miercuri, 28 iulie 2021

Odesa, sau orașul unde limba italiană era cândva limba oficială!

Nu orice om de rând era turist pe la 1835, iar cei care ajungeau la Odesa erau cu atât mai mult uimiţi și  încântaţi de aspectul italienesc al oraşului. În schimb, treizeci de ani mai târziu, Mark Twain era frapat de aspectul tipic american al Odesei! Oricum ar fi fost, clima blândă şi arhitectura neoclasică, peste care fremăta un „joie de vivre” specific Mării Mediterane, abundenţa de magazine pline de delicatese, eleganţa bulevardelor, luxul şi viaţa de noapte, toate contrastau puternic cu imaginea de gheaţă a îndepărtatului Imperiu Rusesc. În prima jumătate a secolului al XIX-lea toată lumea asemuia Odesa unui oraş italian mediteranean, clasic.


Nemţoaica Ecaterina cea Mare - despotul luminat, stăpâna absolută a Imperiului Rus, un imperiu izolat şi înapoiat, dar aflat în plină expansiune teritorială - în viziunea ei asupra a ceea ce trebuia să devină Odesa, a apelat la vestiţii meşteri italieni, arhitecţi civili şi militari, sculptori, ingineri, decoratori, zidari, dulgheri, pietrari, depozitării unei ştiinţe a construcţiilor şi ai unei culturi milenare care puteau transfera cu succes civilizaţia occidentală către oraşul aflat în mijlocul stepei ucrainene. Italienii au fost primii care au construit, înfrumuseţat şi îmbogăţit oraşul descoperit de Jose de Ribas.


Jose (sau Giuseppe) de Ribas şi succesorii lui, Ducele de Richelieu și Contele de Langeron, au chemat aici constructori de renume, comercianţi, medici, dintre care foarte mulţi proveneau din Italia, din Genova, Livorno, Sienna, Napoli, Palermo şi Veneţia. Pe lângă aceştia au venit în Odesa şi misionari, dar şi aventurieri sau civili pur şi simplu. 


Curând, după ce s-a construit şi Opera, aveau să vină din Italia şi cântăreţi, muzicieni, pictori şi poeţi. Astfel, italienii n-au fost doar un simplu val de imigranţi, nu doar o altă parte a mozaicului multi-cultural al Odesei, ci un grup cu o imensă influenţă asupra vieţii primilor ani ai oraşului, prin transferul de afaceri, cultură, artă, muzică, sculptură, pictură, arhitectură. Toate activităţile portuare au fost conduse la început de italieni şi mai toate poziţiile cheie din administraţie au fost ocupate tot de ei în primii ani de existenţă ai oraşului.


În primele decade ale secolului al XIX-lea limba italiană se preda în mai toate şcolile din Odesa, iar numele de străzi erau scrise atât în rusă cât şi în italiană. Practic, la Odesa, limba italiană era lingua franca! Limba italiană nu era folosită doar în comerţ, ci şi în saloane, pe stradă, la Operă! Cazinoul Italian din Piaţa Teatrului era locul preferat de întâlnire al comercianţilor care se vedeau aici cu italienii care aduceau vin, marmură, ulei de măsline, fructe uscate, portocale...


Din 1853, odată cu Războiul Crimeii, numărul italienilor aflaţi în Odesa a început să se împuţineze. Mulţi italieni au rămas aici, dar şi mai mulţi au preferat să plece înapoi acasă. Aveau de dus propriul lor război de emancipare naţională! Din fericire pentru noi, turiştii de azi ai Odesei, avem mărturia vie a trecerii lor prin acest colţ de lume. Aproape toate clădirile de pe Strada Puşkin sau de pe Bulevardul Italian etalează faţade magnifice, solemne şi demne de acelea din Roma, Veneţia, Torino sau Milano.


Preluare și adaptare după „Odesa, seducție și pasiune”, Editura Universitară, 2017


marți, 27 iulie 2021

Spectacole cinematografice în aer liber pe Treptele Potemkin!

Anul acesta, Festivalul Internațional de Film din Odesa va avea loc în perioada 14-21 august. 


În timpul festivalului, faimoasele 
Trepte Potemkin - declarate oficial comoară a culturii cinematografice europene - devin un imens cinematograf în aer liber, cu proiecții de filme clasice mute, acompaniate live de orchestra Operei din Odesa!


De-a lungul anilor au fost prezentate filme celebre, precum „Luminile orașului” de Charlie Chaplin, „Metropolis” de Fritz Lang, „Șantaj” de Alfred Hitchcock, „Omul cu camera de filmat” de Dziga Vertov, „Sherlock Holmes” de Arthur Berthelet, „Spre fericirea doamnelor” de Julien Duvivier și, desigur, „Crucișă
torul Potemkin” de Serghei Eisenstein. 


Anul acesta va fi proiectat faimosul „The Kid” de Charlie Chaplin!


Staruri internaționale au fost prezente an de an la Odesa pentru a participa la festival: Catherine Deneuve, Christopher Hampton, Peter Greenaway, Cillian Murphy, Krzysztof Zanussi, John Malkovich, Rose McGowan, Eric Roberts, Claudia Cardinale, Daryl Hannah, Darren Aronofsky, Geraldine Chaplin, Aidan Turner sau Alain Delon.


Ceremonia de deschidere va avea loc pe 14 august între orele 17:00 și 23:00 la Oper
ă. Filmele vor fi prezentate la Teatrul de Operetă și la Cinematograful Rodina si, bineinteles, pe Treptele Potemkin.


Pentru prima dată în istoria festivalului, ceremonia de închidere va avea loc în aer liber pe Treptele Potemkin (și nu la Operă, cum era până acum)!

luni, 26 iulie 2021

O aventură în Găgăuzia


Gata, ne-am decis să plecăm înapoi la București după 5 zile superbe în Odesa. După check-out ne-am recuperat mașina de lângă Catedrala Ortodoxă și am luat-o spre drumul care trece pe la Palanca spre direcția Reni - Galați.

Mergem cu mașina Oanei, un mini jeep cam vintage, dar foarte rezistent. Evident, conduce ea, întotdeauna îi place să fie in the driver's seat. De-aia și îmi place să îi zic Grigore, adică pe numele ei de familie, lucru care pe mine mă amuză teribil iar pe ea o enervează garantat! N-am nimic împotrivă, sunt ok cu scaunul din dreapta, așa pot să trag un pui de somn pentru că aseară am cam întârziat pe la terasele de pe Deribasovskaya. Grigore e fresh, cum altfel dacă întotdeauna se duce în camera ei și se culcă de la 8 seara?

Din fericire, drumul este ca-n palmă, proaspăt refăcut și renovat, se circulă foarte bine și judecând după ora la care am ieșit din Odesa - zece dimineața - cam pe la ora două după amiaza vom fi în România.

Și chiar am adormit puțin, dar, cam după o oră, mă trezesc din cauza hurducăturilor. Deschid ochii și văd în fața mea un drum plin de gropi! Păi, ce-i asta? Ce căutăm pe-aici? Grigore, ai greșit drumul! Dracu' m-a pus să adorm? Hai înapoi!

- Nu, n-am greșit, zice Grigore. Am pe gps harta de la prietenul Bobiță! Zice că e bun și drumul ăsta!

Mă gândesc că drumul pe care suntem este paralel cu cel bun, care a rămas undeva în sud, și mai încolo vom face stânga la un moment dat ca să revenim pe... calea cea dreaptă! Între timp, gropile se înmulțesc! 

Ne apropiem de o intersecție care arată un drum prioritar la stânga și ne gândim că pe-acolo o scoatem la capăt. Zis și făcut, facem stânga și intrăm printr-o salbă de sate semi-părăsite, printre găini și gâște, până când ne dăm seama că nu vom ajunge nicăieri, pentru că în fața noastră e doar orizontul! Înapoi! Revenim în drumul de dinainte și îi spun lui Grigore să ne întoarcem la dreapta, spre Odesa, ca să reintrăm pe drumul cel bun. Fugi de-aici! Avem harta lui Bobiță, ne ținem după ea! OK. Facem stânga și continuăm pe drumul plin de gropi.

Nu-mi fac probleme. Încă! Suntem deja de mai bine de o oră într-o zonă despre care habar n-am nimic: Găgăuzia, partea ucraineană! Dar este devreme, avem tot timpul din lume. Este abia trecut de ora 12. Și mergem. Și mergem... Și satele dispar, ca și drumul, care e drum doar cu numele, e drum doar pe harta lui Bobiță, pentru că de-acum traversăm albii de râuri, trecem prin văi secate, după care urcăm pe culmi de dealuri. Suntem în plin safari! Sau într-o cursă off road! Niciun indicator, nicio stație de benzină! Nimic care să ne spună unde suntem... Ba da, este faimoasa hartă a lui Bobiță care îi zice lui Grigore că ne apropiem de graniță!

Iar drumurile arată ca după un bombardament nuclear. Ne-am întors în timp, suntem într-un alt secol. Facem slalom printre gropi, ne oprim să cerem niște indicații, dar nimeni nu știe românește. Ba chiar mi se pare că suntem priviți cam urât de găgăuzii ăștia de pe-aici, așa că... hai să ne vedem de drum, zic. Din când în când mai vedem câte un camion sau câte o motocicletă cu ataș, toate desprinse parcă din filmele de război sovietice. Am trecut, probabil, și de ultimul sat, pentru că acum suntem doar noi și natura! De zeci de kilometri n-am mai văzut țipenie de om sau vreo casă sau vreun semn că cineva locuiește pe-aici. 

Suntem pe o culme de deal, înaintăm încet, peisajul este ireal de ciudat și probabil că ar fi chiar foarte frumos dacă nu aș fi deja îngrijorat! Ne apropiem de ora 3 după amiaza! N-am mai văzut nici oameni, nici gâște, nici câini, internet nu există, în curând vom pierde și semnalul la telefon... Nu avem deloc bani gheață la noi, doar carduri. Îmi este clar că nu avem ce face cu cardurile prin coclaurile astea.

Din sens opus apare un biciclist care se uită mirat la noi și își continuă drumul spre... el știe unde! Și deodată drumul se lățește, apare și asfaltul și vedem în față, la vreo sută de metri, o vamă! Am reușit! Am ajuns unde trebuie! Ne apropiem încet și dintr-o gheretă iese o vameșă durdulie cu pușca pe umăr și ne oprim! Ce crezi? Da, este o vamă! Dar pe-aici nu se trece! Niet, niet! Este o vamă pentru militari, nu pentru civili! Ha! 

Ne întoarcem, ne depărtăm puțin de vamă și ne oprim! Gata! Până aici i-a fost lu' Grigore! Aproape că face o criză de isterie! Ceea ce-i iese pe gură este clar interzis celor sub 18 ani! 

Eu sunt și amuzat și îngrijorat. Este cazul să intervin. Comanda la mine! Mergem înapoi fix pe unde am venit. Cum? Am o memorie fotografică excelentă, așa că nu ne vom rătăci. De-acum, dai la dracu' harta lu' Bobiță! Ții drumul așa cum ți-l arăt eu. Trebuie să ne grăbim ca să ajungem pe zi în drumul de Odesa și să alimentăm cu benzină, că pe-aici și dacă am da peste vreo benzinărie, nu cred că s-a inventat cardul!

Bun, avem pe puțin 50 de km până vom ajunge la... liman! Îi vom face în aproximativ 3 ore. E bine, va fi încă pe ziuă! Doamne, noroc că e vară, e ziua lungă! Hai, pe cai! Să ieșim mai repede, dracului, din Găgăuzia asta!

Post scriptum: poza este făcută de Oana Grigore și, nu, nu este din Găgăuzia! Dar, da, aventura din Găgăuzia este astăzi o amintire frumoasă și amuzantă!

duminică, 25 iulie 2021

Hotel Nemo sau terapia cu delfini!



Cazare excelentă, personal prietenos, delfini minunați... Hotelul „Nemo” este situat pe plaja Langeron, fiind parte a unui complex format din delfinariu, centru de terapie cu delfini, hotel, restaurant și baruri, terase, piscine cu apă sărată și jacuzzi, piscină interioară, spa și club pentru copii. Plaja are o piscină spațioasă în formă de delfin, o piscină pentru copii și o promenadă cu fântâni și palmieri...



La centrul de terapie și reabilitare cu delfini sunt tratate diferite tulburări de dezvoltare ale copiilor, cum ar fi bolile neuro-locomotorii. 



De fapt, aici totul se leagă de delfini! Centrul de reablitare, posibilitatea ca oricine să înoate cu delfinii, scufundări cu delfini, spectacolele superbe de la Delfinariu...

Este unul din acele rare locuri în care fiecare găsește ceva care să îi placă sau să îl ajute! Prețurile sunt piperate, dar, hei! E vorba de 5 stele garantate!



Pentru cei interesați de terapia cu delfini, acesta este site-ul: odessa.therapynemo.com













 

sâmbătă, 24 iulie 2021

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, curțile interioare și secretele lor


Cuvântul „dvorik” este tradus cel mai adesea „curte” sau „patio”, dar înțelesul lui este mult mai complex: într-adevăr, curțile interioare odesite sunt niște spații partajate în stil italian, le poți zări prin arcadele de la intrare, dar ele au o puternică asociere cu legendara cultură multinațională a Odesei. Aceste curți constituiau un spațiu comun al vieții odesiților și erau extrem de iubite de cei care le locuiau. Astăzi sunt iubite de cei care le vizitează.


Au fost lăudate de scriitori și poeți iluștri, pictate de artiști,  fotografiate pentru nenumărate expoziții și nu lipsesc din niciun tur de oraș. Curțile interioare ale Odesei sunt ca o emblemă, ca o marcă înregistrată a orașului, căruia i-au modelat spiritul și reputația internațională.


Locuitorii erau ca o familie imensă ai cărei membri știau totul unul despre celălalt, se certau și se împăcau constant într-o manieră foarte gălăgioasă și foarte publică. După aceea se adunau cu toții la cină la o masă lungă din curtea interioară. Copiii se jucau împreună, bărbații jucau domino sau discutau politică, iar femeile spălau sau găteau.


Locuitorii mai bogați intrau în apartamentele lor prin intrarea principală din stradă, nu prin curtea interioară. Inițial, majoritatea caselor din Odesa nu aveau apă curentă și canalizare, astfel încât centrul curții interioare era de obicei dominat de o pompă de apă cu o cantitate limitată de apă potabilă și o fântână pentru colectarea apei de ploaie în scopuri nealimentare.


Tot aici era și toaleta, până când s-au introdus instalațiile sanitare în toate apartamente. Deși nicio curte nu semăna cu alta, mai toate aveau pavaje din plăci negre masive, aduse ca balast de navele care veneau din Italia. Din nicio curte nu lipseau scările de fier sau micile grădini personale. Și, bineînțeles, nu lipseau pisicile! Ele au rămas până în ziua de azi!


Alte curți interioare aveau ieșiri pe mai multe străzi sau un pasaj subteran către catacombe, prin care faimoșii gangsteri din Moldavanka scăpau rapid de poliție!

Evident, vremurile s-au schimbat. Astăzi este greu să mai găsești așa ceva. Mulți s-au mutat în apartamente din noile zone rezidențiale ale Odesei înca din anii '60 și '70; alții au emigrat la începutul anilor 1990.


În locul lor s-au mutat chiriași care au venit în oraș pentru a lucra. Puțini dintre ei ajung să absoarbă spiritul orașului. Dar clădirile în sine și curțile interioare, au rămas, spre deliciul turiștilor. Fără îndoială, ele fac parte din patrimoniul cultural, dar cine le mai întreține astăzi?


Multe dintre ele s-au deteriorat iremediabil, mai ales în cartierul Moldavanka. Au fost năpădite de construcții bizare, verande urâte și balcoane din plastic, toate cu un aspect jalnic.


Așa că ar trebui să te grăbești să vezi aceste comori culturale secrete, cât încă mai este ceva de văzut!


(preluat, adaptat, dezvoltat după odessareview/ foto de Igor Sytnik)