Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 august 2021

Colțul vechii Odese

Toată lumea a auzit despre acest colț al Odesei, un mini-muzeu în aer liber care ne spune câte ceva despre istoria orașului. Cine nu a urcat pe micul Pod al Îndrăgostiților? Această piațetă a vechii Odese a fost creată artificial la începutul anilor '70. Ar fi greu să o numim autentică. Dar, pe de altă parte, tot ce este aici respiră literalmente istoria orașului, fie chiar și așa, de dimensiuni mici. Dar, se știe, mărimea nu contează! Organizatorii au dorit să adune într-un singur loc câteva dintre simbolurile istoriei Odesei. Cum treci de Podul Soacrei spre Palatul Șahului, imediat pe stânga este colțul vechii Odese, deasupra Pantei Militare. Să luăm pe rând doar câteva dintre aceste simboluri...





Pietrele de pavaj
Pavajul este din rocă vulcanică, adusă de la Napoli. Astfel de pietre vulcanice mai pot fi găsite prin unele curți interioare din Odesa, pe străzile Pușkin sau De Ribas. De fapt, acestea sunt primele pietre cu care a fost pavată tânăra Odesă. La început s-a încercat acoperirea străzilor cu roci sedimentare, dar totul s-a transformat în praf și noroi sub greutatea roților trăsurilor. Apoi a apărut ideea de a folosi roca vulcanică, folosită ca balast pe navele comerciale care se întorceau de la Napoli pentru ca acestea să nu fie goale. S-a dovedit a fi o soluție excelentă! Mai târziu, în epoca sovietică, aceste pavaje au fost acoperite cu un asfalt subțire și prost care între timp a și dispărut, dar pietrele au supraviețuit până în ziua de azi.




Fântânile
Chiar și locuitorii orașelor știu cum și de ce se sapă fântâni. Dar nu la Odesa! La Odesa altul a fost motivul! Apa din ele nu era colectată din sol, ci din cer, astfel că o fântână era ca un fel de canistră pentru colectarea apei de ploaie. Fiecare curte interioară avea o astfel de fântână pentru a facilita accesul la apă al  primilor locuitori din Odesa. Nu degeaba se spunea că lângă Odesa găsești o mare de apă, dar în oraș nicio picătură! După o vreme s-a descoperit un prim izvor de apă pe strada Fontana (de unde și numele zonei). Dar această apă prețioasă era foarte scumpă - o găleată de apă costa cât un kilogram de carne! În 1873, a apărut la Odesa cel mai modern sistem de alimentare cu apă din Europa de la acea vreme, printr-un apeduct care aducea apă din Nistru. 

Podurile
În Odesa nu există râuri și nu au existat niciodată, dar au existat și există poduri! Terenul denivelat a dus la construirea unor poduri superbe pe străzile De Ribas, colț cu Havana - un pod total acoperit azi de pavajul străzii - pe panta de Volan sau pe panta Militară și așa ne-au rămas până azi Podul Sabanaev sau Podul Novikov. Așa că îndrăgostiții par să nu aibă nimic de-a face cu podurile, dar cu anii, acest pod - ca si multe dintre vechile poduri ale Odesei - a devenit popular pentru cei proaspăt căsătoriți!


Rotondele
Dacă în antichitate astfel de rotonde erau ridicate pentru altare, temple sau capele, în timpurile moderne ele s-au transformat în pavilioane, mai ales în grădini și parcuri. Se știe că la Odesa nu existau copaci, așa că, la început, pentru a avea umbră, administrația a construit astfel de chioșcuri și foișoare, în paralel cu plantarea intensă a copacilor.

Statuile
Într-un colț al Odesei vechi nu puteau s
ă nu existe statuile. Grifonii - leii înaripați - nu lipseau de pe frontoanele clădirilor sau de prin parcuri, ca un fel de protecție împotriva energiei negative. La intrarea în acest mic muzeu în aer liber se află sculptura unei fecioare îndurerate. A fost preluată de la primul cimitir creștin din Odesa, pe locul căruia se află azi Parcul Preobrajensky. 



Monumentul inimii
În fața muzeului improvizat există un loc preferat pentru cupluri, și mai ales pentru proaspăt căsătoriți. Acesta este un monument al inimii, care a fost asamblat din lacătele care atârnau pe balustrada celebrului Pod al Soacrei. De-a lungul timpului, s-au strâns atât de multe lacăte, încât exista temerea că podul se va prăbuși. Așa că administrația a decis să le demonteze și să le integreze într-un obiect de artă, o inimă! La Odesa s-a demonstrat pe viu că estetica și bunul gust nu sunt doar un rafinament, ci și o necesitate!

(adaptat după „Odesa, pas cu pas” și lotsia.com; foto de Svyatoslav Tyszkiewicz si Dmitry Skvorțov)

duminică, 8 august 2021

Odesa, orașul pisicilor


Multe orașe au repere și simboluri recunoscute în întreaga lume. Zici Paris, te gândești la Turnul Eiffel; zici Roma, te gândești la Colosseum; Atena egal Acropole, București egal Ateneul Român și tot așa... Dar Odesa? Ce simbol am putea asocia Odesei? 

Să fie Treptele Potemkin? Să fie Opera? Dar ce-ar fi să privim dincolo de arhitectură și să ne gândim: ce nu lipsește de nicăieri din Odesa? Cine sunt reginele neîncoronate ale Odesei? Exact: pisicile! 


Prezența lor este legată de curțile interioare, acele patio ale Odesei - un alt posibil reper al orașului - și de atmosfera lor specială: rufe atârnate pe frânghii care traversează curțile, vecinii care știu tot unii despre ceilalți și st
ăpânele absolute ale acestor curți: nelipsitele pisici leneșe, grase şi frumoase, iubite şi hrănite de toată lumea. 


La Odesa există un adevărat cult al pisicilor și, din 2017, acestea au fost recunoscute ca parte a ecosistemului și, în consecință, sunt protejate și integrate într-o serie de programe pentru tratament și vaccinare. Dar de ce pisicile și nu câinii sau porumbeii? Totul este foarte simplu: întreaga istorie a orașului este indisolubil legată de aceste feline. Pisicile trăiau pe teritoriul orașului de pe vremea cetății Hadgibey, iar odată cu construirea Odesei numărul lor a crescut progresiv.


Pe atunci, pisicile erau scumpe, la propriu, și furtul lor era pedepsit drastic. Pisicile vânau șobolanii și șoarecii, dar aceste superbe feline erau încă în număr foarte mic în oraș, de aceea erau la mare prețuire. Odesa a fost și este un oraș portuar și pe fiecare navă era o pisică. Păstrarea unei pisici pe navă era nu numai plăcută, ci și benefică. Pisicile nu permiteau șoarecilor și șobolanilor să urce la bordul navei și, prin urmare, hrana și încărcătura navei erau în siguranță.


Odesa a avut de la început o multitudine de rase de pisici, deoarece adesea pisicile de pe nave dădeau o raită prin oraș și nu se mai întorceau pe nave. Comerțul cu cereale era una dintre ocupațiile principale, astfel că pisicile erau pur și simplu o necesitate. Ele erau aduse în număr mare în port pentru a păzi mărfurile cât mai bine posibil. Tradiția de a păstra pisici în port a supraviețuit până în prezent.


Pisicile au devenit o necesitate și pentru locuitorii Odesei, pentru stârpirea șobolanilor și păstrarea curățeniei curților interioare, devenind chiar un semn de etalare a bogăției și a statutului social.


În multe apartamente, case, palate și curți interioare, au trăit și trăiesc familii întregi de pisici. Cu timpul, pisicile au devenit atât de iubite, încât azi vei găsi în Odesa zeci de monumente (sculpturi) poziționate în diferite părți ale orașului, un must see pentru turiștii care doresc să le găsească și să-și facă selfie-uri.


„Hoțul cu coadă” se află pe strada Bunin, la nr. 16. Sculptura se află pe acoperiș și reprezintă o pisică veselă care a furat cârnați. Un alt personaj este „pisica mătușii Sonia”, care se află în hala de pește de la Privoz. Câteva cvartale mai încolo, la intersecția cu strada Leontovici se află „Do-re-miau”: pisicile cântătoare!


Aproape de mare, lângă plaja Langeron, o pisică se odihnește chiar pe un lampion: este „pisica felinar”, dar cea mai impresionantă este „Bazarina”, aflată la intrarea în Noul Bazar. Se spune că, pe când trăia, avea o greutate de 18 kg! 


Pe panta Devolan o poți întâlni pe „pisica de pe perete”. Pe strada Marazlis, colț cu Bazarnaya, pe pervazul Clubului Mondial al rezidenților din Odesa, se află „motanul Maurice care doarme pe servieta lui Mihail Jvanețky”.


Desigur, în era digitală, nu putea fi ignorată „Pușina - pisica gamer”, pe care o poți întâlni pe Aleea Mayakovsky. Tot prin centrul vechi vei da peste „motanul care doarme pe balustradă
”. Pe strada Langeron se odihnește „motanul Walter”. Nu putem să o ignorăm pe „pisica franțuzoaică Sopha”, care toarce veselă în Piața Ecaterinei. 


Lângă salonul de tatuaje din Piața Vera Kholodnaya, o vedem pe „pisica din colivie”, iar în Piața Grecească vei da peste „motanul Vaska” preocupat să-și mănânce șprotul în sos de roșii.



Sigur, azi vei vedea și câini plimbați cu grijă de stăpânii lor, dar tot pisicile domină străzile, terasele si curțile interioare. Și nu trece o lună fără să apară alte și alte monumente închinate frumoaselor feline!


Pisica Izya de la Plaja Langeron, îmbrăcată într-o vestă elegantă, stă întinsă pe o minge albă ca zăpada, la intrarea în restaurantul „Dacha”. 


Pisicile sunt vedetele Odesei. Prin urmare, sculpturile în miniatură reprezentând pisici au devenit deja puncte de atracție al orașului.


Sculptorița Tatiana Shtykalo este convinsă că proiectul ei, „Pisicile Odesei”, va fi un succes!


(adaptare după „Odesa, pas cu pas” și blogul hotel52)

luni, 19 iulie 2021

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, bordelurile Odesei sau istoria celei mai vechi meserii din lume!


Odesa a fost considerată mult timp capitala aventurilor amoroase sau orașul bordelurilor și mulți cred că povestea aceasta a început imediat după căderea bolșevicilor, în primii ani 1990. De fapt, avem de-a face cu o lungă tradiție care a început fix de la... înființarea orașului!

Sub Ducele de Richelieu, in urma unui recensământ din 1812, au fost înregistrate mai mult de 1.500 de „fete cu virtute ușoară” in Odesa, care la acea vreme avea o populație de 30.000 de oameni. 

Să fim onești și să spunem lucrurilor pe nume: primii locuitori ai Odesei au fost soldați și marinari din toată Europa! Categorii profesionale... inseparabile de serviciile oferite de fetele la care ne referim. Și-apoi: de când sunt lumea si pământul, toate orașele porturi au fost locuri de.. plăceri ilicite.

Împărăteasa Ecaterina cea Mare, pragmatică, îngrijorată de sănătatea armatei și a marinei sale, a semnat „Carta Pietății Urbane”, care stabilea obligativitatea examinării medicale a femeilor publice și stipula în ce zone ale Odesei își puteau desfășura plăcutele activități. Urmașul Ecaterinei, Împăratul Pavel I, a stabilit și o uniformă pentru prostituate: rochia galbenă. De aceea, certificatul oficial al unei prostituate a devenit „biletul galben”.

Până la 1843, prostituția era, oficial, interzisă. Nicolae I a legalizat-o, însă atitudinea societății față de cea mai veche meserie din lume a rămas negativă. Primarii Richelieu, Langeron, Voronțov și Stroganov au încercat să închidă bordelurile. Acesta din urmă a și comentat cu umor această luptă zadarnică: „Nu știu dacă noi vom scăpa de prostituție, sau mai degrabă va scăpa ea de noi!”

Toate prostituatele și bordelurile au intrat sub controlul serviciului medical și al poliției. Acest sistem a dat roade: impozitul pe prostituție a depășit semnificativ taxele din comerțul cu marfă din portul Odesa și numărul bolilor a scăzut. Examinările medicale de până la 1909 erau efectuate de două ori pe săptămână direct în secțiile de poliție. Primăria era responsabilă și de ajutarea minorilor, a femeilor însărcinate și de „readucerea lor la un stil de viață onest”.

Bordelurile aveau propriile reguli. Conform legii, un bordel nu trebuia să aibă semne distinctive, distanța de la acesta la biserici sau școli trebuia să fie de cel puțin 300 de metri. Era interzisă decorarea unei case de toleranță cu portrete ale familiei regale. Și: doar o femeie putea deține un bordel!

Categoria de bordel depindea de disponibilitatea fetelor tinere (18-22 de ani), a fetelor exotice (femei străine sau de origine aristocrată), precum și de serviciile sexuale prestate. Costul serviciilor pentru o „preoteasă a iubirii” era de la 25 de copeici până la 1 rublă. Atmosfera, mobilierul și aspectul fetelor erau, de asemenea, foarte importante. Erau bordeluri pentru toate buzunarele: de la foarte luxoase, cu doamne în ținute elegante până la bordeluri cu dame trecute și cu mobilier murdar.

Cum am mai spus, bordelurile erau impozitate. Trei sferturi din impozit era suportat de patroană, un sfert de angajate. Legea mai stipula că fetelor trebuie să li se asigure adăpost, securitate, îmbrăcăminte și alimente. În teorie, proprietarii de bordeluri care aduceau fetele la o epuizare extremă prin utilizarea excesivă erau pedepsiți. În practică, nimeni nu a pățit nimic niciodată, iar fetele au trăit în permanență într-un soi de sclavie modernă, deși prostituatele aveau propriul sindicat care le apăra dreptul la muncă!

Programul de lucru al caselor de toleranță era în mod necesar adaptat calendarului bisericesc! Activitatea era închisă duminica până la prânz și în timpul sărbătorilor religioase, precum și în zilele de post de dinaintea Paștelui.

Dacă o fată era prinsă cu un client, iar ea nu avea autorizație, aceasta primea automat celebrul „bilet galben” - actul de identitate al unei curve! Din acel moment ea putea lucra exclusiv numai în profesia respectivă, fiindu-i aproape imposibil să revină într-o altă profesie. 

Toate hotelurile din Odesa puneau la dispoziția clienților o listă cu adrese ale bordelurilor din oraș.

Cele mai multe bordeluri erau în cartierul Moldavanka, dar cele mai simandicoase se aflau pe străzile Richelieu, Preobrazhenskaya, Pușkin, Sadovaya, Langeron, ba chiar și în Piața Catedralei! În 1887, Arhiepiscopul Odesei s-a plâns de faptul că prostituatele își ademenesc clienții la ușa bisericii! 

În arhivele poliției există multe cazuri penale în care prostituatele și-au furat sau chiar și-au ucis clienții. Dar de multe ori era invers: fetele erau ucise de iubiții de ocazie. Ziarul „Foaia Odesei” din iulie 1884 descrie cu lux de amănunte uciderea prostituatei Maria Voronovici într-un bordel de pe strada Langeron.

Alteori, fetele erau răpite și vândute în bordeluri străine. La începutul secolului al XX-lea, potrivit rapoartelor poliției, existau 33 de bordeluri în Odesa, unde lucrau 8.304 fete. Bolșevicii au încercat eradicarea prostituției, dar fără rezultat. Oficial, prostituția a fost desființată în 1926. Doar oficial!

În timpul domniei lui Hrușciov și a lui Brejnev, prostituatele de elită au fost racolate de KGB. Au lucrat numai cu turiști străini, au frecventat restaurante și hoteluri scumpe. Au devenit prietene cu străinii și cu oficiali ai partidului comunist, pentru a spiona despre înclinațiile interesante ale clienților lor importanți. Ba chiar, la rândul lor, au reușit să racoleze oficiali străini, așa cum s-a întâmplat cu un fost ambasador francez în URSS...

Și? Astăzi cum este? Ei, aceasta este o altă poveste!

sâmbătă, 17 iulie 2021

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, Hotelul Bristol

 

Istoria fiecărui mare hotel este întotdeauna plină de mistere, aventuri sau curiozități.

S-ar putea spune că locul unde se află Hotelul Bristol este punctul central al istoriei Odesei, din momentul înființării orașului până astăzi.
Hotelul Bristol a fost construit între 1889 și 1899, pe locul unde era o pensiune, chiar de către proprietarul acelei pensiuni, comerciantul Naum Yurovsky. Alături era o casă în care a locuit celebrul scriitor rus A.S. Pușkin în anii 1820. Noua clădire a hotelului cu 5 etaje a fost proiectată de faimosul arhitect A. Bernardazzi.

Arhitectura hotelului a fost imediat recunoscută drept una dintre cele mai bune din toată Odesa. Clădirea oferea facilități rare la acea vreme: lumină electrică, lift, telefon, baie la fiecare etaj, încălzire centrală și personal bine instruit. Numele de Bristol a fost „împrumutat” de la hotelul cu același nume din Viena, un loc preferat pe atunci al lumii bune din Odesa. Încă din primele zile de la deschidere, hotelul a fost un succes. Pentru vizitatori, totul era la îndemână: întâlnirile de afaceri se împleteau cu relaxarea, iar cele mai importante zone ale Odesei erau la o aruncătură de băț. Înainte de inaugurare, hotelul a beneficiat de o uriașă campanie de publicitate, iar după deschidere, Bristol a emis o carte poștală promoțională.
Angajații hotelului erau numai oameni cu experiență, bine pregătiți, care vorbeau fluent franceză, germană, italiană, idiș și poloneză, iar chelnerii, de regulă, știau și puțină engleză. La „Bristol”, pentru prima dată in Odessa, vizitatorii aveau la dispoziție șofer și mașină. Un ghid turistic al Odesei din 1909 menționa faptul că Bristol este unul dintre cele mai bune hoteluri cu restaurant din oraș, cu o reputație impecabilă. O masă (cu cinci feluri) costa 25 de dolari și putea fi servită între orele 13:00 și 19:00.

După ce și-a lansat și promovat cu succes magnificul hotel, Yurovsky l-a vândut profitabil comerciantului Mihail Ivanovici Sinitsyn. Hotelul Bristol a găzduit o serie de călători celebri, de la cei bogați și puternici la liderii artistici și intelectuali ai momentului. Printre ei: renumitul scriitor rus și laureat al premiului Nobel Ivan Bunin, vedeta cinematografului mut Vera Holodnaya și scriitorii Henri Barbusse, Theodore Dreiser, Willy Bredel și James Aldridge. Alți vizitatori: prințul Carol și Zizi Lambrino!

După revoluția bolșevică hotelul a fost închis. Pe măsură ce războiul a devastat Odesa, clădirea a căzut în paragină și din 1922 fostele camere de lux ale magnificului hotel Bristol au fost transformate în birouri pentru administrarea gării. Din 1928, Hotelul Bristol a fost restaurat și redenumit Hotel Roșu (Krasnaya) - în onoarea Armatei Roșii.

Restaurantul și barul hotelului au devenit locuri incredibil de populare în Odesa în era sovietică și au fost frecvent vizitate de crema cinematografiei și a muzicii sovietice, de ofițeri și căpitani de nave, de jurnaliști, scriitori, muzicieni și artiști de renume.
Este celebră povestea despre o băutură rafinată pentru femei - „Grenadine” - a cărei rețetă nu se mai cunoaște în ziua de azi, care se servea la barul de la Bristol. Faimosul Isaac Babel - frecvent vizitator - spunea că dacă faci cunoștință cu o femeie din Odesa, trebuie neapărat să o tratezi cu o„Grenadine” la Bristol!
Hotelul Bristol și-a găsit un loc permanent în istoria cinematografiei, servind ca locație pentru multe dintre filmele care au fost produse în Odesa. Între anii 2002 și 2010, hotelul a fost renovat complet, fiind readus la strălucirea originală. Astăzi, Hotelul Bristol este la fel de fastuos că pe vremurile de dinainte de bolșevici. Este locul unde trag mai toate celebritățile care vin la Odesa: Claudia Cardinale, Peter Greenaway, Geraldine Chaplin, John Malkovich, Darryl Hannah, Michael Madsen și mulți alții...

vineri, 16 iulie 2021

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, Hotelul Mozart

Clădirea Hotelului Mozart - situată pe strada Langeron la numărul 13 - este un simbol al arhitecturii superbe a Odesei, iar zona în care se află a fost martoră la schimbările continue din peisajul urban, încă din primii ani ai înființarii Odesei.
La începutul anilor 1800, la intersecția străzilor Langeron cu Richelieu - unde acum se află celebra Operă - au apărut primul teatru, primul hotel și primul restaurant din oraș, astfel că, azi, timpurile și obiceiurile, trecute sau prezente, se împletesc fabulos în acest colț istoric al Odesei.
Construcția primei clădiri de pe amplasamentul actual al hotelului a fost începută în 1795 de maiorul Gregory Kiryakov. Nume ilustre - ca amiralul De Ribas, arhitectul De Wollant, Prințul Volkonsky, Contele Rochechouart, Contele Venanson, Baronul Castelnau, generalul Thomas Coble, Charles Sicard, Egor Kalantaev, arhitectul Francesco Frapolli și fratele amiralului De Ribas, Felix de Ribas - au onorat cu prezența lor complexul rezidențial. 
În 1803, clădirea a fost preluată de Ducele de Richelieu, iar mai târziu, în 1808, a fost transformată într-o clădire de birouri cu două etaje. Din 1826 până în 1828, clădirea a găzduit conducerea Operei, precum și trupa de muzicieni italieni.
În aceeași perioadă, pe locul ocupat azi de grădina hotelului, a fost construită Casa Ducelui de Richelieu, alături de care s-a ridicat și un celebru restaurant în epocă, un loc favorit al lumii bune. Complexul de clădiri găzduia, de asemenea, și un hotel, căruia i s-a dat numele de Richelieu, un hotel de primă clasă, unde aveau loc deseori recepții elegante și elaborate.

Din 1830 până în 1910, porțiuni din Casa Ducelui au fost închiriate unor persoane fizice, companii și instituții bancare. Diferite magazine, birouri și taverne au ocupat parterul. Clădirea fostului Hotel Richelieu a fost total reconstruită între anii 1870-1871.

În timpul celui de-al doilea război mondial, partea dinspre Operă a fost grav avariată. Ulterior a fost restaurată, dar s-a prăbușit din nou, după care a fost demolată în 1949 și înlocuită cu actuala grădină.
În 2002, a fost re-construit și Hotelul Mozart în formă sa actuală, având la început doar 40 de camere. Fațada și interiorul acestuia au fost restaurate pe baza fotografiilor vechi ale clădirii hotelului de la începutul secolului al XIX-lea.
În 2012, au fost finalizate încă două etaje deasupra părții dinspre grădină, de-a lungul străzii Richelieu. Ca urmare, capacitatea hotelului a crescut la 80 de camere.
Vizavi de Hotelul Mozart... se află Cafeneaua... Salieri! Umorul Odesei este omniprezent!