Cea mai faimoasă scenă din istoria cinematografiei
Celebritatea universală a Treptelor Potemkin se datorează unui film la fel de universal celebru: „Crucişătorul Potemkin", din 1925. Cine a văzut teribila scenă a masacrului de pe Treptele Potemkin, când soldaţii Ţarului împuşcă poporul (ce frază marxistă mi-a ieşit!) venit să se solidarizeze cu marinarii răsculaţi de pe crucişătorul Potemkin ancorat în port, o scenă halucinantă, când, ca spectator, îţi zvâcnesc tâmplele de durere văzând un cărucior cu un bebeluş rostogolindu-se în jos, pe scări, în bătaia puştilor cazacilor, nu o va mai uita niciodată!
Mii de bărbaţi şi femei fug, în jos, haotic, pe scările gigantice, sperând să scape cu viaţă. Este probabil cea mai faimoasă scenă din istoria cinematografiei. Mai contează că nu e nimic adevărat, ci că e o pură şi genială propagandă bolşevică? Impactul a fost atât de mare încât şi azi lumea este convinsă că aşa s-a întâmplat în realitate! E un caz unic în istoria umanităţii, în care un film a făcut faimos un oraş, Odesa, şi un simbol al acestuia: Treptele Potemkin! Celebritatea lor a devenit la fel de mare ca aceea a Turnului Eiffel sau a Domului din Milano.
A fost un caz celebru de manipulare în masă, dar care a avut şi un efect colateral, la care nici comuniştii, nici regizorul nu s-au gândit: filmul acesta a fost probabil cea mai percutantă campanie de promovare turistică a unui oraş pe plan mondial! Regizorul Serghei Eisenstein a trecut dincolo de propagandă şi a dat lumii o capodoperă. Că ne-a manipulat pe toţi... asta e puterea magică a celei de-a şaptea arte! Scena „Scării din Odesa" a fost reluată şi redată în fel şi chip de zeci de regizori de la Hollywood în alte filme faimoase, atât de mare a fost influenţa acestui film peste timp, considerat, zeci de ani de-a rândul, cel mai bun film din istoria cinematografiei!
De-aici, de la acest film, şi-au luat Treptele numele de Potemkin, pentru că ele se numeau, de fapt, Treptele Primorsky (Maritime), nume pe care, oficial, şi l-au recăpătat în ziua de azi. Dar, dacă nici locuitorii Odesei nu le spun decât tot aşa, Treptele Potemkin, noi de ce le-am spune altfel?
O fantezie pe cât de scumpă, pe atât de inutilă
Însă acest simbol al Odesei constituie un exemplu clasic de construcție costisitoare și, în principiu, lipsită de orice semnificație practică, dar care, în timp, a dobândit proprietăți și calități cu totul noi, transformându-se într-un monument de arhitectură, o sursă de mândrie locală, o parte integrantă a mitului Odesei.
Ca și în cazul Turnului Eiffel, nimeni nu pricepea la acea vreme de ce și cine are nevoie de ele, la ce folosesc și de ce costă atât de mult!
Chiar și numele în sine - Potemkin - nu are absolut nicio semnificație istorică, ci doar una de propagandă, după cum am arătat înainte!
Celebrele scări leagă portul de centrul oraşului. Astăzi, scările au o lungime de 142 de metri şi un total de 192 de trepte, cu 8 mai puţin decât au avut la început. Diferenţa de altitudine este de aproximativ 30 de metri. Treptele din partea de jos au o lăţime mai mare decât cele din partea de sus, astfel încât, dacă le privim de la baza de jos, nu vom putea vedea altceva decât treptele! Iar dacă ne aflăm sus şi vom privi în jos... nu vom vedea nicio treaptă, ci direct marea! Există o filozofie profundă în spatele acestor iluzii optice: atunci când începi viaţa, drumul pare lung şi plin de obstacole, dar când ajungi în vârf, obstacolele dispar şi nu mai vezi decât etapele importante ale vieţii.
La sfârșitul anilor 1830, un geograf francez deplângea construcția acestor trepte: „acum doi sau trei ani a început construcția acestei scări gigantice, din fața statuii Ducelui de Richelieu, care coboară lin pe țărmul mării. Această structură - o fantezie pe cât de scumpă, pe atât de inutilă - a consumat deja fonduri enorme și va avea un buget exorbitant. Vor să o decoreze cu vaze și statui, dar crăpăturile puternice stârnesc deja teama de o distrugere iminentă a acestei scări uriașe, care, apropo, va fi utilă doar celor câțiva care se plimbă pe Bulevardul Maritim”.
Un proiect pornit cu stângul
Experții în construcții știau că Odesa stă pe un teritoriu problematic, din cauza structurii stratificate a solului, a prezenței apelor subterane la diferite niveluri, a compoziției solului și a catacombelor.
Faleza Bulevardului Maritim, de unde coboară Treptele Potemkin, este ca o secțiune stratigrafică standard a solului Odesei: în partea de sus - un strat subțire de sol, mai jos - argile asemănătoare loess-ului, și mai jos - argile roșii-maronii, care sunt acoperite de un strat gros de calcar din care a fost construit întregul oraș vechi. Așadar, majoritatea problemelor au apărut din simplul motiv că, atunci când argila se umezește își schimbă fundamental proprietățile fizice și mecanice, în special volumul. Umezeala este inevitabilă, din cauza apelor subterane. Construcția scărilor a fost complicată tocmai de faptul că apele subterane ies la suprafață chiar în această zonă. Autorii proiectului nu au ținut cont deloc de toate aceste circumstanțe dificile.
Un cadou pentru cei puțini și bogați pe banii celor mulți și săraci
La mijlocul anilor 1830, pe Bulevardul Maritim erau deja o mulțime de palate și case elegante ale elitei și ale nobilimii locale. Pe aripa dreaptă, dacă privești din josul Treptelor, se afla palatul guvernatorului general, contele Vorontov, iar la stânga - Bursa, actuala Primărie a Odesei. Palatele contelui Potoțky, al contelui Narușkin și al prințului Lopuhin sau ale marilor negustori, ca Rodokanaki, Sarato, Verani sau Foucault erau aliniate maiestuos de-a lungul bulevardului. Ceva mai târziu, unele dintre aceste clădiri au trecut în posesia altor personaje ilustre - Stroganov, Marazli, Rally, Efrusi, Vassal, Gary, Rossi etc. Chiar la mijlocul bulevardului, unde se află statuia Ducelui de Richelieu, era un scuar delimitat de două palate semi-circulare, din care pornea Strada Ecaterina, perpendiculară pe Bulevardul Maritim. Exact așa este și astăzi! În dreapta erau birouri oficiale, iar în stânga - hotelul la modă „Sankt Petersburg”.
Și cu toată această frumusețe de nedescris, dincolo de bulevard, spre mare, dacă priveai în jos, vedeai ici și colo niște scări de lemn dărăpănate, singurele pe care puteai ajunge până jos pe țărm și un peisaj dezolant. Potrivit lui Voronțov, „scara uriașă” ar fi trebuit să încoroneze în mod armonios ansamblul urbanistic de pe Bulevardul Maritim. Acest pretext nu era tocmai neadevărat dacă luăm în considerare faptul că tânăra Odesă trebuia „promovată”, astfel încât să atragă cât mai multe resurse materiale și umane. Voronțov punea la bătaie un milion de ruble pentru binele orașului, evident, din taxe și impozite. În realitate, toată lumea știa că această scară gigantică era de fapt un cadou pentru nevastă-sa, Elisabeta Voronțova!
Munca lui Sisif
Zis și făcut, construcția scării a fost scoasă la licitație. Câștigătorul a fost G. Zavațky care era și proprietarul Hotelului „Sankt Petersburg”. Celebrul arhitect al Odesei - Francesco Boffo - de origine italiană, care, printre altele, proiectase și clădirile semi-circulare despre care am vorbit, a definitivat proiectul scărilor în februarie 1836.
Zavațky a început să lucreze în ianuarie 1837, angajându-se se termine grandioasa construcție în șapte luni! Chiar și azi, dispunând de echipamentele cele mai moderne, așa ceva ar fi imposibil! Este complet de neînțeles modul în care Primăria Odesei s-a aventurat într-o astfel de poveste! Astăzi știm că Voronțov dorea cu orice preț construcția acestor trepte!
Se pare că Zavațky nu avea nici cea mai mică idee despre surprizele inginerești și geologice pe care i le pregătiseră panta abruptă de pe litoral și fâșia de coastă îngustă. Și, în mod evident, a fost indus în eroare și de proiectul lui Boffo, un excelent arhitect-artist, care se pare că uneori nu era deloc preocupat de sprijinul tehnic necesar pentru sublimele sale proiecte. Astfel că neglijarea completă a condițiilor geologice a dus la un efort istovitor din partea constructorului.
Este mai mut ca sigur că Boffo fusese pur și simplu agasat de proiectarea unui capriciu, a unui lucru inutil, bun doar pentru imaginea publică a lui Voronțov.
O construcție care nu se mai termină
Construcția a mers foarte prost: alunecările de teren erau nesfârșite și fluxurile de apă împiedicau executarea lucrărilor sau chiar le stopau. Zavațky a cerut o amânare de 6 luni a dării în folosință, dar chiar și așa, prea puține s-au schimbat. Primăria s-a alarmat și a format o comisie specială de supraveghere, care i-a inclus pe inginerii Upton și Fan der Fleis. După un audit, au revizuit proiectul inițial și au făcut modificări semnificative. Zavațky, desigur, a protestat, deoarece în acest fel au apărut lucrări care nu erau prevăzute în buget.
Am putea spune că, în esență, uriașele scări erau de fapt un pod pietonal înclinat care lega platoul înalt, Bulevardul Maritim, de coasta mării. Așa au și fost construite treptele, ca un pod - cu arcade de piatră transversale și stâlpi de diverse înălțimi, conform proiectului revizuit al lui Upton. Diferența de lățime între partea de jos față de cea de sus (21,7 și 13,4 metri) a creat efectul celebrei perspective de paralelism. La început, scările duceau direct la mare, dar mai târziu, după construirea digului, opt trepte inferioare au fost îngropate în pământ. O plajă îngustă nu era cea mai bună bază pentru o astfel de structură gigantică. Era necesară consolidarea bazei, la țărm.
Tot bugetul Odesei!
La mijlocul anilor 1830, veniturile anuale ale Odesei totalizau aproape 1,3 milioane de ruble. Cheltuielile cu construcția treptelor au fost estimate la... un milion! Adică aproape tot bugetul! Și pentru ce? Ca să satisfacă un capriciu al lui Voronțov? La acel moment orașul avea 60 de mii de locuitori. Nu toți aveau apă curentă, canalizare sau surse fiabile de alimentare cu apă, nici combustibil, nici materiale de construcție, și tot așa. Climatul era arid, holera și ciuma pândeau la colț, iar Primăria își dădea tot bugetul pe construcția unor scări?
Dar asta era firea lui Voronțov: dacă își propunea ceva, atunci acel lucru avea să se întâmple cu siguranță. Noul contract cu Zavațky prevedea finalizarea lucrărilor până la începutul lunii iunie 1838, dar au urmat noi prăbușiri ale marginii pantei și apele subterane au dus la noi alunecări de teren...
Scara gigantică
În noiembrie 1841 s-a ajuns la concluzia că scara părea a fi complet terminată. Inaugurarea efectivă a avut loc abia în 1842. Ulterior, panta de pe ambele părți ale scărilor a fost complet fortificată cu copaci și grădini - adică actualele parcuri Grecesc și Istanbul.
În final, constructorul a continuat să lucreze mult timp fără să mai fie plătit. Căutându-și dreptatea, a apelat la împăratul Nicolae I care i-a dat dreptate, iar Primăria Odesei a trebuit să îi plătească încă 77.584 de ruble.
Funicularul Odesei
Funicularul care rulează alături de Treptele Potemkin pe partea dinspre Parcul Istanbul, leagă Bulevardul Maritim de Strada Maritimă și de Portul Odesa.
Funicularul a fost deschis la 8 iunie 1902 și după multe restaurări și renovări, astăzi are două șine cu ecartament de doi metri și rulează pe o lungime de 130 de metri, având o capacitate de 12 pasageri, cu o durată a călătoriei de 3,5 minute.
Mitologie urbană
Anii au trecut și totul a devenit mitologie... Treptele Potemkin au devenit un simbol al Odesei, fiind admirate de scriitorii, pictorii și artiștii din lumea întreagă. Astăzi, nimeni nu s-ar gândi să-i mai reproșeze lui Voronțov cheltuielile imense necesare construcției lor!
O prima restaurare a Treptelor a avut loc în anul 1933. O a doua a fost destul de recent, în anii 2016-2017.
Comoară a culturii cinematografice
Între timp, Trepte Potemkin au fost declarate - oficial - comoară a culturii cinematografice europene și sunt un must see pentru oricine ajunge la Odesa! În cadrul Festivalului Internațional de Film care se ține în fiecare vară la Odesa, pe Treptele Potemkin au loc proiecții de filme clasice mute acompaniate live de orchestra Operei!
(adaptat după „Odesa, pas cu pas”, „Odesa, seducție și pasiune” și blogul „viknaodessa”)
