luni, 19 aprilie 2021

O emblemă a Odesei: strada Marazlis

O stradă care ar putea fi o altă emblemă a Odesei, pentru că aici se află nenumărate capodopere de arhitectură urbană și curți interioare confortabile, trotuare largi și... parcul Șevcenko! Pe această stradă s-ar putea stabili efectiv cursul istoric al tuturor evenimentelor de la apariția Odesei până în prezent. Vilele luxoase amintesc de veselia nestăvilită și melancolia disperată a istoriei acestui oraș. Strada Marazlis arată ca un aristocrat căzut în dizgrație, mirată ea însăși că a supraviețuit timpurilor. Da, strada aceasta chiar merită să fie readusă la strălucirea de altădată...





În 1828 a apărut o nouă stradă pe harta Odesei. De fapt, așa a și fost numită: Strada Nouă, pe care - în scurt timp - au apărut fațadele modeste ale fabricii de frânghie Novikov. La început, aici s-au stabilit cu precădere oamenii de condiție modestă. Pe locul parcului era zona de carantină a Odesei. Mai târziu, aici a fost construită Biserica Mihailovskaya, iar numele străzii a fost schimbat în consecință în Mihailovskaya.








Și apoi s-a întâmplat un miracol! Primarul și filantropul Grigore Marazlis a decis să creeze o stradă modernă, demnă de elegantul parc Alexandru (cum se numea la acea vreme parcul Șevcenko). A cumpărat terenuri și le-a vândut pe mai nimic cetățenilor bogați din Odesa. Dar numai cu condiția să construiască clădiri frumoase. Și așa s-a întâmplat! Iar în 1895 strada a fost redenumită în onoarea creatorului său, Marazlis.







Dar, peste puțin timp... s-au schimbat vremurile, s-a schimbat un regim: au apărut bolșevicii! Securitatea sovietică din Odesa s-a mutat pe Strada Marazlis. Modul de viață a fost perturbat, proprietarii de case au dispărut și contingentul chiriașilor s-a schimbat. Strada Marazlis a fost redenumită Friedrich Engels și a început să fie numită colocvial - faimosul umor al Odesei! - strada NKVD... Pe această stradă, toți securiștii au lucrat și au primit apartamente. Și tot aici au căutat, au găsit și au anchetat dușmani ai poporului și ai revoluției bolșevice.








În timpul ocupației românești, aici -  chiar în sediul NKVD - a fost amplasat comandamentul militar al României. Trebuie să recunoaștem că românii au fost cei care au readus strada la numele ei inițial și au redeschis bisericile. Acum, în acest loc se află Colegiul Naval al Flotei Tehnice.








După multe decenii, Strada Marazlis (redenumită așa în 1991) a primit șansa să renască și să se arate în toată gloria ei, ca o adevărată mândrie a Odesei. Dar a apărut o nouă problemă: unii localnici indiferenți la frumos și lipsiți de gust, balcoane urâte și anexe hidoase care urâțesc vechile vile și palate. 





Cu toate acestea, odată ce te găsești pe Strada Marazlis, simți din plin fosta măreție și bogăție a Odesei, cu oamenii și istoria lor fabuloasă. De exemplu, pe această stradă a locuit A. Kuprin, care și-a descris aventurile sale la Odesa: aici a zburat cu avionul și cu balonul cu aer cald, s-a scufundat pe fundul Mării Negre, s-a bucurat de aroma salcâmilor albi și a stat adesea la taverna Gambrinus. Și tot pe Strada Marazlis, a trăit Serghei Pankeev - un pacient al lui Sigmund Freud - care se temea de lupi și credea că va muri tânăr, dar... a trăit până la 92 de ani.



Pe Strada Marazlis se află și Clubul Mondial al rezidenților din Odesa. „Odesiții sunt și împrăștiați și concentrați: împrăștiați, pentru că sunt împrăștiați peste tot în lume și concentrați, pentru că sunt concentrați asupra dragostei lor pentru Odesa”.



(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)

duminică, 18 aprilie 2021

Povestea unei străzi care spune totul despre Odesa: strada Richelieu

Strada Richelieu este astăzi una dintre cele mai elegante străzi din oraș. Dar nu toată! Dacă începi o plimbare de-a lungul ei, pornind de la intersecția cu Strada Pantelimon (dinspre Gara feroviară și Privoz), primele două cvartale sunt chiar triste, lipsite de orice eleganță. Apoi, încetul cu încetul, vei descoperi farmecul Odesei! În capătul celălalt al străzii te așteaptă cireașa de pe tort: Opera! Dar să începem cu începutul, adică dinspre mare.




Strada Richelieu - una dintre arterele principale ale Odesei - leagă direct centrul orașului de Gara feroviară. A căpătat oficial acest nume pe harta Odesei în 1814, adică în anul plecării de la putere a Ducelui de Richelieu, atât de îndrăgit de locuitorii Odesei, fiind denumită așa în cinstea acestuia. Casa și birourile Ducelui - demolate în 1827 din cauza deteriorării avansate - erau chiar pe locul unde se află azi Hotelul Mozart. 




Dar, desigur, în 1920, sub bolșevici, Ducele Armand-Emmanuel de Richelieu era considerat o moștenire a Occidentului în putrefacție, și numele străzii a fost schimbat pentru următorii 74 de ani, în... Vladimir Ilici Lenin, care nu a avut nimic de-a face cu Odesa! În 1994 și-a reluat denumirea inițială.





Strada Richelieu, la fel ca toate străzile Odesei, începe de la mare, dar începe doar de la numărul 3 de pe partea cu numere impare și de la numărul 4 pe partea cu numere pare. Pe locul numerelor lipsă, astăzi sunt piațete care atrag întotdeauna atenția datorită salcâmilor japonezi plantați acolo. Cu umorul lor binecunoscut, odesiții spun că acești copaci au fost plantați cu rădăcinile în sus!





Dacă stai cu spatele la intrarea principală a Operei, uneori poți vedea cu ochiul liber ultima clădire situată pe Strada Richelieu, la aproape 2 km depărtare, care practic este deja pe Strada Pantelimon! Acolo se află fosta secție de poliție Aleksandrovsky, deschisă încă din 1830. Locul nu a fost ales întâmplător - de sus, de pe terasă, se putea observa tot ceea ce se întâmplă în centrul orașului și în apropierea cartierului Moldavanka. În epoca sovietică, clădirea a fost refacută, dar și astăzi atrage privirile trecătorilor: o clădire ca o insulă (unde azi se află un magazin de arme), înconjurată de străzi pe toate laturile.




Primele cvartale ale Străzii Richelieu sunt definiția eleganței. Fiecare clădire este la locul său aici. Chiar și cele construite în epoca sovietică au fost proiectate aidoma monumentelor arhitecturale deja existente. Abordarea urbanistică profesionistă și respectul pentru istoria Odesei au permis păstrarea atmosferei generale a acestei străzi. 




Conform unei reguli nescrise, pe această stradă a domnit dintotdeauna spiritul afacerilor: aici au fost deschise numeroase birouri, sucursale bancare și instituții de stat. 





Dar nu numai clădirile spectaculoase ale celor mai buni arhitecți din Odesa dau farmecul Străzii Richelieu! Aici s-au păstrat și trotuarele largi, tradiționale pentru Odesa, iar platanii de pe ambele părți transformă întreaga stradă într-un fel de grădină, lucru care se simte mai ales din luna mai până în luna octombrie. 





Dar în orice moment al anului, în ciuda blocajelor nesfârșite din trafic, spațiul urban este pur și simplu o încântare aici, pe Strada Richelieu. Și devine clar de ce Odesa a fost considerată un oraș confortabil pentru oameni.





În căldura toridă a verii, trotuarele largi și confortabile erau ferite de soare de coroanele imense ale platanilor. Locuitorii străzii se puteau ascunde de zgomotul orașului în celebrele curți interioare ale Odesei. Iar camerele dinspre stradă erau ocupate de numeroasele birouri și magazine. Totul era extrem de simplu și de logic!





(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)

luni, 30 noiembrie 2020

File de istorie: românii și Odesa

Treptele Potemkin

Evacuarea unor instituții, bunuri și cetățeni români la Odesa, 1916-1917

Încă de la sfârșitul anului 1916, când exista teama că ofensiva Centralilor avea să ducă la pierderea întregului teritoriu național, guvernul român luase în calcul ideea evacuării în Rusia a unor resurse materiale, întreprinderi, instituții etc., considerate esențiale pentru continuarea războiului și pentru asigurarea existenței statului. Potrivit înțelegerii dintre guvernele român și rus, la sfârșitul anului 1916 și în 1917 avea să fie transportat la Moscova așa-numitul tezaur al României, conținând lingouri de aur, devize, un prețios patrimoniu cultural-istoric – colecții numismatice, tablouri, obiecte bisericești, arhive etc.

Totodată, în prima parte a anului 1917, în sudul Rusiei au fost evacuate numeroase întreprinderi industriale și stabilimente militare românești, care erau vitale pentru producția de război. Fabrici din București, Iași, Galați și din alte orașe românești aveau să fie trecute dincolo de Prut și instalate la Odesa. Navele românești din flota comercială și de pasageri și-au găsit refugiul în porturile rusești Odesa, Sevastopol etc. Fuseseră evacuate nu doar utilajele sau navele, ci și angajații, inginerii, tehnicienii, muncitorii, marinarii, aproximativ 15.000 de oameni.

O comisie oficială românească s-a deplasat în ianuarie 1917 la Herson, în vederea studierii condițiilor pentru instalarea acolo a guvernului român. În aceeași lună, mai mulți parlamentari români au plecat la Odesa – unii au ajuns la Herson – împreună cu familiile lor. Activitatea Parlamentului era suspendată de facto, astfel încât prezența parlamentarilor la Iași nu era considerată necesară. Legătura între Odesa și Iași era asigurată pe calea ferată, astfel încât mulți parlamentari au făcut naveta între cele două orașe, în condițiile în care s-au ținut totuși două sesiuni parlamentare, în martie și mai 1917.

Eșecul ofensivei ruse din Galiția, din iulie 1917, și contraofensiva germano-austro-ungară au avut efecte și asupra României. Nu numai că ofensiva româno-rusă de la Mărăști a fost oprită, dar la Iași se manifesta tot mai puternic teama că trupele inamice aveau să ocupe și partea liberă a Moldovei. Teama risca să se transforme în panică, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru români, asemănător cu cel de la sfârșitul anului 1916. Pentru a preveni o asemenea situație, s-a luat în calcul evacuarea instituțiilor statului (Parlament, ministere etc.) și a armatei române în Rusia. Pentru relocarea instituțiilor erau avute în vedere orașele Odesa și Herson.

Odesa era unul dintre cele mai mari orașe din Rusia, în orice caz cel mai important port rusesc la Marea Neagră. Cosmopolit, construit practic cu doar un veac înainte, orașul Odesa avea instituții publice însemnate, fabrici importante, iar portul adăpostea numeroase nave și depozite. În vara anului 1917 orașul încă era sigur și prosper, cu o neobișnuită abundență alimentară în vreme de război, care i-a uimit pe unii dintre refugiații români. Însă începea să se observe inflația, efect al problemelor politice, sociale și economice din Rusia.

Colonia românească de la Odesa era una foarte pestriță în vara-toamna anului 1917. Se găseau acolo oficiali români, inclusiv parlamentari, membri ai comisiilor guvernamentale românești, implicate în achiziționarea de produse și materiale necesare pentru continuarea războiului. De asemenea, ajunseseră acolo mii de cetățeni români: civili fugiți din calea războiului, negustori, intelectuali, răniți internați în spitale românești evacuate în Rusia, muncitori dislocați odată cu întreprinderile lor, marinari care însoțiseră vasele românești de pasageri sau comerciale. Nu lipseau dezertorii români, tot mai numeroși; potrivit unei situații întocmite de Siguranță, se aflau în oraș 2.000 de dezertori.

Pentru copiii românilor care se găseau la Odesa, câțiva profesori refugiați au înființat un liceu. Apărea și o gazetă numită Acțiunea română, care avea o orientare liberală.

Românii care se aflau în vara-toamna anului 1917 la Odesa vedeau un oraș agitat din punct de vedere politic. Aproape zilnic erau manifestații ale cetățenilor ruși – la care participau militari, civili, intelectuali, muncitori, marinari, docheri etc. –, oratorii își țineau discursurile, se propuneau soluții pentru schimbare politică și socială.

Hersonul era și el un important centru comercial și port, situat în apropierea locului în care Niprul se varsă în Marea Neagră. În acest oraș ar fi urmat să se instaleze Casa Regală, Guvernul și Parlamentul de la Iași în eventualitatea pierderii Moldovei. La Herson aveau să ajungă, în vara anului 1917, parlamentari, funcționari ai statului român (unii de rang înalt), directori ai unor bănci, numeroși răniți. Spre exemplu, trenul special cu parlamentari – și cu arhiva Parlamentului – a plecat din Iași spre Odesa la 3/16 august 1917, de acolo îndreptându-se spre Herson. Trebuiau să plece cu acel tren 34 de deputați și 22 de senatori, plus familiile lor, însă sub această „acoperire” au plecat și alții.

Subminarea eforturilor de război ale României de către comuniști, 1917

Socialiștii români aflați la Odesa au constituit, la începutul lunii iunie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român. Mihail Gheorghiu Bujor avea să susțină în amintirile sale că înființarea acestei structuri ar fi fost decisă încă din aprilie/mai 1917, când el și Cristian Racovski se aflau în trenul care îi transporta dinspre Prut spre Odesa. În afară de Racovski și Bujor, din Comitet făceau parte și alți militanți socialiști, precum I. Dic-Dicescu, Alexandru Nicolau, V. Popovici, Gheorghe Stroici, A. Zalic etc. Comitetul a beneficiat de susținerea sovietului din Odesa și a armatei ruse, inclusiv de sprijin financiar.

Întrucât Partidul Social-Democrat din România nu mai putea activa în mod legal pe teritoriul României, Comitetul constituit la Odesa avea să se considere structura de conducere centrală a partidului. Activitatea PSDR trebuia reorganizată pe principii noi. În programul politic al Comitetului se avea în vedere constituirea în România a unei organizații socialiste legale, activitatea ilegală în rândurile soldaților și țăranilor din țară, cu scopul de a putea duce lupta pentru înlocuirea regimului politic, reunirea într-o structură combatantă a muncitorilor, țăranilor și soldaților români care se găseau în Rusia.

Inițial Comitetul de la Odesa s-a remarcat printr-o intensă propagandă desfășurată între cetățenii români din sudul Rusiei, în special între muncitori. Au fost tipărite broșuri și manifeste, destinate atât românilor din Rusia, cât și celor din teritoriul controlat direct de guvernul român.

Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român a pus în circulație, înainte de jumătatea lunii iunie 1917, un manifest în care vinovat pentru situația gravă în care se afla România era considerat regimul format din „politicieni lacomi, fricoși, reacționari, conduși de o dinastie tot așa de lacomă și reacționară”. Întreaga „clasă stăpânitoare” era considerată responsabilă pentru reprimarea răscoalei țărănești din 1907, pentru campania din 1913, pentru persecuțiile contra muncitorilor și pentru dezastrul suferit în războiul european (Primul Război Mondial). Îndemnurile pentru înlocuirea oligarhiei și monarhiei prin revoluție erau exprimate deschis.

Într-un manifest din iulie 1917, care privea reformele votate în Parlamentul de la Iași, Comitetul de la Odesa atrăgea atenția asupra faptului că România era singura țară din Europa în care partidul socialist fusese practic scos în afara legii. Se aprecia că schimbarea în România trebuia să înceapă cu „reformarea regimului oligarhic” și cu doborârea „țarismului român”.

Emisari ai Comitetului de la Odesa au fost trimiși în Moldova, pentru a stabili legătura cu grupurile socialiste ilegale din Iași, Roman, Botoșani și Piatra Neamț. Transportate la Iași în trenurile armatei ruse, manifestele erau difuzate, tot cu ajutorul militarilor ruși, în diferite locuri din Moldova, spre exemplu la Iași, Târgu Ocna, Roman, Botoșani, dar și în mediul rural, în trenuri, de-a lungul căilor rutiere.

Mihail Gh. Bujor a fost direct implicat în coordonarea acestei operațiuni. El nu doar că a întreținut o febrilă corespondență cu mai mulți activiști socialiști din Moldova, ci a și fost prezent în regiune în vara anului 1917, fiind adăpostit în centrul soldaților ruși de la Socola. Coordonator al activității propagandistice și organizatorice, Bujor a insistat chiar pentru înființarea unei tipografii în Moldova, în vederea tipăririi manifestelor și broșurilor de propagandă, eventual a unui ziar. Bujor devenise însă incomod pentru menșevicii și socialist-revoluționarii (eserii) ruși din Iași-Socola, astfel încât în cele din urmă a fost nevoit să se întoarcă la Odesa.

Aderența Comitetului de la Odesa a fost însă redusă între socialiștii din Moldova. De altfel, Secțiunea din Iași a Partidului Social-Democrat din România e emis un comunicat, atribuit lui Ioan Sion, Leon Ghelerter etc., publicat la 8 iulie 1917 în ziarul liberal Mișcarea. Publicul era informat că manifestele cu caracter subversiv difuzate în Iași, deși foloseau numele PSDR, nu emanau de la această structură politică. Conținutul nu avea nimic în comun nici cu tactica veche, nici cu cea curentă a social-democrației românești, se mai preciza în comunicat.

Comitetul de la Odesa a distribuit în vara anului 1917 manifeste între românii din Osesa, a organizat mitinguri la care aceștia erau chemați să participe. Începând din ziua de 5 septembrie 1917, Comitetul a publicat la Odesa săptămânalul Lupta, avându-l ca redactor șef pe Mihail Gheorghiu Bujor. Se atrăgea atenția în mod explicit că era vorba, de fapt, de continuarea publicației bucureștene, care își încetase apariția în august 1916. În partea de sus a primei pagini se preciza că era al 13-lea an de existență al gazetei.

În Declarația program a ziarului „Lupta” și a mișcării socialiste din România, publicată chiar în numărul din 5 septembrie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa își exprima deschis intenția de prelua conducerea mișcării socialiste românești. Se susținea refacerea organizațiilor sindicale și a secțiilor partidului, care fuseseră dizolvate de guvernul român în anul precedent. În privința războiului, Lupta susținea urmarea curentului de opinie rusesc al „păcii fără anexiuni și fără contribuții”.

Exemplare din Lupta aveau să fie difuzate, prin intermediul soldaților ruși, în orașele Iași, Piatra Neamț, Bacău, Târgu Ocna, Tecuci și în zonele înconjurătoare. Oligarhia română era acuzată că susținea războiul doar pentru a-și consolida poziția de clasă conducătoare.

Geneza comunismului românesc (XXIV) - articol preluat și adaptat de pe https://moldova.europalibera.org/a/geneza-comunismului-rom%C3%A2nesc-(xxiv)/30974717.html

Dorin Dobrincu

Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995).

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Pur și simplu, Odesa

Odesa nu-și dezminte reputația: oricine vizitează orașul este impresionat de frumusețea, de mâncarea și de arhitectura sa!

Imagini de Igor Sytnik (Igor Sytnik)

Farul Voronțov

Podul Koțebue

Strada Nekrasova

Casa cu Atlanți

Poșta

Pasajul

Panta Langeron

José de Ribas

Strada Langeron

Strada Langeron

Strada Preobrajenskaya

Ducele de Richelieu

Portul Odesa

Farul Voronțov

vineri, 16 octombrie 2020

Interviu pentru Book Nation

 



Intrebare: Pentru persoanele care nu au avut ocazia sa te cunoasca, ce ne poti spune despre tine?

Raspuns: Lucrez intr-o companie de soft pentru industria turismului si poate de aceea mi-a placut sa scriu – la inceput – despre locurile pe care le-am vizitat ca turist si care m-au impresionat. Prima carte a fost despre Odesa, a doua iarasi despre Odesa si cea de-a treia… ati ghicit! Tot despre Odesa! Apoi mi-am facut curaj sa scriu despre o veche pasiune de-a mea: Elizabeth Taylor! Abia in pandemie, in lunile de stat acasa si de crunta incertitudine privind viitorul, mi-a venit ideea de a trece de la non-fiction la fiction si sa scriu un roman adevarat. A fost ca o aventura!

Citeste mai departe aici