O privire onestă, obiectivă asupra plajelor Odesei: azi, Langeron

Plaja Langeron ar putea fi definită ca o combinație de elitism, aglomerație și delicii gastronomice. Există cel puțin opt locații diferite în zona acestei plaje. Și, din păcate, doar una dintre ele se poate lăuda cu un tobogan adevărat. În același timp, există și un punct forte: șansa - dacă ai bani, desigur - să mânanci și să bei tot ce vrei, tot ce e mai bun. 

Astăzi Langeron este unul dintre cele mai renumite locuri din Odesa. Punctele de atracție? - poziția centrală și prezența Delfinariului, precum și a unui mare număr de restaurante pe țărmul mării. Exact aici, cu aproximativ 200 de ani în urmă, pe aceste teritorii practic sălbatice, Contele de Langeron a primit permisiunea de a-și construi o casă de vară. Curând, Casa Langeron a devenit locul unde aveau loc cele mai frumoase baluri și recepții și unde lumea bună din Odesa respira aer proaspăt. Câteva decenii mai târziu, zona s-a transformat într-o plajă la modă. Contele de Langeron a lăsat moștenire această plajă locuitorilor Odesei. 

Ca orice altă mare plajă a Odesei, și Plaja Langeron este formată din mai multe plaje mai mici. Adesea o porțiune de plajă este închiriată de un restaurant, o cafenea sau de un hotel din apropiere, astfel încât este uneori dificil să distingem o zonă de alta. Pare că doar culorile umbrelelor, șezlongurilor și a bungalourilor așezate pe nisip, de-a lungul mării, se schimbă.

Când se gândesc la Plaja Langeron, odesiților de astăzi le vin în minte mai multe imagini. Prima, poate, este cu privire la cele două bile uriașe! Un exemplu de arhitectură care a apărut cel mai probabil la mijlocul secolului al XX-lea. Oricum, nimeni nu-și amintește cum au ajuns pe Plaja Langeron, dar asta nu le-a împiedicat să devină un fel de carte de vizită a zonei. O altă imagine este Delfinariul. Sau o alta, de ce nu, superbul ansamblul de fântâni colorate! Dar cum totul este în schimbare, nu știm cum va arăta Langeron în următorii câțiva ani. Ar fi frumos să se păstreze ideea originală, și anume că, în primul rând, plajele sunt destinate recreerii, nu cateringului, comerțului sau hotelurilor.

În plus, toate plajele, conform normelor existente, sunt închiriate exclusiv „pentru a oferi turiștilor contra cost servicii de plajă cu confort sporit”. Iar aceste servicii includ: furnizarea de echipamente de plajă (șezlonguri, umbrele de plajă etc.), închirierea de echipamente sportive (tenis, biliard, volei, bărci, biciclete marine etc.), construirea de aqua-park-uri, piscine pentru copii și alte obiective de divertisment care nu interferează cu înotul și recreerea altor turiști aflați pe plajă.

Dar la Langeron, care acum este împărțita în mai multe plaje, nu este totul chiar așa. Plaja care corespunde cel mai bine criteriilor de mai sus este Santa Barbara, situată la granița cu următorea mare plajă a Odesei, Otrada.

Plaja cu platformă de lemn  
De fapt, această zona a Plajei Langeron poate fi numită cu greu... plajă, pentru că este în întregime terasată și acoperită cu o platformă de lemn. Dar, în același timp, este foarte, foarte populară în rândul locuitorilor din Odesa, deoarece are niște avantaje: fără nisip în lucruri și pe corp, absența șezlongurilor care aglomerează spațiul, scările care duc direct la mare, proximitatea unor restaurante bune și a Delfinariului, plus apropierea de parcare și, în general, de centrul oraşului. Amatorii de plajă de aici au fost întotdeauna mulțumiți de toaletele foarte decente și de dușurile de lângă fiecare coborâre în mare. 

Dar nu este clar dacă salvamarii lucrează pe această plajă și dacă există vreun post de prim ajutor, deși, cel mai probabil, dat fiind că Hotelul Nemo se află chiar pe țărmul marii, această problemă trebuie că este rezolvată. 

Zona a fost gândită mai degrabă ca o faleză, ca un loc de respirat aer proaspăt, ca o tranziție lină de la terasament la adevăratele plaje. Dar multora le place să facă plajă chiar aici, departe de aglomerație.  Cel mai probabil, fundul mării din această zonă nu a fost explorat, prin urmare, pentru propria siguranță, este mai bine să te odihnești pe terasă cu o ceașcă de cafea în mână, fără a înota dimineața devreme sau în afara sezonului!

Cele două bile legendare
De fapt, cele două bile sunt singurele care au vreun sens în această zona, pentru că restul este un haos; toate sunt amestecate: șezlongurile, bungalourile, barurile, cocktailurile, umbrelele... 

Prețurile serviciilor sunt, în general, ca peste tot - un șezlong: 100 grivne, o umbrelă: 50, un pat: 500, un bungalou: 700. Barurile și terasele sunt peste tot, dar este dificil de înțeles care este acea suprafață gratuită de 30% din suprafața plajei.

Complexul de divertisment Telnyashka 
Numele în sine (tricou alb albastru) te duce cu gândul la ceea ce te așteaptă pe această plajă: culorile albe și albastre ale șezlongurilor, barmanii care inventează tot felul de cocktail-uri colorate și muzică exotică! Prețurile sunt aceleași: 150 grivne pentru un șezlong cu umbrelă și 500 pentru un pat. Totul este destul de calm și logic. Dar va trebui să cauți o toaletă în restaurantele de la etaj. Există, de asemenea, un post de prim ajutor undeva la etaj, care, însă, pare deja închis pe la jumătatea zilei.

Sunset Beach 
Dacă mergi de-a lungul terasamentului,  dincolo de punctul de închiriere a bărcilor, se deschide Sunset Beach. Pare destul de mare - există un teren de volei la îndemâna tuturor și zone de plajă gratuite și, desigur, toate tipurile de servicii pe plajă: șezlonguri, paturi, bungalouri, cocktailuri la prețuri rezonabile. Aici, dacă ai bani, nu vei putea rămâne nemancat; mâncarea este peste tot pe Langeron: porumb fiert, vată de zahăr și, evident, delicatesele de la terase și restaurante.

Clubul Violet Beach 
Totul este clar aici: umbrelele violete acoperă întreaga plajă. Prețurile pentru servicii sunt tradiționale: un șezlong cu o umbrelă - 150 grivne, un pat - 500, bungalouri - 700, un prosop  - 70 grivne; este necesar un depozit de 200 grivne.

După Violet Beach totul devine confuz până la Cheiul 1. Următorele plaje sunt mici, arondate diferitelor restaurante și hoteluri, cum ar fi hotelul Skopeli sau restaurantul Veranda. În teorie, aici ar trebui să stea numai turiștii de la locațiile respective, dar vine toată lumea de-a valma, așa că nu mai știi ce este gratuit și ce este privat, toate sunt amestecate: umbrele, prosoape, șezlonguri... 

Cheiul 1
Inițial, aici era un restaurant, dar acum, dincolo de restaurant, poți coborî pe plaja cu același nume, unde poți lua un șezlong cu o umbrelă pentru 160 grivne. Condițiile sunt destul de democratice: dușuri și toalete pentru toată lumea.

Santa Barbara 
Și, în sfârșit, ajungem și la ultima plajă din zona Langeron: „Santa Barbara”. Plaja nu iese în evidență pentru ceva anume, dar pare destul de confortabilă. Există o toaletă publică pentru 5 grivne. Sunt oferite tot felul de servicii, de la șezlonguri banale până la scufundări. Există chiar și o patiserie. 

Trebuie spus că nici (toate) autoritățile, nici mulți turiști nu își fac... treaba! La mijlocul lunii iulie, încă mai există o mulțime de alge în apa mării, lângă țărm. Pe de altă parte, mulți turiști nu se satură să lase munți de gunoaie în urmă. Există senzația că plajele sunt încă accesibile tuturor, dar nu toate sunt echipate corespunzător. Mai este ceva ce trebuie cerut cu insistență autorităților: pe lângă curățenie, mai multe puncte de ajutor medical, cu semne  vizibile și funcționale. Încet încet, unele zone au deja o infrastructură de înaltă calitate!

(preluat, adaptat și dezvoltat după lotsia.com)

Top 10 locuri neobișnuite pe care trebuie să le vezi în Odesa

Toată lumea știe că indiferent dacă îți place sau nu, trebuie să mergi la Odessa! Orașul este renumit pentru mâncarea sa delicioasă, trecutul fabulos și, desigur, aici este și marea! Dar, de multe ori ne punem întrebarea: ce să facem în Odesa după o dimineață de odihnă la plajă și după ce am mâncat tot felul de delicatese locale? 

O listă obligatorie cu locuri de văzut ar cuprinde strada De Ribas și bulevardul Maritim, Treptele Potemkin și celebra Operă, parcul Istanbul și parcul Grecesc, plajele Langeron și Arcadia și tot așa.

Numai că Odesa știe să vorbească fiecăruia pe limba lui - unii sunt atrași de monumentele arhitecturale, alții de minunile gastronomice... unii adoră conversațiile vesele de la terase, iar alții - norocoșii! - găsesc perspective neobișnuite ale Odesei. La urma urmei, Odesa nu este doar strada Deribasovskaya. Acest oraș are atât de multe fețe care merită toate să fie văzute, auzite și... degustate!

Hai să ne plimbăm prin Odesa și altfel decât ca un turist îndrăgostit iremediabil de luxul și eleganța străzilor la modă din Odesa. 

1

Teatrul Verde

Atât teatrul cât și parcul aferent sunt un loc special, situat în centrul istoric al Odesei pe strada Marazlievskaya, una dintre cele mai frumoase străzi din oraș. Teatrul funcționează doar în timpul sezonului estival, însă evenimentele sunt atât de multe, interesante și diverse, încât rișți să-ți petreci tot timpul aici! Pe lângă componenta de divertisment, aici poți oricând să mânanci ceva interesant și pe urmă să te odihneșți... într-un hamac!

2

Noul Bazar

La modul ideal, bazarurile nu sunt doar un loc pentru cumpărături, ci și un loc pentru tot felul de descoperiri. Noul Bazar poate oferi o mulțime de senzații plăcute - de la curățenia neobișnuită pentru o piața până la culoarea și picturile  de pe pereți!

La intrare tronează un monument al legendarei pisici a Noului Bazar - Bazarina. Chiar și în ziua de azi poți auzi povești de la negustori despre această pisică - atât de drăguță și atât de grasă încât trebuia să stea pe două scaune, pentru că pe unul singur pur și simplu nu avea loc! Și mai este și posibilitatea de a încerca totul înainte de a cumpăra: carne, brânză, morcovi coreeni... Pâinile foarte subțiri și prăjiturile delicioase sunt făcute chiar în bazar!

3

Piața de Cărți

Trebuie remarcat de la început că numele de Piața de cărți nu te pregătește absolut deloc pentru ceea ce urmează să vezi. Pentru că acesta este un loc legendar în care de multe decenii - știe toată Odesa - s-a schimbat valută la un preț foarte avantajos și de unde poți cumpăra la bani foarte buni tot felul de produse străine. Și sunt și câteva terase cu o cafea excelentă!

Evident, cei interesați vor găsi aici cărți, filme, dvd-uri, jocuri, discuri de vinil... o adevărată comoară pentru cunoscători! 

Dacă, totuși, ai chef de plimbări, există cel puțin trei străzi care nu te vor dezamăgi:

4

Strada Dvoryanskaya

Una dintre cele mai frumoase străzi din oraș - trotuare largi, platani verzi, palate rafinate, pavaje istorice, câteva cafenele confortabile. Strada începe de la clădirea principală a Universității din Odesa și se termină cu clădirea elegantă a Catedralei luterane Sfântul Paul.

Strada nu este lungă și ca atare ar trebui să mergi la pas, fără să te grăbești. Vei da peste un muzeu interesant atât pentru adulți, cât și pentru copii: Muzeul Sunetului!

5

Strada Novoselsky 

Aproape de Dvoryanskaya se află strada Novoselsky, numită așa în onoarea primarului Nikolai Novoselsky, pe vremea căruia a fost introdus sistemul de alimentare cu apă a Odesei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Vei da aici peste... un monument al lui Steve Jobs, creat din piese metalice pentru mașini, motociclete și biciclete.

Și tot aici vei găși un muzeu dedicat vechii Odese -  Muzeul Friedman (situat în apartamentul proprietarului său) - care conține o mulțime de lucruri uimitoare din trecut: sticla originală a faimosului coniac Șustov, sticla în care a fost vândută pentru prima dată heroină, ca remediu pentru diverse boli și multe alte obiecte extraordinare.

6

Strada Chernomorskaya 

Cu doar o duzină de case, această stradă trece de obicei neobservată de trecătorii obișnuiți, dar acest lucru nu-i diminuează în niciun fel farmecul. Paustovsky - care are un muzeu dedicat lui chiar aici - a scris despre ea în romanul „Timpul marilor așteptări”. Salcâmii înfloriți și priveliștea Mării Negre se adaugă frumuseții acestei vechi străzi. 

7

Estuarul Hadgibey

Dacă vrei să vezi o Odesă complet diferită - nu turistică, dar nu mai puțIn interesantă - atunci ar trebui să iei tramvaiul 20 din piața Herson care te va duce până în câmpurile de stuf din nord și al cărui capăt este situat chiar lângă estuarul Hadgibey. 

8

Piața de Vechituri

A merge la Starokonka (Piața de vechituri) înseamnă să împuști doi iepuri dintr-o lovitură. Mai întâi, vei regăsi legendarul cartier Moldavanka! În al doilea rând, vei vizita - desigur - la fel de legendara piață de vechituri. 

Principalul lucru este să știi că ea funcționează numai la sfârșit de săptămână și cel mai bun timp de vizitat este de dimineață până la prânz. Ai grijă să fii cu ochii pe portofel! 

Aici, desigur, totul este pașnic și plin de umor, dar nu degeaba toți gangsterii lui Isaac Babel provin din cartierul Moldavanka!

9

Chernomorka

Acesta este un alt cartier special al Odesei, care la origini a fost un sat german, Lustdorf, și unde pare că timpul s-a oprit în loc.

Nu există supermarketuri sau orice altceva care să amintească de civilizația modernă. Dar există o fermecătoare plajă naturală și aproape sălbatică, rânduri de străzi mici ca într-un sat și o cafenea pe țărmul mării. Este un loc care nu seamănă absolut deloc cu Odesa despre care au scris Bunin și Kuprin. Poți ajunge la Chernomorka cu tramvaiul de la Gară.

10

Plaja Otrada

O plimbare pe bulevardul Francez te va face să cunoști un cartier renumit pentru luxul și diversitatea lui. Dar dacă vrei să ai o aventură adevărată, oprește-te la Arcul Maur și suie-te în telecabina care te va duce până jos la mare, la plaja Otrada - va fi în mod sigur o aventură greu de uitat!

Desigur, în Odesa există nenumărate alte locuri minunate, dar mai întâi ar trebui să cunoști puțin orașul și să te îndrăgostesti de el.

Apoi te vei întoarce din nou și din nou și vei descoperi mereu câte ceva nou!

(preluare și adaptare după lotsia.com)

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, primul ghid al orașului

Astăzi nu mai este o problemă să te informezi despre ce să faci sau cum să te deplasezi în Odesa. Atât publicațiile clasice (pe print), cât și cele online oferă o mulțime de informații despre ce anume să vedem, unde să mâncăm și pe unde să ne plimbăm. Dar în trecut, nu exista așa ceva! Primul ghid oficial al Odesei a apărut abia în 1867.

„Dacă te uiţi pe stradă în faţă ori în spate, sau oriunde ai privi încoace şi-ncolo... tot ce-ai să vezi e America! Nu era nimic în Odesa care să ne amintească despre faptul ca suntem în Rusia”, asta-i ce-a spus Mark Twain când a pus piciorul în Odesa, în vara lui 1867. 

Deși numele Odesei a apărut de timpuriu în literatura de ficțiune (1832 - Pușkin: „Evgheni Onegin”) sau în literatura istorică și de călătorii (1830 - Edward Morton: „Călătorie prin Rusia și o ședere la St. Petersburg și Odesa între anii 1827-1829”; 1832 - John Moore: „O călătorie de la Londra la Odesa”; 1837 - Apollon Skalkovsky: „Primii 30 de ani ai Odesei”; 1853 - Anatole de Demidoff: „Călătorie în sudul Rusiei și în Crimeea; prin Ungaria, Valahia și Moldova, în anul 1837”), nu existau ghiduri practice care să informeze despre atracțiile orașului sau pur și simplu despre adrese sau obiective și instituții, necesare atât locuitorilor cât și vizitatorilor.

Eventualii turiști care ajungeau pe mare la Odesa, urcau Scările Potemkin, se odihneau lângă monumentul Ducelui de Richelieu și... încercau să descopere vreun hotel!

În 1864 existau doar 15 hoteluri. Și asta într-un moment în care populația Odesei depășise 125.000 de locuitori! Odată pe an, câteva ziare publicau, totuși, câte o lista - deloc completă - a hotelurilor, restaurantelor, farmaciilor, magazinelor, avocaților, meșteșugarilor, medicilor și a moașelor, dar fără detalii despre adrese sau prețuri. 

Treptat, odată cu schimbarea peisajului urban, principalele străzi comerciale au devenit cele din centru, în dauna celor care duceau spre port. 

Astfel, în zona străzii De Ribas sau a străzii Grecești au început să apară rapid hoteluri, restaurante, birouri și magazine detailste.

Una din cele mai mari probleme în Odesa era aceea a găsirii unei anumite adrese. Nu existau încă peste tot tăblițe cu numele străzilor, iar casele erau cunoscute nu după număr, ci după numele proprietarului. Abia în a doua jumătate a anilor 1800 s-au introdus tăblițe cu numele fiecărei străzi în două limbi - rusă și italiană - și fiecărei case i s-a alocat un număr.

Era clar că orașul avea nevoie de un ghid practic, de un îndrumar, de o statistică.

Dată apariției primului ghid al Odesei a fost 7 octombrie 1867: 137 de pagini, publicat la tipografia Ludwig Nitsche.

Primul capitol era dedicat istoriei Odesei. În următorul capitol erau descrise numeroasele temple ale Odesei. Un alt capitol se ocupa cu descrierea celor mai importante străzi și a celor mai proeminente clădiri. 

Un capitol aparte povestea despre oamenii de știință, despre societățile caritabile, despre medicii din Odesa și despre artele plastice. Pe lângă prezentarea mândriei Odesei - Biblioteca Orașului și a sălilor de lectură private - ghidul enumera și cele mai mari întreprinderi din Odesa de la acea vreme, precum și toate mijloacele de informare existente. 

Desigur, un alt capitol era dedicat divertismentului: clubul englezesc, clubul evreiesc sau clubul german. Acest capitol includea și locurile unde se țineau festivaluri populare: Plaja Langeron, Grădina Botanică și Parcul Ducelui.

Găsim, bineînțeles, și lista cu restaurante, cafenele și hoteluri, prețurile aferente, sfaturi și sugestii. 

Apoi urma un capitol cu adresele funcționarilor, arhitecților, medicilor, companiilor de asigurări, brokerilor, avocaților etc. Ultimele pagini erau dedicate reclamelor plătite de numeroșii comercianți din Odessa: Wagner, Santsebacher, Leroy și mulți alții. Iar la sfârșit se afla și harta orașului. 

 

Din fabuloasa istorie a Odesei: azi, bordelurile Odesei sau istoria celei mai vechi meserii din lume!

Odesa a fost considerată mult timp capitala aventurilor amoroase sau orașul bordelurilor și mulți cred că povestea aceasta a început imediat după căderea bolșevicilor, în primii ani 1990. De fapt, avem de-a face cu o lungă tradiție care a început fix de la... înființarea orașului!

Sub Ducele de Richelieu, in urma unui recensământ din 1812, au fost înregistrate mai mult de 1.500 de „fete cu virtute ușoară” in Odesa, care la acea vreme avea o populație de 30.000 de oameni. 

Să fim onești și să spunem lucrurilor pe nume: primii locuitori ai Odesei au fost soldați și marinari din toată Europa! Categorii profesionale... inseparabile de serviciile oferite de fetele la care ne referim. Și-apoi: de când sunt lumea si pământul, toate orașele porturi au fost locuri de.. plăceri ilicite.

Împărăteasa Ecaterina cea Mare, pragmatică, îngrijorată de sănătatea armatei și a marinei sale, a semnat „Carta Pietății Urbane”, care stabilea obligativitatea examinării medicale a femeilor publice și stipula în ce zone ale Odesei își puteau desfășura plăcutele activități. Urmașul Ecaterinei, Împăratul Pavel I, a stabilit și o uniformă pentru prostituate: rochia galbenă. De aceea, certificatul oficial al unei prostituate a devenit „biletul galben”.

Până la 1843, prostituția era, oficial, interzisă. Nicolae I a legalizat-o, însă atitudinea societății față de cea mai veche meserie din lume a rămas negativă. Primarii Richelieu, Langeron, Voronțov și Stroganov au încercat să închidă bordelurile. Acesta din urmă a și comentat cu umor această luptă zadarnică: „Nu știu dacă noi vom scăpa de prostituție, sau mai degrabă va scăpa ea de noi!”

Toate prostituatele și bordelurile au intrat sub controlul serviciului medical și al poliției. Acest sistem a dat roade: impozitul pe prostituție a depășit semnificativ taxele din comerțul cu marfă din portul Odesa și numărul bolilor a scăzut. Examinările medicale de până la 1909 erau efectuate de două ori pe săptămână direct în secțiile de poliție. Primăria era responsabilă și de ajutarea minorilor, a femeilor însărcinate și de „readucerea lor la un stil de viață onest”.

Bordelurile aveau propriile reguli. Conform legii, un bordel nu trebuia să aibă semne distinctive, distanța de la acesta la biserici sau școli trebuia să fie de cel puțin 300 de metri. Era interzisă decorarea unei case de toleranță cu portrete ale familiei regale. Și: doar o femeie putea deține un bordel!

Categoria de bordel depindea de disponibilitatea fetelor tinere (18-22 de ani), a fetelor exotice (femei străine sau de origine aristocrată), precum și de serviciile sexuale prestate. Costul serviciilor pentru o „preoteasă a iubirii” era de la 25 de copeici până la 1 rublă. Atmosfera, mobilierul și aspectul fetelor erau, de asemenea, foarte importante. Erau bordeluri pentru toate buzunarele: de la foarte luxoase, cu doamne în ținute elegante până la bordeluri cu dame trecute și cu mobilier murdar.

Cum am mai spus, bordelurile erau impozitate. Trei sferturi din impozit era suportat de patroană, un sfert de angajate. Legea mai stipula că fetelor trebuie să li se asigure adăpost, securitate, îmbrăcăminte și alimente. În teorie, proprietarii de bordeluri care aduceau fetele la o epuizare extremă prin utilizarea excesivă erau pedepsiți. În practică, nimeni nu a pățit nimic niciodată, iar fetele au trăit în permanență într-un soi de sclavie modernă, deși prostituatele aveau propriul sindicat care le apăra dreptul la muncă!

Programul de lucru al caselor de toleranță era în mod necesar adaptat calendarului bisericesc! Activitatea era închisă duminica până la prânz și în timpul sărbătorilor religioase, precum și în zilele de post de dinaintea Paștelui.

Dacă o fată era prinsă cu un client, iar ea nu avea autorizație, aceasta primea automat celebrul „bilet galben” - actul de identitate al unei curve! Din acel moment ea putea lucra exclusiv numai în profesia respectivă, fiindu-i aproape imposibil să revină într-o altă profesie. 

Toate hotelurile din Odesa puneau la dispoziția clienților o listă cu adrese ale bordelurilor din oraș.

Cele mai multe bordeluri erau în cartierul Moldavanka, dar cele mai simandicoase se aflau pe străzile Richelieu, Preobrazhenskaya, Pușkin, Sadovaya, Langeron, ba chiar și în Piața Catedralei! În 1887, Arhiepiscopul Odesei s-a plâns de faptul că prostituatele își ademenesc clienții la ușa bisericii! 

În arhivele poliției există multe cazuri penale în care prostituatele și-au furat sau chiar și-au ucis clienții. Dar de multe ori era invers: fetele erau ucise de iubiții de ocazie. Ziarul „Foaia Odesei” din iulie 1884 descrie cu lux de amănunte uciderea prostituatei Maria Voronovici într-un bordel de pe strada Langeron.

Alteori, fetele erau răpite și vândute în bordeluri străine. La începutul secolului al XX-lea, potrivit rapoartelor poliției, existau 33 de bordeluri în Odesa, unde lucrau 8.304 fete. Bolșevicii au încercat eradicarea prostituției, dar fără rezultat. Oficial, prostituția a fost desființată în 1926. Doar oficial!

În timpul domniei lui Hrușciov și a lui Brejnev, prostituatele de elită au fost racolate de KGB. Au lucrat numai cu turiști străini, au frecventat restaurante și hoteluri scumpe. Au devenit prietene cu străinii și cu oficiali ai partidului comunist, pentru a spiona despre înclinațiile interesante ale clienților lor importanți. Ba chiar, la rândul lor, au reușit să racoleze oficiali străini, așa cum s-a întâmplat cu un fost ambasador francez în URSS...

Și? Astăzi cum este? Ei, aceasta este o altă poveste!

„O Sole mio” sau cum Odesa știe să-și plătească datoriile!

(foto de Alexander Meloyan)

Melodia „O Sole mio”, compusă în 1898,  este probabil cea mai faimoasă melodie italiană din lume. Este cineva care nu o știe, care nu a fredonat-o măcar o dată în viață? Enrico Caruso a înregistrat-o în 1916 și de-atunci a făcut înconjurul lumii. Mari cântăreți precum Frank Sinatra, Brian Adams, Elton John sau Lady Gaga au cântat propriile lor versiuni ale celebrei melodii. Interpretarea lui Pavarotti a rămas memorabilă. Chiar și Elvis Presley, în 1960, a creat o versiune rock foarte populară: „It's now or never/ Acum sau niciodată”.

Melodia este indisolubil legată de Napoli, deși versurile nu pomenesc nimic despre celebrul oraș sau despre Marea Mediterană. Însă atât compozitorul cât și poetul erau din Napoli: Eduardo Di Capua și Giovanni Capurro. 

Dar cum și unde s-a născut această melodie? Puțini știu că în 1898, Eduardo Di Capua se afla în... Odesa! Era în turneu împreună cu tatăl sau, un violonist foarte apreciat. 

Compozitorul Eduardo Di Capua a fost impresionat de frumusețea Odesei și - mai ales - de răsăritul soarelui deasupra Mării Negre. Versurile au fost scrise ulterior de poetul Giovanni Capurro, inspirat la rândul sau de pasiunea pentru o frumoasă aristocrată.

Mai târziu, în același an 1898, piesa „O Sole mio” a participat la un concurs de muzică din Napoli, la care a câștigat abia locul 2. Piesa de pe locul 1, „Napule Bello” a fost repede uitată... Oricum, „O Sole mio” s-a răspândit din ce în ce mai mult în întreaga lume și a devenit un succes internațional odată cu înregistrarea legendarului tenor Enrico Caruso în 1916. Din păcate, era prea târziu pentru compozitor și textier, care au murit amândoi la câțiva ani într-o sărăcie totală.

Dar povestea despre „O Sole mio” nu se termină aici! În 1920, în timpul jocurilor olimpice de la Anvers, un alergător italian, Ugo Frigerio, a câștigat proba de 10 km. Când a trebuit să fie intonat imnul Italiei, orchestra nu a mai găsit partitura! Dirijorul a avut o prezență de spirit extraordinară și a ordonat orchestrei să cânte... „O sole mio”. Imediat publicul stadionului a reacționat, începand să cânte melodia împreună cu orchestra!

Se pare că, până la urmă, Odesa știe să își plătească datoriile! Întemeiată de un faimos napoletan de origine spaniolă, Jose de Ribas, de la care a primit suflul italian și mediteranean, Odesa și-a plătit datoria inspirând un cântec care este astăzi o emblemă a identității italiene!