marți, 25 august 2015

O poveste fabuloasă (V) - Haos și anarhie

Odesa în vremea războiului, 1917



















Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, octombrie 1917

Este deprimant să vezi cum ideile bolșevice se răspândesc insidios în spitalele din Odesa în care au fost aduși și soldații români, aflați în convalescență după rănile suferite la Mărășești. Nu mai departe decât acum vreo două săptămâni, am văzut o mare parte dintre ei, bandajați și în cârje, mărșăluind alături de o gloată de bolșevici, aici, pe străzile Odesei, cu un banner pe care era scris: "Moarte Regelui Ferdinand!" și "Jos cu ofițerii!". Domnul Ray, consulul american, vine deseori să vadă marșurile astea de la fereastra noastră - suntem ca într-o lojă la Operă - și ne traduce sloganele rusești de pe bannerele enorme și ciudate. Pe lângă cuvinte, mai sunt și imagini pictate reprezentând îngeri grași care își rup lanțurile în care au fost țintuiți sau cranii și oase încrucișate. Pe altele vezi fierari în mărime naturală zdrobind coroanele regilor cu ciocane mai mari de aproximativ cinci ori decât dimensiunea coroanelor.

Duminica trecută a avut loc cea mai mare procesiune, de cu totul altă factură, au trecut ore până i-am văzut trecând pe toți. Marșul acesta a fost organizat în semn de protest împotriva celor care l-au ucis pe venerabilul arhiepiscop de la Petrograd. A fost omorât chiar în altar, în propria sa Catedrală. Preoți în haine strălucitoare, fiecare purtând câte o icoană venerată, au înconjurat impunătoarea Catedrală Ortodoxă din Odesa. Apoi s-au îndreptat către toate bisericile principale, până când au făcut circuitul orașului. În urma preoților era o mulțime imensă, mai ales femei, cântând imnuri. Totul s-a desfășurat extrem de ordonat.

Doctorul Anghelescu a plecat la Washington, iar Barbu este nominalizat în calitate de membru al Misiunii militare din America. De îndată ce aranjamentele financiare și diplomatice vor fi finalizate, vom putea pleca și noi. Ar fi ca o mană cerească pentru noi să plecam de aici, din Rusia. Barbu este extenuat și mulți dintre colegii săi ofițeri sunt bolnavi de surmenaj, stres sau alimentație insuficientă. Presimt că va fi o călătorie foarte dificilă, chiar periculoasă, dar oare aici în Odesa nu e totul dificil și periculos? Și-apoi, odată ce vom scăpa din Rusia, vom fi din nou unde este liniște și confort, îi vom regăsi pe toți cei pe care nu i-am mai văzut de ani de zile. Și sunt sigură că în America vom putea ajuta cu adevărat România. Știind că nu vom putea lua multe bagaje cu noi, am început sa vând din lucruri, haine și tot ce nu vom lua cu noi la drum. Este destul de amuzant – sunt asaltată de cereri si le vând la niște prețuri nemaipomenite. Ne-am propus să luăm Trans-Siberianul pană la Vladivostok. Generalul Vivescu, cel care urmează să îi ia locul lui Barbu, sosește abia luna viitoare, în luna noiembrie. Barbu va trebui să îl inițieze în treburile Misiunii militare românești de la Odesa, lucru care va dura aproximativ o lună, astfel încât de Crăciun vom putea pleca.

În ultima vreme am fost destul de des la Biserica Anglicană, m-am bucurat de slujbele de acolo si m-am întâlnit cu membri ai comunității engleze și americane. Reverendul Forster este foarte interesat de Rusia și de ruși, și urmărește cu nerăbdare desfășurarea evenimentelor de după Revoluție. Am mai întâlnit o persoană foarte interesantă, de care m-am simțit foarte atrasă: Prințesa Maria Wolkonski, o rusoaică de origine franceză. O femeie foarte inteligentă, scriitoare și artistă, ea s-a refugiat aici din Volînia, împreună cu soțul și copiii ei, și a luat o casă tocmai dincolo de Parcul Alexandru, la marginea orașului, unde s-au mutat și alți refugiați, formând un cerc fermecător de cosmopolit. Pentru că noi locuim chiar în buricul târgului, când se decide să vină la oraș, Prințesa dă deseori pe la noi, ne întindem la discuții foarte plăcute și ne ține la curent cu tot ce se întâmplă, aflăm lucruri pe care altfel le-am ignora complet. 

Pentru mine este reconfortant să întâlnesc un astfel de om ca ea, o rusoaică patrioată cu credință în viitorul țării sale, în ciuda dezastrului omniprezent. Experiențele ei au fost mai degrabă macabre, până acum. Și-a luat copiii și s-a dus la o moșie de-a ei din Basarabia, lângă orașul Cetatea Albă. Într-o dimineață, la scurt timp după sosirea lor acolo, Prințesa s-a dus până în oraș, tocmai când era un val de jaf și teroare. Țăranii intraseră în cimitir și dezgropau cu sălbăticie oasele nobililor pe care le aruncau la ciorile înfometate. Au profanat și biserica, spărgând ferestrele și comportându-se, în general, de parcă ar fi fost nebuni. S-a întors în grabă acasă, a ordonat să fie pregătiți caii și trăsura, a luat copiii și au mers fără oprire până la căderea nopții, când s-au oprit și au dormit în plin câmp. A doua zi, după o serie de aventuri mai mult comice decât periculoase, au ajuns în siguranță la Odesa. Majoritatea celorlalți refugiați au, desigur, povești mult mai tragice de spus.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

luni, 24 august 2015

O poveste fabuloasă (IV) - Bătălia de la Mărășești


Regele Ferdinand și Regina Maria pe front, 1917














Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, septembrie 1917

Vestea bătăliei de la Mărășești a ajuns târziu la noi aici în Odesa. Dar odată cu venirea la Odesa a zecilor de trenuri încărcate cu soldații români răniți în bătălie, ne-au venit și detaliile terifiante despre luptele înspăimântătoare de la Mărășești. Românii noștri s-au mobilizat în zona cea mai îngustă a Regatului, hotărâți să-și apere ultima bucațică de pământ liber a patriei lor cu toată puterea care le mai rămăsese. Armata română, care fusese reorganizată de către generalul Berthelot și personalul său de ofițeri francezi, plini de energie, și-a așteptat inamicul cu răbdare. Generalul german Mackensen, care cucerise Bucureștiul, i-a atacat în forță cam în urmă cu vreo două săptămâni.

Trebuie să fi fost o mare surpriză rezistența cu care i s-au opus românii. Lupta s-a dus timp de unsprezece zile și nopți. În cele din urmă, germanii au fost alungați înapoi, fiind prima înfrângere decisivă a Germaniei pe teritoriul românesc. După bătălie, când brancardierii s-au dus pe câmpul de luptă pentru a îi căuta pe răniți, i-au găsit pe mulți dintre soldații români morți, stând în picioare, cu puștile strânse strașnic în mâinile lor încleștate, moartea îi secerase chiar așa, susținuți pe verticală de cadavrele celorlalți tovarăși de arme.

Când au văzut că nemții se retrag și o iau la fugă, românilor le-a revenit vechiul lor instinct de luptă corp la corp și au sărit cu toții afară din tranșee, luând-o și ei la fugă înainte, cu baionetele scoase în urmărirea dușmanului. Mii de germani au fost uciși în îmbrățișarea letală a regimentelor de infanterie românești, care și-au păstrat tradițiile de pe vremea strămoșilor lor de la Plevna. Cu toții îi suntem foarte recunoscători Generalului Eremia Grigorescu, cel care a condus armata noastră la victorie și s-a acoperit astfel de glorie. 

Dar, aici, în Odesa, ne întrebăm cu toții ce este de făcut cu această situație complicată din Rusia. Dacă se întrerup transporturile de arme, muniție și alimente, românii nu vor mai putea să reziste. Barbu aproape că plânge de furie din cauza întârzierilor provocate de ruși, piedici care duc guvernul nostru de la Iași în pragul agoniei.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

O poveste fabuloasă (III) - Bolșevicii și pacea universală

Odesa la 1917, Catedrala Ortodoxă




















Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, august 1917

Luna trecută, Contele de Visart a găsit de închiriat un palat, cam la o jumătate de milă depărtare de stația de pe Strada Pușkinskaya, cu condiția să îl folosească pentru Consulat. Proprietara, văduva unui armator italian, se temea că dacă l-ar fi închiriat unor oameni obișnuiți, cu siguranță revoluționarii ar fi intrat peste ei și i-ar fi distrus mult prețuita ei colecție ei de tablouri și statui, pe când așa, nimeni nu s-ar fi atins de un Cosulat. Contele s-a decis să închirieze palatul și asta ne-a dat nouă posibilitatea să luăm apartamentul lor. Ne-am mutat de îndată ce au plecat, iar acum ne simțim minunat pentru că avem și noi, în sfârșit, un salon adevărat, nu salonul improvizat cu care a trebuit să ne mulțumim de când am părăsit Iașiul, amenajat într-unul din dormitoarele închiriate de la Madame Sophie. Apartamentul este la parter si are șapte camere mari. Suntem fermecați de priveliștea încântătoare spre care dau ferestrele noastre: drept în față se vede marea, pe diagonală spre dreapta avem Primaria, iar pe laterală spate se află frumoasa clădire a Operei și părculețul care o mărginește.

Am închiriat mobila care ne era mai mult decât necesară de la un prieten de-al lui Madame Sophie. Am aflat că fosta noastră proprietăreasă a reușit să închirieze camerele noastre la un preț chiar mai mare decât îi dăduserăm noi pe ele. Tot ea ne-a făcut rost și de o bucătăreasă, care pregătește o mâncare nemaipomenit de gustoasă, dar care este și cea mai leneșă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu se dă jos din pat mai devreme de ora nouă și iese în oraș cu o rochie de catifea pe ea, în fiecare după-amiază de la ora patru la ora șase. Noroc cu Dumitru, servitorul nostru credincios, el este ajutorul nostru de bază, el este omul bun la toate. Îi scrisese lui Barbu atâtea scrisori jalnice de la Iași, unde se îmbolnăvise după ce am plecat noi, că Barbu l-a chemat în cele din urmă după noi la Odesa.

Vremea este minunată, iar eu mă bucur de scăldatul în valurile mării. În fiecare după-amiază Contele și Contesa de Visart dau pe la mine și mergem împreună în port, unde, de cele mai multe ori, îl găsim și pe consulul american, Domnul Ray, originar din Texas, un om care a călătorit mult la viața lui. Amabilitatea și modul lui direct de adresare îl făcuseră foarte popular în rândul colegilor săi din mediul diplomatic. La docuri, o barcă cu vâsle ne așteaptă si ne duce până la vasul "Jeanne", ancorat în larg. "Jeanne" este un vas italienesc de pasageri, pe care războiul îl prinsese în România, la Constanța, în 1914. Fusese trimis aici pentru siguranță, cu mai multe sute de cetățeni italieni la bord, care au reușit să scape astfel de invazia germano-bulgară a Dobrogei.

Echipajul de pe "Jeanne" fusese plătit și concediat, iar la bord mai erau acum doar căpitanul și trei marinari. Folosim cabinele ca să ne schimbăm în costume de baie și apoi coborâm jos în mare, pe o scară. Chiar lângă "Jeanne" este ancorat vasul "Carolus", la bordul căruia se află familiile comisarilor vamali români și ruși. După ce facem o baie răcoritoare, urcăm pe punte și începem să îi strigăm și să schimbăm noutăți, care-s din belșug și de toate felurile. Copiii se duc cu mașina în fiecare dimineață împreună cu Christine, bona noastră, la Plaja Langeron, aflată la aproximativ o milă în afara orașului, unde se pot juca în nisip. Christine este șocată de frivolitatea rușilor, care se dezbracă în întregime de haine și fac baie  în pielea goală, deși sunt și bărbați și femei la un loc! Mă întreb dacă acest obicei nu se datorează cumva Revoluției.

Lucrurile merg prost, din păcate, pe frontul românesc. Mai mult ca sigur că deja s-a achiziționat o casă în Odesa pentru Regele Ferdinand și Regina Maria. Din ce în ce mai multe familii de români sosesc zilnic în Odesa, mărind astfel și așa deja numeroasa noastră comunitate românească, pentru că aici se pot bucura de confort și de siguranță. Majoritatea senatorilor și deputaților Parlamentului României sunt deja aici, printre care și celebrul Take lonescu, știut pentru simpatia lui pentru Antantă. Un alt bine cunoscut parlamentar, Doctorul Anghelescu, se pregătește să plece în America, pe post de șef al Misiunii militare românești în S.U.A. Dr. Anghelescu l-a întrebat ieri pe Barbu dacă ar dori să meargă și el în America în calitate de atașat naval. Îmi place! Barbu este din ce în ce mai ocupat - activitatea Misiunii militare românești din Odesa s-a intensificat și s-a ramificat în toate direcțiile. Deunăzi l-am auzit râzând cu tristețe, afundat în hățișurile unui contract încâlcit pentru milioane de potcoave de cai.

Din când in când, seara ieșim în oraș la Fresinnet sau la Robinya, terasele cele mai elegante ale orașului, unde îi poți vedea pe noii îmbogățiti, cu femeile lor îmbrăcate în mătăsuri și paiete. Stau, consumă înghețată și râd zgomotos, nepăsându-le de nimic, nici de război, nici de revoluție, nici de nimic altceva decât de satisfacția de a vedea și a fi văzuți. Pe străzi se vinde orice, la orice oră din zi. Femeile sunt cele care care se ocupă de astfel de vânzări, care sunt adevarate licitații. Stând în picioare pe scara câte unui automobil, împopoțonate cu pălării roșii, femeile vântură prin aer obiectele licitate: mături, găleți, site, cizme - și țin discursuri mult aplaudate, după care trecătorii încep o licitație frenetică pentru fiecare articol. Toate aceste licitații sunt cică în beneficiul Revoluției.

O evoluție alarmantă a ideilor revoluționare a început să ne-atragă atenția în ultima vreme, aici, în Odesa. Datorită intrigilor lansate de spionajul german, un mare număr de simpli soldați ruși au început să-și părăsească trupele, fugind din tranșee, convinși să fraternizeze cu inamicul pentru că pacea universală este pe cale de a fi declarată. De asemenea, soldații, care nu sunt altceva decat niște simplii amărâți, profund atașați de pământ, se tem că dacă nu vor fi acasă în momentul în care noul regim va împărți pământurile, ei nu vor mai primi partea care li se cuvine. În timpul nopții fură de pe la regimentele lor, iar acum au început să dezerteze pe capete, la început doar câțiva, apoi cu miile, acum cu zecile de mii. Nu are niciunul dintre ei nici o idee despre direcția în care s-o apuce sau despre distanțele pe care le vor face, dar toți vor să ajungă la casele lor. Pe drum obosesc și li se face foame. Uneori, se urcă cu forța în trenuri și se constituie în bande. Când li se refuză hrana și adăpostul de către țăranii întâlniți prin satele prin care trec, încep să tragă și să fure, transformându-se în adevărate bestii puse pe jaf.

Proprietarii de pământuri se înghesuie în Odesa, temându-se pentru viața lor, abandonându-și casele și bunurile în mâinile jefuitorilor. Mulți încearcă să își vândă bijuteriile și alte obiecte de valoare, așa că la toate terasele și restaurantele vezi cum brokerii negociază de dimineață până seara prețul la diamante, dantelă, șaluri vechi și alte articole prețioase. Am aflat și cine este Kerenski: la început a fost ministru al Justiției, iar după Revoluție a devenit cel mai puternic și influent om din Petrograd. Se spune că vizitează zilnic liniile frontului, mergând printre soldați, îndemnându-i să lupte mai departe alături de Aliați, și pare să aibă succes, deși trebuie că este o sarcină supraomenească să mai poată opri acest val al dezertărilor. Până acum se pare că trupele românești au fost foarte puțin afectate de această lipsă de loialitate față de Aliați; dar ce poți să mai speri când nu mai ai nici sprijin adecvat, nici provizii?

Un număr mic de soldați nemulțumiți, membri ai Partidului Socialist din România înainte de război, majoritatea evrei sau de origine bulgară, au dezertat din armata română și acum sunt în Odesa, urlând în gura mare ce mare faptă au făcut. Toți aceștia sunt ca un ghimpe în coasta comunității noastre. Acești dezertori speră sa infiltreze ideile lor revoluționare și în România. Soldații și muncitorii, organizați de-acum în soviete par sa câștige puterea în fiecare domeniu. Barbu, care trebuie să se consulte cu generalii ruși cu privire la munițiile și transporturile pentru România, îi găsește pe aceștia din ce în ce mai ezitanți și mai indeciși pe zi ce trece. Se pare că nu mai dețin controlul asupra subordonaților lor, așa cum îl aveau înainte. Zilnic au loc întârzieri nejustificate și inversări ale deciziilor luate cu o zi înainte și toate astea sunt de rău augur pentru noi, făcându-i lui Barbu misiunea din ce în ce mai dificilă.

Am auzit foarte multe despre partidul bolșevic, un grup de extremiști din Parlamentul de la Petrograd. Se pare că termenul "Bolshoy" înseamnă “mare" sau "mult” și că acest partid care dorește să interzică definitiv proprietatea privată asupra bunurilor și să schimbe radical și dintr-o dată sistemul social, inclusiv să se retragă din război, și-a luat acest nume. Atât cât ne-am putut da seama, acest partid este susținut și de către cei mai needucați și neinformați oameni, și de către cei mai violenți reacționari. Am auzit că rușii exilați sau auto-exilați în America cu ani în urmă, au început să se întoarcă masiv la Petrograd (în mod sigur mulți sunt agenți secreți ai germanilor!) și au început să susțină o propagandă activă în favoarea bolșevicilor.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

duminică, 23 august 2015

O poveste fabuloasă (II) - De partea cui va fi Odesa?


Odesa la 1917, Strada Pușkinskaya

















Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Odesa, 17 martie 1917

După trei săptămâni de căutări am găsit acest apartament confortabil într-un cartier liniștit, nu departe de Catedrală. Apartamentul aparține unei văduve, Madame Sophie, care locuiește împreună cu fiica ei, Sonia. Avem trei din cele șase camere ale apartamentului și împărțim bucataria și baia cu proprietăreasa. I-am plătit o sumă care ar fi fost o chirie mai mult decât suficientă pentru tot apartamentul pe timp de pace: 250 de ruble pe lună. Fără să mai pun la socoteală că noi ne asigurăm propria noastră lenjerie de pat, vesela si combustibilul pentru gătit!

Deși Madame Sophie și fiica ei nu stau niciodată la o masă obișnuită, ca toată lumea, se pare că iau, în schimb, gustări la orice oră din zi și din noapte, pentru că se pare că nici la culcare nu merg niciodată! Ambele vorbesc germană și franceză, fără pretenția de a fi niște persoane culte. Sonia vorbește și limba engleză. Le-am dăruit tot soiul de dulciuri și așa le-am câștigat inimile, deoarece amândurora le plac foarte mult dulciurile. Și, pentru a economisi cât mai mult prețioasele delicatese, își pune fiecare câte o bucațică între dinți și își soarbe lent prin ea toată ceașca de ceai. Am observat și la rușii din tren că făceau exact același lucru.

Pentru a lăsa deoparte problemele noastre personale și a mă reîntoarce la ce se întâmplă în lume, trebuie să spun că abia în prima duminică după sosirea noastră la Odesa, am auzit pentru prima dată vestea despre Revoluția din februarie și despre abdicarea Ţarului Rusiei, veste pe care am primit-o cu neîncredere și, timp de mai multe zile, totul a decurs normal. Nu puteam prezice ce va face Odesa, de partea cui se va poziționa orașul. Apoi am aflat că Generalul Marx, comandantul trupelor rusești din Odesa, s-a dat cu revoluționarii. Întorcându-mă din port pe la amiază, în urmă cu aproape două săptămâni, invitată la un prânz în oraș de o cunoștință, am auzit că avea loc chiar atunci o demonstrație în favoarea Revoluției.

Am ajuns într-un loc mai ferit și am văzut marșul desfășurat în ordine, la care participau mii de soldați, trecând pe lângă statuia Ecaterinei cea Mare. Soldații, fiecare cu câte o cocardă roșie, aveau uniforme bine îngrijite și cai arătoși cu hamuri strălucitoare. Clădirile erau decorate cu steaguri, iar peste balcoane atârnau covoare turcești. Era o mare aglomerație, toți cetățenii erau pe străzi. Studenții, băieți și fete, s-au prins de mână și au început să danseze pe unde treceau trupele, aplaudând și cântând cântece patriotice. După un scurt discurs ținut de general, trupele s-au dispersat în liniște, iar restul zilei a fost ca o vacanță.

Noi sperăm că, odată ce influențele germane de la Curtea Rusiei nu mai existau, rușii vor merge de-acum mai departe cu toată inima alături de Aliați și că România va avea o șansă mult mai bună. Ofițerii ruși, cu care lucrează Barbu, au rămas pe posturile lor ca și înainte de Revoluție și par dornici și nerăbdători să coopereze în mod loial cu Misiunea Militară Românească din Odesa. Zece trenuri pleacă în fiecare zi de la Odesa la Iași, cu cantități mari de muniții și provizii, preluate din depozitele din oraș.

O mare parte din timpul meu mi-l petrec la cumpărături pentru prietenii de la Iași și toată ziua fac pachete și colete pe care le trimit la Iași prin curier. Prin Contele de Visart am avut prilejul să ne întâlnim cu o serie de familii rusești, foarte ospitalieri cu toții. Îmi vine să roșesc pentru ignoranța mea vizavi de viața din Rusia și am început să citesc asiduu traducerile după autorii ruși, găsind în lecturarea lor multă plăcere și înțelepciune. În fiecare marți seara mergem la familia Maszewski, care își pun la dispoziție apartamentul lor magnific pentru petreceri la care își invită prietenii și cunoștințele din mediul consulatelor străine din Odesa.

Monsieur și Madame Maszewski sunt rezidenți vechi ai Odesei. El este de origine poloneză, iar soția lui este elvețiancă. Sunt oameni fără copii, acum în vârstă, a căror singură plăcere este de a face plăcere altora. În această privință cei doi îmi aduc aminte de familia Dall'Orso din Galați, la care mă gândesc întotdeauna cu plăcere. Barbu se înțelege așa de bine în limba rusă cu toată lumea! Tot ce pot face eu până acum este să descifrez literele alfabetului și să le pronunț mental. Dificultatea mea cea mai mare este cu literele "R" și "P". În limba rusă ele se pronunță de-a-ndoaselea, "P" este "R" și invers! Nu mă pot obișnui deloc!

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.

sâmbătă, 22 august 2015

O poveste fabuloasă (I) - Sosirea la Odesa


Odesa la 1917, Biserica Panteleymonovskaya


















Mărturia unei canadience, măritată cu un român

Mi s-a părut fascinant să vă redau observațiile, trăirile și emoțiile acestei românce, Ethel Greening Pantazzi, canadiancă la origine, măritată cu un român de-al nostru și pe care hazardul a dus-o la Odesa chiar în vâltoarea Primului Război Mondial. Erau vremuri epocale, nemaivăzute, o lume întreagă se prăbușea pentru a face loc alteia... Am tradus direct de la sursă, din cartea ei "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921. Ulterior am aflat că a fost tradusă și publicată la Editura Humanitas. Să începem, așadar, să depănăm aventurile lui Ethel la Odesa...

Odesa, 16 martie 1917

Ajungând la Odesa după o călătorie îngrozitoare cu trenul, ne-am dus direct în port, unde era ancorat "Principele Mircea", o navă de pasageri românească de la Dunăre. Căpitanul ne oferise cu ospitalitate adăpost până când ne vom putea găsi un apartament în oraş. După ce Barbu s-a asigurat că totul este în regulă, s-a întors la gară ca să ne ia şi ne-a găsit la micul dejun - copiii erau plini de viață, după un somn bun. Câteva birje ne aşteptau şi ne-am urcat cu toţii, noi, copiii şi bagajele. Ne-am pornit, în faţă fiind trăsura lui Barbu, noi după el, mergând de-a lungul Străzii Puşkin, un bulevard larg şi drept. Odesa părea atât de curată, atât de aerisită, atât de frumoasă, încât mi-a venit să cânt de fericire chiar acolo în stradă. Pe măsură ce ne apropiam de mare, soarele strălucea puternic. De-aici se vedea perfect vasul "Principele Mircea", atât de familiar și de confortabil. Mi-am amintit că fusesem de faţă la lansarea lui în 1913.

Am regăsit prieteni, feţe simpatice şi amabile, săpun și apă din belşug – în sfârşit ne puteam şi noi odihni după călătoria noastră de coșmar! Astăzi, odihnită, după ce-am despachetat tot şi ne-am aranjat cât mai confortabil la bordul navei, lumea îmi părea cu totul alta. Am ieşit la o promenadă pe punte în această dimineață, în lumina soarelui, uitandu-mă la sutele de pescăruși care zboară pe deasupra și am respirat aerul curat şi tonic. La un moment dat, Barbu mi-a spus, aşa, dintr-o dată: "De ce la Iași e întotdeauna întuneric?" Portul este plin de nave, deşi totul este împietrit, nu se mişcă nimic. Românii au adus în portul Odesei aproape toate navele lor comerciale şi de război. Yachtul Regelui Ferdinand, "Ștefan cel Mare", este ancorat chiar lângă noi. Tot langă noi e şi o navă de război rusească, "Sinope". Marinarii ruși par nişte giganți în comparație cu românii noştri.

Odesa a fost planificată de ingineri arhitecţi, sub conducerea Ecaterinei cea Mare, înainte ca orice clădire să înceapă să fie construită pe locul ales pentru oraș (un fost cătun turcesc), aşa că de aceea toate străzile sunt largi și drepte și toate intersecţiile fac unghi drept. Oraşul se termină pe malul mării, la frumosul bulevard plin de copaci, de unde se vede portul, care este cam la două sute de picioare sub coasta abruptă. Nişte trepte uriaşe de piatră duc până la port, la care se poate ajunge şi cu un funicular ca de jucărie, aflat chiar lângă trepte.

Populația trebuie să fi ajuns la cel puțin un milion de oameni în prezent, oraşul fiind plin cu refugiați de război. Cele mai multe clădiri au fost proiectate de către arhitecții italieni și cele mai frumoase dintre ele seamănă cu palatele din Veneția. Chiar şi cele mai umile au câte o scară de marmură la intrare, adusă pe mare de la Carrara. Multe case ocupă o suprafață mare și, deși rareori au mai mult de patru etaje, numeroase sunt compuse din o sută de apartamente. Există foarte puține case locuite doar de o singură familie. Mergând pe stradă, poţi zări frumoasele curți interioare, foarte plăcut aranjate, de obicei cu câte o fântână în mijlocul lor.

Principalele intrări sunt înalte de aproximativ douăsprezece picioare și sunt blocate de un gard ornamental dintr-un grilaj de fier, aşa că trebuie să suni ca să poţi intra. Toate casele au un portar care, deschizând o ușă mică din mijlocul grilajului, lasă vizitatorii să intre în curte. Aceşti portari știu totul despre toată lumea și joacă un rol important în viața oamenilor care ocupă aceste apartamente. În casele celor bogați, pe lângă portar, există şi un servitor îmbrăcat într-o uniformă superbă care stă în faţa scării principale.

Numeroasele pieţe ale Odesei sunt decorate cu statui şi monumente, cea mai mare piaţă fiind cea a Catedralei (Sobornaya), aflată în zona principală de afaceri. Parcul Alexandru, aflat în partea estică a orașului, este imens și este locul favorit pentru întâlnirile de duminică și plimbările de sărbători. Dincolo de parc urmează trei suburbii, nişte staţiuni cu reşedinţe frumoase, cu grădini cu vedere la mare. Staţiunea celor bogați, care se mută aici când vremea este foarte caldă, se numeşte Bolşoy Fontan (Marea Fântână) şi e cea mai importantă dintre ele.

Contesa de Visart ne-a escortat ieri la o bibliotecă publică de unde se pot împrumuta cărţi în limbile franceză, germană și engleză. Majoritatea colecţiilor sunt în germană, deși cărțile în franceză sunt şi ele numeroase și destul de recente. Autorii englezi sunt cam depășiţi. Oscar Wilde este cel mai popular – dar cărţile acestuia sunt aproape în zdrențe, motivul fiind acela că din cauza purității dicției lui, Wilde este recomandat elevilor de către toţi profesorii de engleză. Biblioteca va fi o mare resursă pentru noi, pentru că ne-am luat foarte puține cărți de-acasă. Contele şi Contesa de Visart au un cerc foarte plăcut de cunoștințe și asta ne face să credem că viața în Odesa ne va schimba în curând gândurile, atât de profund afectate de melancolie şi de experiențele noastre din ultimele șase luni.

Traducere, subtitluri, redactare și adaptare de Tino Neacșu după cartea lui Ethel Greening Pantazzi: "Roumania In Light & Shadow", apărută în 1921.