, alți senatori şi deputați, președintele Camerei de Comerț București. Bătrânul general Crăiniceanu, fostul ministru de război, şi câțiva ofițeri au fost debarcați şi duși sub pază pe la diverse sanatorii, atât de rău se îmbolnăviseră.
Odesa, 14 februarie 1918
Astăzi, când m-am dus să îl văd pe Barbu, nu mi s-a permis să mă urc pe navă. Temându-mă de ce e mai rău, m-am dus la Contele de Visart și împreună cu el ne-am deplasat la sediul Sovietului Suprem, care este instalat în Palatul Voronțov. Clădirea era într-o stare de mizerie neagră. După eforturi persistente, Contele a obținut o informație importantă: prizonierii au fost transferați la închisoarea Turma, o închisoare pentru tâlhari și criminali, aflată la aproximativ o milă distanță de periferia Odesei. Contele mi-a obținut un permis cu care pot să mă duc la Barbu la închisoare. Și ofițerii şi soldații din Palatul Voronțov aveau o înfățişare de-a dreptul sinistră, unii dintre ei cu priviri tâmpe, cu fețe lipsite de orice inteligență, cu părul vâlvoi şi cu uniforme dezordonate. Nu era nimic feroce în comportamentul lor, dimpotrivă, păreau mai degrabă nepăsători - cei mai mulți dintre ei mestecau semințe de floarea soarelui sau ronțăiau coji mari de pâine, în timp ce se relaxau stând cu cizmele pe scaunele îmbrăcate în satin şi brocart. Aceştia sunt săracii oameni de care se foloseşte Racovski.
Odesa, 15 februarie 1918
Ieri l-am văzut Barbu la închisoarea Turma. Românii noștri au fost puși în locul foștilor deținuți, care au fost duși pe mare, departe de oraș. Prizonierii au fost obligați să mărșăluiască pe jos din port până aici. Au fost aruncați câte patru într-o celulă și au voie să se plimbe câte o oră în fiecare zi în curtea interioară. Gardienii par a fi destul de umani și, din fericire, sunt foarte coruptibili. Nu există nici o încălzire, așa că toată lumea suferă de frig, noroc că i-am adus lui Barbu o pătură. Suntem atât de cufundați în mizerie și suferință că orizontul nostru se reduce la cele mai elementare lucruri, nu mai avem nici o perspectivă. Contele și Contesa de Visart au făcut și răsfăcut de zeci de ori planuri de evadare din Odesa. Vasul "Arhimede", care aparține Consulatului italian, fusese trimis de la Constantinopole la Odesa, la izbucnirea războiului și este încă la dispoziția Contelui, care mi-a propus să plec cu ei la Constanța. Dar Barbu, care se teme mai mult de minele plantate în mare decât de bolșevici, mi-a spus că e periculos, așa că am refuzat generoasa ofertă. Până la urmă, a renunțat și Contele la această idee.
Odesa, 16 februarie 1918
Ieri m-a sunat Barbu din închisoare! Contra unei șpăgi, un gardian i-a perimis să folosească telefonul. Mi-a spus să vin urgent să îl văd pentru că are ceva important să îmi spună. Am ajuns într-un suflet, am dat zece ruble portarului și alte zece ruble unui gardian care ne-a lăsat singuri câteva minute. Barbu mi-a povestit că un prieten de-al său din închisoare a ascuns trei milioane de ruble aur în apartamentul său, înainte de a fi arestat. Aflase că se fac zilnic percheziții, mai ales că se știa că este un om bogat, și se temea că îi vor găsi comoara. Așa că l-a rugat pe Barbu să îl ajute. Barbu mi-a spus să iau banii de la un om de încredere de-al prietenului său și să îi depozitez în seiful Domnului Ray, la Consulatul american. I-am explicat că Domnul Ray era într-o situație foarte dificilă, nu mai avea cum să asigure paza Consulatului și nici să îl protejeze dacă ar fi fost atacat. De aceea se și hotărâse să nu-și mai asume nici o responsabilitate suplimentară. Cu toate acestea, am fost de acord să iau banii și să îi pun într-o valiză de-a noastră care era depozitată în seiful de la Consulatul american, fără să îi spun Domnului Ray despre ce este vorba. Pe la amurg, un mesager mi-a adus banii, puși în două cutii mari, legate împreună și învelite în hârtie albă. Am sperat că paltonul meu larg, în care ascunsesem de atâtea ori pachete și tot soiul de alte lucruri, va putea să ascundă și aceste cutii cu bani, dar erau prea mari și prea greoaie. Prin urmare, am decis ca mesagerul să meargă cu mine la Consulat. Era un moment prost și riscant să mergi pe stradă la ora asta, pentru că la apus încep și împușcăturile, dar preferam să risc decât să păstrez banii peste noapte în casa noastră. Am luat-o eu înainte, singură pe o parte a străzii, iar mesagerul în urma mea, pe celălalt trotuar. Când am ajuns aproape de Consulat, am văzut o patrulă de soldați în fața intrării. Ne-am oprit în umbra unei case și am așteptat să vedem dacă pleacă. Se pare ca erau cu toții prinși într-o controversă fără sfârșit, așa că am hotărât să încerc să intru în Consulat, pentru că se vedea o luminiță la biroul Consulului, semn că Domnul Ray era încă la muncă. I-am spus însoțitorului meu să rămână ascuns, apoi am sunat la ușă. Portarul mi-a întredeschis ușa, mesagerul a venit repede și mi-a înmânat pachetul, iar eu am intrat val-vârtej în Consulat. Mi-am recăpătat respirația abia când portarul a zăvorât ușa în urma mea. Normal, Domnul Ray era surprins de apariția mea la acea oră târzie. I-am spus că trebuie să pun un colet cu niște acte în valiza mea din seif. S-a uitat la pachetul din mâna mea și mi-a spus să îl pun deasupra seifului, că o să-i faca el loc mai încolo în seiful arhiplin. M-am decis pe loc că așa era cel mai înțelept, să îl las pe el să îl pună în seif, și am mai stat de vorbă câteva minute. Cum avea încă de lucru, mi-am dat seama că îl țin din treabă și am plecat. Oricum, eram nerăbdătoare să mă întorc acasă, la copii. Am petrecut noaptea fără să pot adormi, iar a doua zi de dimineață m-am dus din nou la Consulat. Domnul Ray nu venise încă la birou și pachetul meu era exact în locul în care îl lăsasem eu cu o seară înainte! După un timp a apărut și Domnul Ray, am stat puțin de vorbă și la un moment dat, văzându-l că deschide seiful, l-am întrebat, aparent fără să îmi pese prea mult, dacă a pus și pachetul meu înăuntru. Evident, uitase! L-am rugat să îl pună chiar atunci, iar Domnul Ray s-a mirat de cât de insistentă puteam să fiu, de parcă ar fi fost vreo comoară în pachetul acela! N-am plecat de-acolo până nu am văzut cele trei milioane de ruble aur puse bine în interiorul seifului!
Odesa, 26 februarie 1918
În dimineața aceasta Domnul Ray a dat pe la mine, în drumul său spre Consulat.
- Ai aflat? Știi că mai este un canadian, aici, în Odesa, pe lângă dumneata?
- Un alt canadian? Aici, în Odesa?! Imposibil! Cum a ajuns aici?
- Ei bine, a picat din cer! A venit cu avionul.
- Și unde e? De ce-a venit în Odesa?
- Păi, de-aia am dat pe la dumneata, vreau să mergi să te întâlneşti cu el - a spus Domnul Ray. Și apoi a inceput să îmi dea toate detaliile.
Se pare că acest canadian era ofițer de armată, colonel, iar numele lui era Boyle. Cică mai fusese o dată prin Odesa. Acest colonel Boyle era negociatorul guvernului României cu bolşevicii lui Racovski. Colonelul avea mandat să faca schimb de prizonieri: românii vor da ruşilor patru sute de prizonieri contra celor șaptezeci şi unu de români închişi la Turma. Părea prea frumos ca să fie adevărat! Putea face Colonelul Boyle aşa ceva? Speranța mă umplea de emoție - înecatul se agață şi de un fir de pai!
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
Etichete:
aur,
avion,
canada,
canadian,
colonelul boyle,
comoara,
constanta,
constantionopole,
inchisoare,
mesager,
o poveste fabuloasa,
odesa,
odessa,
palatul vorontov,
racovski,
romani,
ruble,
rusi,
soldati
luni, 24 august 2015
O poveste fabuloasă (III) - Bolșevicii și pacea universală
![]() |
| Odesa la 1917, Catedrala Ortodoxă |
Mărturia unei canadience, măritată cu un român
Odesa, august 1917
Luna trecută, Contele de Visart a găsit de închiriat un palat, cam la o jumătate de milă depărtare de stația de pe Strada Pușkinskaya, cu condiția să îl folosească pentru Consulat. Proprietara, văduva unui armator italian, se temea că dacă l-ar fi închiriat unor oameni obișnuiți, cu siguranță revoluționarii ar fi intrat peste ei și i-ar fi distrus mult prețuita ei colecție ei de tablouri și statui, pe când așa, nimeni nu s-ar fi atins de un Cosulat. Contele s-a decis să închirieze palatul și asta ne-a dat nouă posibilitatea să luăm apartamentul lor. Ne-am mutat de îndată ce au plecat, iar acum ne simțim minunat pentru că avem și noi, în sfârșit, un salon adevărat, nu salonul improvizat cu care a trebuit să ne mulțumim de când am părăsit Iașiul, amenajat într-unul din dormitoarele închiriate de la Madame Sophie. Apartamentul este la parter si are șapte camere mari. Suntem fermecați de priveliștea încântătoare spre care dau ferestrele noastre: drept în față se vede marea, pe diagonală spre dreapta avem Primaria, iar pe laterală spate se află frumoasa clădire a Operei și părculețul care o mărginește.
Am închiriat mobila care ne era mai mult decât necesară de la un prieten de-al lui Madame Sophie. Am aflat că fosta noastră proprietăreasă a reușit să închirieze camerele noastre la un preț chiar mai mare decât îi dăduserăm noi pe ele. Tot ea ne-a făcut rost și de o bucătăreasă, care pregătește o mâncare nemaipomenit de gustoasă, dar care este și cea mai leneșă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu se dă jos din pat mai devreme de ora nouă și iese în oraș cu o rochie de catifea pe ea, în fiecare după-amiază de la ora patru la ora șase. Noroc cu Dumitru, servitorul nostru credincios, el este ajutorul nostru de bază, el este omul bun la toate. Îi scrisese lui Barbu atâtea scrisori jalnice de la Iași, unde se îmbolnăvise după ce am plecat noi, că Barbu l-a chemat în cele din urmă după noi la Odesa.
Vremea este minunată, iar eu mă bucur de scăldatul în valurile mării. În fiecare după-amiază Contele și Contesa de Visart dau pe la mine și mergem împreună în port, unde, de cele mai multe ori, îl găsim și pe consulul american, Domnul Ray, originar din Texas, un om care a călătorit mult la viața lui. Amabilitatea și modul lui direct de adresare îl făcuseră foarte popular în rândul colegilor săi din mediul diplomatic. La docuri, o barcă cu vâsle ne așteaptă si ne duce până la vasul "Jeanne", ancorat în larg. "Jeanne" este un vas italienesc de pasageri, pe care războiul îl prinsese în România, la Constanța, în 1914. Fusese trimis aici pentru siguranță, cu mai multe sute de cetățeni italieni la bord, care au reușit să scape astfel de invazia germano-bulgară a Dobrogei.
Echipajul de pe "Jeanne" fusese plătit și concediat, iar la bord mai erau acum doar căpitanul și trei marinari. Folosim cabinele ca să ne schimbăm în costume de baie și apoi coborâm jos în mare, pe o scară. Chiar lângă "Jeanne" este ancorat vasul "Carolus", la bordul căruia se află familiile comisarilor vamali români și ruși. După ce facem o baie răcoritoare, urcăm pe punte și începem să îi strigăm și să schimbăm noutăți, care-s din belșug și de toate felurile. Copiii se duc cu mașina în fiecare dimineață împreună cu Christine, bona noastră, la Plaja Langeron, aflată la aproximativ o milă în afara orașului, unde se pot juca în nisip. Christine este șocată de frivolitatea rușilor, care se dezbracă în întregime de haine și fac baie în pielea goală, deși sunt și bărbați și femei la un loc! Mă întreb dacă acest obicei nu se datorează cumva Revoluției.
Lucrurile merg prost, din păcate, pe frontul românesc. Mai mult ca sigur că deja s-a achiziționat o casă în Odesa pentru Regele Ferdinand și Regina Maria. Din ce în ce mai multe familii de români sosesc zilnic în Odesa, mărind astfel și așa deja numeroasa noastră comunitate românească, pentru că aici se pot bucura de confort și de siguranță. Majoritatea senatorilor și deputaților Parlamentului României sunt deja aici, printre care și celebrul Take lonescu, știut pentru simpatia lui pentru Antantă. Un alt bine cunoscut parlamentar, Doctorul Anghelescu, se pregătește să plece în America, pe post de șef al Misiunii militare românești în S.U.A. Dr. Anghelescu l-a întrebat ieri pe Barbu dacă ar dori să meargă și el în America în calitate de atașat naval. Îmi place! Barbu este din ce în ce mai ocupat - activitatea Misiunii militare românești din Odesa s-a intensificat și s-a ramificat în toate direcțiile. Deunăzi l-am auzit râzând cu tristețe, afundat în hățișurile unui contract încâlcit pentru milioane de potcoave de cai.
Din când in când, seara ieșim în oraș la Fresinnet sau la Robinya, terasele cele mai elegante ale orașului, unde îi poți vedea pe noii îmbogățiti, cu femeile lor îmbrăcate în mătăsuri și paiete. Stau, consumă înghețată și râd zgomotos, nepăsându-le de nimic, nici de război, nici de revoluție, nici de nimic altceva decât de satisfacția de a vedea și a fi văzuți. Pe străzi se vinde orice, la orice oră din zi. Femeile sunt cele care care se ocupă de astfel de vânzări, care sunt adevarate licitații. Stând în picioare pe scara câte unui automobil, împopoțonate cu pălării roșii, femeile vântură prin aer obiectele licitate: mături, găleți, site, cizme - și țin discursuri mult aplaudate, după care trecătorii încep o licitație frenetică pentru fiecare articol. Toate aceste licitații sunt cică în beneficiul Revoluției.
O evoluție alarmantă a ideilor revoluționare a început să ne-atragă atenția în ultima vreme, aici, în Odesa. Datorită intrigilor lansate de spionajul german, un mare număr de simpli soldați ruși au început să-și părăsească trupele, fugind din tranșee, convinși să fraternizeze cu inamicul pentru că pacea universală este pe cale de a fi declarată. De asemenea, soldații, care nu sunt altceva decat niște simplii amărâți, profund atașați de pământ, se tem că dacă nu vor fi acasă în momentul în care noul regim va împărți pământurile, ei nu vor mai primi partea care li se cuvine. În timpul nopții fură de pe la regimentele lor, iar acum au început să dezerteze pe capete, la început doar câțiva, apoi cu miile, acum cu zecile de mii. Nu are niciunul dintre ei nici o idee despre direcția în care s-o apuce sau despre distanțele pe care le vor face, dar toți vor să ajungă la casele lor.
Pe drum obosesc și li se face foame. Uneori, se urcă cu forța în trenuri și se constituie în bande. Când li se refuză hrana și adăpostul de către țăranii întâlniți prin satele prin care trec, încep să tragă și să fure, transformându-se în adevărate bestii puse pe jaf.
Proprietarii de pământuri se înghesuie în Odesa, temându-se pentru viața lor, abandonându-și casele și bunurile în mâinile jefuitorilor. Mulți încearcă să își vândă bijuteriile și alte obiecte de valoare, așa că la toate terasele și restaurantele vezi cum brokerii negociază de dimineață până seara prețul la diamante, dantelă, șaluri vechi și alte articole prețioase. Am aflat și cine este Kerenski: la început a fost ministru al Justiției, iar după Revoluție a devenit cel mai puternic și influent om din Petrograd. Se spune că vizitează zilnic liniile frontului, mergând printre soldați, îndemnându-i să lupte mai departe alături de Aliați, și pare să aibă succes, deși trebuie că este o sarcină supraomenească să mai poată opri acest val al dezertărilor. Până acum se pare că trupele românești au fost foarte puțin afectate de această lipsă de loialitate față de Aliați; dar ce poți să mai speri când nu mai ai nici sprijin adecvat, nici provizii?
Un număr mic de soldați nemulțumiți, membri ai Partidului Socialist din România înainte de război, majoritatea evrei sau de origine bulgară, au dezertat din armata română și acum sunt în Odesa, urlând în gura mare ce mare faptă au făcut. Toți aceștia sunt ca un ghimpe în coasta comunității noastre. Acești dezertori speră sa infiltreze ideile lor revoluționare și în România. Soldații și muncitorii, organizați de-acum în soviete par sa câștige puterea în fiecare domeniu. Barbu, care trebuie să se consulte cu generalii ruși cu privire la munițiile și transporturile pentru România, îi găsește pe aceștia din ce în ce mai ezitanți și mai indeciși pe zi ce trece. Se pare că nu mai dețin controlul asupra subordonaților lor, așa cum îl aveau înainte. Zilnic au loc întârzieri nejustificate și inversări ale deciziilor luate cu o zi înainte și toate astea sunt de rău augur pentru noi, făcându-i lui Barbu misiunea din ce în ce mai dificilă.
Am auzit foarte multe despre partidul bolșevic, un grup de extremiști din Parlamentul de la Petrograd. Se pare că termenul "Bolshoy" înseamnă “mare" sau "mult” și că acest partid care dorește să interzică definitiv proprietatea privată asupra bunurilor și să schimbe radical și dintr-o dată sistemul social, inclusiv să se retragă din război, și-a luat acest nume. Atât cât ne-am putut da seama, acest partid este susținut și de către cei mai needucați și neinformați oameni, și de către cei mai violenți reacționari. Am auzit că rușii exilați sau auto-exilați în America cu ani în urmă, au început să se întoarcă masiv la Petrograd (în mod sigur mulți sunt agenți secreți ai germanilor!) și au început să susțină o propagandă activă în favoarea bolșevicilor.
Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.
Etichete:
bolsevici,
constanta,
dobrogea,
ethel greening pantazzi,
o poveste fabuloasa,
odesa,
odessa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




























