luni, 19 aprilie 2021
O emblemă a Odesei: strada Marazlis
duminică, 18 aprilie 2021
Povestea unei străzi care spune totul despre Odesa: strada Richelieu
Strada Richelieu este astăzi una dintre cele mai elegante străzi din oraș. Dar nu toată! Dacă începi o plimbare de-a lungul ei, pornind de la intersecția cu Strada Pantelimon (dinspre Gara feroviară și Privoz), primele două cvartale sunt chiar triste, lipsite de orice eleganță. Apoi, încetul cu încetul, vei descoperi farmecul Odesei! În capătul celălalt al străzii te așteaptă cireașa de pe tort: Opera! Dar să începem cu începutul, adică dinspre mare.
Strada Richelieu - una dintre arterele principale ale Odesei - leagă direct centrul orașului de Gara feroviară. A căpătat oficial acest nume pe harta Odesei în 1814, adică în anul plecării de la putere a Ducelui de Richelieu, atât de îndrăgit de locuitorii Odesei, fiind denumită așa în cinstea acestuia. Casa și birourile Ducelui - demolate în 1827 din cauza deteriorării avansate - erau chiar pe locul unde se află azi Hotelul Mozart.
Dar, desigur, în 1920, sub bolșevici, Ducele Armand-Emmanuel de Richelieu era considerat o moștenire a Occidentului în putrefacție, și numele străzii a fost schimbat pentru următorii 74 de ani, în... Vladimir Ilici Lenin, care nu a avut nimic de-a face cu Odesa! În 1994 și-a reluat denumirea inițială.
Strada Richelieu, la fel ca toate străzile Odesei, începe de la mare, dar începe doar de la numărul 3 de pe partea cu numere impare și de la numărul 4 pe partea cu numere pare. Pe locul numerelor lipsă, astăzi sunt piațete care atrag întotdeauna atenția datorită salcâmilor japonezi plantați acolo. Cu umorul lor binecunoscut, odesiții spun că acești copaci au fost plantați cu rădăcinile în sus!
Dacă stai cu spatele la intrarea principală a Operei, uneori poți vedea cu ochiul liber ultima clădire situată pe Strada Richelieu, la aproape 2 km depărtare, care practic este deja pe Strada Pantelimon! Acolo se află fosta secție de poliție Aleksandrovsky, deschisă încă din 1830. Locul nu a fost ales întâmplător - de sus, de pe terasă, se putea observa tot ceea ce se întâmplă în centrul orașului și în apropierea cartierului Moldavanka. În epoca sovietică, clădirea a fost refacută, dar și astăzi atrage privirile trecătorilor: o clădire ca o insulă (unde azi se află un magazin de arme), înconjurată de străzi pe toate laturile.
Primele cvartale ale Străzii Richelieu sunt definiția eleganței. Fiecare clădire este la locul său aici. Chiar și cele construite în epoca sovietică au fost proiectate aidoma monumentelor arhitecturale deja existente. Abordarea urbanistică profesionistă și respectul pentru istoria Odesei au permis păstrarea atmosferei generale a acestei străzi.
Conform unei reguli nescrise, pe această stradă a domnit dintotdeauna spiritul afacerilor: aici au fost deschise numeroase birouri, sucursale bancare și instituții de stat.
Dar nu numai clădirile spectaculoase ale celor mai buni arhitecți din Odesa dau farmecul Străzii Richelieu! Aici s-au păstrat și trotuarele largi, tradiționale pentru Odesa, iar platanii de pe ambele părți transformă întreaga stradă într-un fel de grădină, lucru care se simte mai ales din luna mai până în luna octombrie.
Dar în orice moment al anului, în ciuda blocajelor nesfârșite din trafic, spațiul urban este pur și simplu o încântare aici, pe Strada Richelieu. Și devine clar de ce Odesa a fost considerată un oraș confortabil pentru oameni.
În căldura toridă a verii, trotuarele largi și confortabile erau ferite de soare de coroanele imense ale platanilor. Locuitorii străzii se puteau ascunde de zgomotul orașului în celebrele curți interioare ale Odesei. Iar camerele dinspre stradă erau ocupate de numeroasele birouri și magazine. Totul era extrem de simplu și de logic!
(text și foto preluate și adaptate din revista Lotsia)
luni, 30 noiembrie 2020
File de istorie: românii și Odesa
![]() |
| Treptele Potemkin |
Încă de la sfârșitul anului 1916, când exista teama că ofensiva Centralilor avea să ducă la pierderea întregului teritoriu național, guvernul român luase în calcul ideea evacuării în Rusia a unor resurse materiale, întreprinderi, instituții etc., considerate esențiale pentru continuarea războiului și pentru asigurarea existenței statului. Potrivit înțelegerii dintre guvernele român și rus, la sfârșitul anului 1916 și în 1917 avea să fie transportat la Moscova așa-numitul tezaur al României, conținând lingouri de aur, devize, un prețios patrimoniu cultural-istoric – colecții numismatice, tablouri, obiecte bisericești, arhive etc.
Totodată, în prima parte a anului 1917, în sudul Rusiei au fost evacuate numeroase întreprinderi industriale și stabilimente militare românești, care erau vitale pentru producția de război. Fabrici din București, Iași, Galați și din alte orașe românești aveau să fie trecute dincolo de Prut și instalate la Odesa. Navele românești din flota comercială și de pasageri și-au găsit refugiul în porturile rusești Odesa, Sevastopol etc. Fuseseră evacuate nu doar utilajele sau navele, ci și angajații, inginerii, tehnicienii, muncitorii, marinarii, aproximativ 15.000 de oameni.
O comisie oficială românească s-a deplasat în ianuarie 1917 la Herson, în vederea studierii condițiilor pentru instalarea acolo a guvernului român. În aceeași lună, mai mulți parlamentari români au plecat la Odesa – unii au ajuns la Herson – împreună cu familiile lor. Activitatea Parlamentului era suspendată de facto, astfel încât prezența parlamentarilor la Iași nu era considerată necesară. Legătura între Odesa și Iași era asigurată pe calea ferată, astfel încât mulți parlamentari au făcut naveta între cele două orașe, în condițiile în care s-au ținut totuși două sesiuni parlamentare, în martie și mai 1917.
Colonia românească de la Odesa era una foarte pestriță în vara-toamna anului 1917. Se găseau acolo oficiali români, inclusiv parlamentari, membri ai comisiilor guvernamentale românești, implicate în achiziționarea de produse și materiale necesare pentru continuarea războiului. De asemenea, ajunseseră acolo mii de cetățeni români: civili fugiți din calea războiului, negustori, intelectuali, răniți internați în spitale românești evacuate în Rusia, muncitori dislocați odată cu întreprinderile lor, marinari care însoțiseră vasele românești de pasageri sau comerciale. Nu lipseau dezertorii români, tot mai numeroși; potrivit unei situații întocmite de Siguranță, se aflau în oraș 2.000 de dezertori.
Pentru copiii românilor care se găseau la Odesa, câțiva profesori refugiați au înființat un liceu. Apărea și o gazetă numită Acțiunea română, care avea o orientare liberală.
Românii care se aflau în vara-toamna anului 1917 la Odesa vedeau un oraș agitat din punct de vedere politic. Aproape zilnic erau manifestații ale cetățenilor ruși – la care participau militari, civili, intelectuali, muncitori, marinari, docheri etc. –, oratorii își țineau discursurile, se propuneau soluții pentru schimbare politică și socială.
Hersonul era și el un important centru comercial și port, situat în apropierea locului în care Niprul se varsă în Marea Neagră. În acest oraș ar fi urmat să se instaleze Casa Regală, Guvernul și Parlamentul de la Iași în eventualitatea pierderii Moldovei. La Herson aveau să ajungă, în vara anului 1917, parlamentari, funcționari ai statului român (unii de rang înalt), directori ai unor bănci, numeroși răniți. Spre exemplu, trenul special cu parlamentari – și cu arhiva Parlamentului – a plecat din Iași spre Odesa la 3/16 august 1917, de acolo îndreptându-se spre Herson. Trebuiau să plece cu acel tren 34 de deputați și 22 de senatori, plus familiile lor, însă sub această „acoperire” au plecat și alții.
Subminarea eforturilor de război ale României de către comuniști, 1917
Inițial Comitetul de la Odesa s-a remarcat printr-o intensă propagandă desfășurată între cetățenii români din sudul Rusiei, în special între muncitori. Au fost tipărite broșuri și manifeste, destinate atât românilor din Rusia, cât și celor din teritoriul controlat direct de guvernul român.
Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român a pus în circulație, înainte de jumătatea lunii iunie 1917, un manifest în care vinovat pentru situația gravă în care se afla România era considerat regimul format din „politicieni lacomi, fricoși, reacționari, conduși de o dinastie tot așa de lacomă și reacționară”. Întreaga „clasă stăpânitoare” era considerată responsabilă pentru reprimarea răscoalei țărănești din 1907, pentru campania din 1913, pentru persecuțiile contra muncitorilor și pentru dezastrul suferit în războiul european (Primul Război Mondial). Îndemnurile pentru înlocuirea oligarhiei și monarhiei prin revoluție erau exprimate deschis.
Într-un manifest din iulie 1917, care privea reformele votate în Parlamentul de la Iași, Comitetul de la Odesa atrăgea atenția asupra faptului că România era singura țară din Europa în care partidul socialist fusese practic scos în afara legii. Se aprecia că schimbarea în România trebuia să înceapă cu „reformarea regimului oligarhic” și cu doborârea „țarismului român”.
Emisari ai Comitetului de la Odesa au fost trimiși în Moldova, pentru a stabili legătura cu grupurile socialiste ilegale din Iași, Roman, Botoșani și Piatra Neamț. Transportate la Iași în trenurile armatei ruse, manifestele erau difuzate, tot cu ajutorul militarilor ruși, în diferite locuri din Moldova, spre exemplu la Iași, Târgu Ocna, Roman, Botoșani, dar și în mediul rural, în trenuri, de-a lungul căilor rutiere.
Mihail Gh. Bujor a fost direct implicat în coordonarea acestei operațiuni. El nu doar că a întreținut o febrilă corespondență cu mai mulți activiști socialiști din Moldova, ci a și fost prezent în regiune în vara anului 1917, fiind adăpostit în centrul soldaților ruși de la Socola. Coordonator al activității propagandistice și organizatorice, Bujor a insistat chiar pentru înființarea unei tipografii în Moldova, în vederea tipăririi manifestelor și broșurilor de propagandă, eventual a unui ziar. Bujor devenise însă incomod pentru menșevicii și socialist-revoluționarii (eserii) ruși din Iași-Socola, astfel încât în cele din urmă a fost nevoit să se întoarcă la Odesa.
Aderența Comitetului de la Odesa a fost însă redusă între socialiștii din Moldova. De altfel, Secțiunea din Iași a Partidului Social-Democrat din România e emis un comunicat, atribuit lui Ioan Sion, Leon Ghelerter etc., publicat la 8 iulie 1917 în ziarul liberal Mișcarea. Publicul era informat că manifestele cu caracter subversiv difuzate în Iași, deși foloseau numele PSDR, nu emanau de la această structură politică. Conținutul nu avea nimic în comun nici cu tactica veche, nici cu cea curentă a social-democrației românești, se mai preciza în comunicat.
Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995).

































































