joi, 22 aprilie 2021

Dezastrul

Pe 26 aprilie 1986 la ora 01:23 noaptea a avut loc accidentul de la Cernobîl, cel mai mare dezastru din istoria energiei nucleare, ale cărui consecințe sunt resimțite și astăzi. Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de restul populaţiei din URSS sau din exterior. Abia la 36 de ore de la dezastru - și tot în secret - au început evacuările din Pripyat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală. Astăzi, după 35 de ani, Pripyat este recunoscut oficial ca oraș fără populație.







Norul cu particule radioactive - de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki - a cuprins tot nordul Europei. „Zona morţii” („zona de excludere”) de la Cernobîl se întinde pe 2.600 de km pătraţi. În ultimii ani, orașul abandonat Pripyat și reactorul nuclear s-au transformat într-un fel de Mecca pentru turiștii care caută senzații tari. Călătorii care doresc să pătrundă în această zonă sunt însoțiți de călăuze, care se oferă să le arate case abandonate, școli sau hoteluri. Dar sarcofagul nuclear în sine și miile de vehicule abandonate la locul accidentului pot fi văzute doar de la distanță.







Camioanele, vehiculele blindate și elicopterele sunt atât de puternic contaminate cu radiații încât este extrem de riscant să se apropie cineva de ele. De asemenea, turiștii îi pot întâlni aici pe așa zișii... auto-coloniști, adică rezidenții vârstnici ai satelor situate în zona de excludere, care s-au întors pe pământul lor, în ciuda interdicției, și au reușit să se adapteze noilor condiții.







În total, 250.000 de oameni au fost evacuați până la sfârșitul anului 1986 din zona de excludere din jurul Cernobîlului. 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. Se estimează că 985.000 de oameni au murit pana azi, marea majoritate de cancer. 







Cei mai mulți dintre locuitorii din Pripyat au aflat de dezastru prea târziu pentru a se mai putea proteja. În timp ce toți își vedeau de viața lor normală  de zi cu zi, radiația s-a răspândit cu viteza fulgerului...







La 35 de ani de la dezastru, urmele radiațiilor sunt încă vizibile la Cernobîl, ca și în alte orașe ale Ucrainei și chiar în statele învecinate. Datorită nivelului ridicat de radiații, corpurile morților au fost așezate în sicrie de plumb. De fapt, chiar și costumele speciale - în care oamenii s-au confruntat cu urmările dezastrului - pot oferi siguranță doar circa 40 de secunde.







Ultima unitate a centralei nucleare de la Cernobîl și-a oprit activitatea pe 15 decembrie 2000. Ucraina doreşte să includă zona de excludere Cernobîl, în care se află oraşul Pripyat cu imobilele şi spaţiile sale de joacă abandonate, în patrimoniul mondial UNESCO.

(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)

marți, 20 aprilie 2021

Locul unde s-a născut Odesa: strada Langeron

Deși este o stradă mică în lungime - se intersectează doar cu 4 străzi - îți va lua o zi întreagă să te plimbi de la un capăt la altul. Pentru că sunt atât de multe de văzut! Strada Langeron este unul dintre acele locuri care definesc farmecul și unicitatea Odesei. Aici poți să te scufunzi în istorie, să găsești rădăcinile mitologiei Odesei sau să te bucuri pur și simplu de frumusețea estetică a arhitecturii urbane.






În 1810, pe locul actual al clădirii Operei din Odesa, a fost inaugurat primul teatru din oraș. În consecință, au apărut Piața Teatrului și Strada Teatrului. În 1817, strada a fost redenumită în onoarea Contelui de Langeron, guvernator general al Noii Rusii și primar al Odesei, cel care preluase aceste funcții de la compatriotul său francez, Ducele de Richelieu.







După spusele istoricilor locali, pe data de 14 septembrie 1789, fondatorul Odesei, Joseph de Ribas, și ofițerii săi, au sărbătorit cucerirea Hagibey-ului de la turci chiar la intersecția viitoarelor străzi Langeron și Richelieu, în cafeneaua turcească Asporidi și au proclamat înființarea unui nou oraș: Odesa! 






Palate luxuriante, restaurante celebre, terase, Hotelul Mozart vizavi de Cofetăria Salieri... un caleidoscop urban încântător, veșnic inundat de automobile!






Nu mai puțin de trei muzee își află locul pe Strada Langeron: al Literaturii, al Arheologiei și al Marinei. Arhitecți celebri -  Ludwig Otton, Felix Gonsiorov, G. Torricelli - au creat ansambluri arhitecturale impresionante. Tot pe această stradă se află principala perlă arhitecturală și culturală a Odesei: Teatrul de Operă și Balet. Și, deși Opera - proiectată de arhitecții austrieci Fellner și Helmer - este situată in mod oficial pe aleea paralelă (Ceaikovski), intrarea principală este pe Strada Langeron, cu fața spre strada perpendiculară pe ea,  Richelieu.







Palatul elegant al lui Vasily Navrotsky este situat chiar lângă Operă. Aici a fost cândva sediul ziarului „Foaia Odesei”, unde au publicat Vlas Doroshevich, Alexandre De Ribas, Valentin Kataev și celebrul scriitor Ivan Bunin.






(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)